Skip to main content

Ziariştii de la Jurnalul Naţional, protest anonim faţă de neplata salariilor

 

jurnalul national

Publicitate

Jurnaliştii de la Jurnalul Naţional care stau de patru luni cu salariile neplătite au lansat un protest anonim, ajuns în posesia paginademedia.ro. „Am ales această formă de protest anonim, din pricina clauzelor contractuale impuse de conducerea Intact Publishing SRL”, se precizează în document.

Protestul a fost lansat şi pe un blog şi o pagină de Facebook.

Pe scurt, din document:

  • Am ales această formă de protest anonim, din pricina clauzelor contractuale impuse de conducerea Intact Publishing SRL, care interzic orice formă de protest, orice divulgare a clauzelor contractuale şi orice informaţie dată publicităţii, care ar putea aduce atingere intereselor societăţii.
  • Motivul protestului este neplata VOLUNTARĂ a salariilor şi drepturilor de autor cuvenite pe ultimele patru luni de către societatea Intact Publishing SRL, parte a Intact Media Group, care deţine Jurnalul Naţional.
  • Tipizatul contractului pentru drepturi de autor prevede că societatea Intact Publishing  îşi rezervă dreptul de a întârzia plata drepturilor de autor cu până la 60 de zile, fără niciun fel de compensaţii sau de pretenţii din partea titularilor.
  • Orice iniţiativă, cât de timidă, de a obţine mai mult decât promisiuni fără acoperire, a fost înăbuşită în faşă de Marius Tucă, care a alternat ameninţările (puse în practică, în cazul unora dintre redactorii mai „înfipţi”), cu alte promisiuni, tot fără acoperire şi care, aşa cum am mai arătat, nu au fost onorate.

Protestul integral, în continuare: 

Protest al redactorilor de la Jurnalul Naţional
Am ales această formă de protest anonim, din pricina clauzelor contractuale impuse de conducerea Intact Publishing SRL, care interzic orice formă de protest, orice divulgare a clauzelor contractuale şi orice informaţie dată publicităţii, care ar putea aduce atingere intereselor societăţii. Chiar dacă interesele noastre sunt perfect legitime, ele intră acum în conflict cu interesele societăţii.

Motivul protestului este neplata VOLUNTARĂ a salariilor şi drepturilor de autor cuvenite pe ultimele patru luni de către societatea Intact Publishing SRL, parte a Intact Media Group, care deţine Jurnalul Naţional. Subliniem faptul că este vorba de o acţiune VOLUNTARĂ a patronatului, întrucât în aceste patru luni au fost achitate diverse creanţe importante -e vorba de sume care ar fi acoperit plata salariilor şi drepturilor de autor-, inclusiv către societăţi din Intact Media Group şi inclusiv creanţe ale fostei societăţi care a deţinut Jurnalul Naţional, aflată actualmente în insolvenţă.

Suspectăm şi faptul că este vorba de o acţiune premeditată, având următoarele indicii:

  1. În luna octombrie 2012, redactorii angajaţi (cu carte de muncă) au fost puşi în faţa următoarei alegeri: fie acceptă diminuarea salariilor cu 25 de procente, fie acceptă denunţarea contractului de muncă şi încheierea unui contract pentru drepturi de autor, ale cărui beneficii nete urma să fie echivalente salariului anterior. Evident, majoritatea redactorilor, aflaţi oricum în dificultate financiară, au preferat a doua variantă.
  2. Tipizatul contractului pentru drepturi de autor prevede că societatea Intact Publishing  îşi rezervă dreptul de a întârzia plata drepturilor de autor cu până la 60 de zile, fără niciun fel de compensaţii sau de pretenţii din partea titularilor.
  3. Imediat după această operaţiune de înlocuire a contractelor de muncă cu cele pentru drepturi de autor, au început întârzierile la plata drepturilor de autor. Prima întârziere a fost între 20 şi 45 de zile (drepturile s-au achitat eşalonat, în funcţie de mărimea acestora - mai întâi, sumele mai mici). Drepturile aferente lunii decembrie nu au fost achitate nici în ziua de azi. În plus, nu sunt achitate nici contribuţiile de asigurări sociale şi de sănătate. Redactorii bolnavi, care au nevoie de tratament, sunt obligaţi să suporte costul acestuia din resurse proprii. (Unul dintre redactorii departamentului online, care a fost operat de curând, a fost împrumutat de Marius Tucă, cu suma de 3.000 de lei. Marius Tucă a mai împrumutat, până la termenul de plată a drepturilor de autor, mai mulţi redactori, pentru „nevoi personale urgente”, cu sume cuprinse între 500 şi 1.000 de lei).
  4. Modul de operare seamănă izbitor cu cel de la Săptămâna Financiară, publicaţie economică a Intact Media Group. Acelaşi manager George Daniel Matiescu a aplicat aceeaşi strategie: mai întâi, au fost „preschimbate” contractele de muncă în cele pentru drepturi de autor, apoi acestea din urmă nu au mai fost achitate. Singura diferenţă este că, în cazul foştilor noştri colegi, păstrarea contracului de muncă a însemnat o diminuare cu 50% a salariului. Drepturile de autor nu sunt achitate nici în ziua de azi, la doi ani de la dispariţia Săptămânii Financiare. Foştii angajaţi, care au avut inspiraţia de a nu renunţa la contractele de muncă, şi-au recuperat sumele restante (nu şi plăţile compensatorii), după procese îndelungate.

Se deduce că Intact Media Group îşi acoperă din datorii şi îţi limitează pagubele înregistrate cu societăţile care au deţinut marca Jurnalul Naţional, pe seama angajaţilor şi colaboratorilor publicaţiei.

În afara unui comunicat de presă laconic al Intact Media Group şi care nu conţine niciun angajament faţă de noi, conducerea societăţii nu ne-a împărtăşit niciuna dintre intenţiile sale de viitor.

Marius Tucă, directorul editorial al publicaţiei, a avansat mai multe termene „ferme” de plată a drepturilor de autor - niciunul dintre acestea nefiind respectat.
În aceste condiţii, nu ne rămâne decât să ne raportăm la zvonuri şi speculaţii. Acestea creditează închiderea publicaţiei „Jurnalul Naţional” în formatul actual şi a site-ului jurnalul.ro, imediat după data de 5 iunie 2013, când se vor împlini 20 de ani de apariţie a ediţiei print a publicaţiei.

Încercările de a dialoga cu conducerea societăţii au eşuat. Orice iniţiativă, cât de timidă, de a obţine mai mult decât promisiuni fără acoperire, a fost înăbuşită în faşă de Marius Tucă, care a alternat ameninţările (puse în practică, în cazul unora dintre redactorii mai „înfipţi”), cu alte promisiuni, tot fără acoperire şi care, aşa cum am mai arătat, nu au fost onorate.

Pe de altă parte, managementul a refuzat inclusiv un dialog pentru susţinerea proiectului jurnalul.ro, care, prin creşterea substanţială a audienţei în intervalul decembrie 2012 – martie 2013, a ajuns să genereze profit. Audienţa a scăzut, însă, abrupt în aprilie, ca urmare a restrângerii activităţii întregului colectiv redacţional, obligat să caute mijloace alternative de subzistenţă.

Atitudinea managerului Daniel Matiescu faţă de această evoluţie denotă că Intact Media Group preferă ca şi site-ul jurnalul.ro să fie lăsat să moară şi să fie închis, în loc să fie, de pildă, ofertat redactorilor, în contul datoriilor cumulate şi care, este limpede, nu mai pot fi achitate din încasările Intact Publishing SRL. Această atitudine denotă rea-voinţă şi ostilitate inexplicabilă faţă de angajaţii care, timp de până la două decenii, au contribuit la prosperitatea patronatului Jurnalului Naţional.

Ţinem să subliniem, din nou, că este un demers cu totul excepţional. Nu suntem adepţii spălării rufelor murdare în public, am rezistat patru luni sperând într-o soluţionare corectă a crizei cu care se confruntă publicaţia la care lucrăm. Din păcate, în loc să ne informeze deschis asupra demersurilor pe care le are în vedere, managementul a preferat să acţioneze ca şi când am fi inamicii săi şi nu parteneri. Informaţii despre intenţiile patronatului şi managementului au apărut, „pe surse”, în mediile care monitorizează evoluţia presei, în loc să ne fie nouă comunicate, în primul rând.

În pofida acestei atitudini, rămânem loiali Jurnalului Naţional şi publicului nostru şi, în măsura în care vom fi plătiţi pentru munca noastră, o vom continua. În cazul în care, aşa cum suspectăm, drepturile noastre vor rămâne neachitate, se va putea spune, pe româneşte, că ne-am luat o mare ţeapă de la Intact Media Group, întrucât, după cum se ştie, drepturile de autor sunt ultimele la masa credală... În acest caz, prezentul protest va rămâne ca o mărturie şi ca un avertisment la adresa altor jurnalişti şi profesionişti media & activităţi conexe, care vor avea prilejul să colaboreze cu Intact Media Group.

În continuare, vă prezentăm modelul contractului pentru drepturi de autor, impus de Intact Publishing SRL redactorilor Jurnalul Naţional, în luna octombrie 2012. Documentul are relevanţă în susţinerea unora dintre aspectele invocate mai sus. Vă invităm să remarcaţi faptul că obligaţiile noastre se întind pe pagini întregi, iar cele ale beneficiarului pe câteva rânduri. Nerespectarea clauzelor contractuale de către noi, autorii, se sancţionează cu sume cuprinse între 5.000 şi 25.000 de euro. În schimb, nu există sancţiuni pentru nerespectarea clauzelor de către beneficiarul Intact Publishing SRL.

Precizare: Paginademedia.ro va publica cateva pasaje esentiale din acest contract.

  • Art. 2.5 Autorul va putea declara rezilierea contractului cu efect imediat in cazul in care Beneficiarul intarzie plata sumelor cuvenite Autorului cu mai mult de 60 (saizeci) de zile de la scadenta.
  • Art. 4.8 Dispozitiile prezentului contract sunt confidentiale si nu pot fi facute publice decat cu acordul scris si expres al Beneficiarului. Autorului ii este interzis sa comunice tertilor informatii sau date la care are acces in virtutea activitatii pe care o desfasoare in temeiul prezentului contract precum si sa foloseasca in interes personal aceste informatii si date, daca aceasta comunicare sau utilizare este de natura a prejudicia in vreun fel pe Beneficiar sau persoanele la care se refera respectivele informatii sau date, atat timp cat acestea nu au fost facute publice de catre Beneficiar, precum si orice alte informatii sau date legate, direct sau indirect, de cele de mai sus.
  • Art. 4.9 Obligatia de confidentialitate, astfel cum este prevazuta mai sus, se mentine in sarcina Autorului si dupa data incetarii prezentului contract. Autorul nu se va putea prevala de necunoasterea caracterului confidential al vreunor date sau inforrnatii. In acest sens, Autorul declara ca a luat act, prin semnarea prezentului contract, de recomandarea de a-l consulta pe Beneficiar ori de cate ori are vreun dubiu cu privire la caracterul confidential al vreunor date sau informatii.
  • Art. 5.2.11 Pe toata durata prezentului Contract si, ulterior, in mod perpetuu, Autorul se obliga sa nu discrediteze prin declaratii sau orice alta atitudine ori modalitate, individual sau colectiv, asociatii/actionarii Beneficiarului, persoanele din conducerea actuala sau viitoare a Beneficiarului sau pe Beneficiar ori companiile care formeaza trustul media din care Beneficiarul face parte sau persoanele din conducerea actuala sau viitoare a acestor companii ori asociatii/actionarii acestor companii, in fata angajatilor Beneficiarului, a partenerilor de afaceri ai Beneficiarului, a angajatilor companiilor respective sau a partenerilor de afaceri ai companiilor respective, in mass media sau fata de orice alti terti si/sau sa nu faca niciun fel de declaratii, in forrna scrisa sau orala, presei scrise, televiziunilor sau oricaror organizatii media, de natura sa aduca atingere imaginii Beneficiarului sau companiilor respective ori asociatilor/actionarilor Beneficiarului, conducerii sau angajatilor ori partenerilor de afaceri ai acestora ori produselor, serviciilor sau politicilor de media ale acestora.
  • Art. 6.2 in caz de executare culpabila defectuoasa si/sau partiala a obligatiilor asumate prin prezentul contract de catre Autor, Beneficiarul va putea declara rezilierea contractului cu efect imediat si fara indeplinirea vreunei formalitati prealabile si/sau va putea pretinde Autorului daune in cuantum de pana la 5.000 (cincimii) Euro cu titlu de despagubiri, in termen de 15 de zile de la data notificarii/denuntarii, sub sanctiunea unor penalitati zilnice de intarziere in cuantum de 1%, totalul acestora putand depasi nivelul sumei asupra careia penalitatile sunt aplicate. Aceste despagubiri vor putea fi retinute de catre Beneficiar si din sumele datorate Autorului, fara indeplinirea altor formalitati decat simpla incunostintare.

Ştire în curs de actualizare

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dan Dan
    acuma ii faci muritori de foame? sa iasa la cersit sau sa faca greva foamei
  • biliuta biliuta
    as vrea sa stiu cate contracte ai negociat tu inainte de a te angaja! parca locurile de munca in presa scrisa sunt la tot pasul ca sa poti alege si sa negociezi contractul. contractul, asa abuziv cum este, iti este pus in fata si daca vrei sa il semnezi bine, daca nu, esti liber sa pleci si sa cauti altceva, daca gasesti. este o mizerie ce se intampla in presa in ultimii ani.
  • Dan Dan
    pentru ca ne iau de fraieri, ne cred dobitoci jurnalistii astia cu cioc
  • Adriana Nica Adriana Nica
    E atat de trist ce citesc. Va cred, mai ales ca astfel de practici sunt, asa cum ati zis, in toate redactiile.
  • Anonim Anonim
    Eu incerc de 2 ani sa gasesc un ziar pe care sa-l pot citi. Acum sincer: de ce sa platesc o publicatie care incearca sa ma manipuleze si care nu urmareste decat interesele patronilor?
  • Dan Dan
    de vina pentru aceasta situatie sunt jurnalistii de "superclasa", care de fapt sunt doar niste bieti jurnalisti de 2 bani
  • Tanganica Tanganica
    Situatia presei scrise de la noi si nu numai, este foarte trista. In tari mai dezvoltate, unde oamenii chiar cumpara ziare si reviste, se inchid publicatii. La noi, se incearca pastrarea pe print a unor publicatii quality, exemple de jurnalism adevarat. Este greu dar e si din vina noastra, care nu mai cumparam ziare ( unii preferand sa ia can can uri).
  • mariusc mariusc
    Bai, sluga, esti exemplul tipic de secretara a lui Voiculescu!
    Oamenii aia au ajuns intr-o situatie disperata si tu mananci rahat pe aici.
    Ce inseamna "minciuni exagerate"? Cat de penibil/a poti fi?
  • bianca bianca
    Firma nu este in insolventa! Pretindeti ca datele pe care le aveti sunt reale, dar nu stiti pe ce lume traiti.
  • Romanov Romanov
    As vrea sa nu mai existe aceste probleme. Presa romana este in stadiul acesta pentru ca nu suntem in stare sa punem mana sa citim. E vina noastra, a tuturor, ca presa din Romania este atat de slabita. In loc sa dam cu pietre, mai bine am incerca sa citim un ziar si sa salvam situatia. sau macar sa venim cu propuneri.
  • bulibasa bulibasa
    In cazul de la Financiarul a existat un salariat care nu a cedat si a dorit să ramana cu contract de munca, in ciuda diminuarii salariului. Astfel ca la inchiderea publicatiei, dupa circa un an de taraganari cu cartea de munca si alte sicane i-a actionat in judecata si a castigat. In acest caz, Intact trebuie sa-i plateasca salariul restant, CO și alte drepturi prevazute in contractul de munca.Problema este ca va trebui sa instituie sechestru pe ce bunuri au mai ramas de pe urma doamnei senator deontolog, Gabi Firea.
  • ex-sclav pe plantatia lui Matiescu ex-sclav pe plantatia lui Matiescu
    @un roman - Gadea ia banii aia de la A3. Sorin Alexandrescu ia 12.000 dupa ce a revenit. Sorin Stoian incasa, acum un an si jumatate, 10.000. Tuca si cei care-s scribalaii lui Felix au mare parte pe DDA, intr-adevar. Subliniez ca sumele sunt perfect reale. La cat e de zgarcit Varanul, poate crede cineva ca l-ar fi imprumutat pe Gadea cu sute de mii de euro fara sa aiba garantia ca-si vede banii inapoi?
  • ROYCE ROYCE
    TOT CE SCRIE PUTIN MAI SUS SUNT MINCIUNI EXAGERATE SI NU AU NICI CEA MAI MICA LEGATURA CU REALITATEA.
  • un roman un roman
    Gadea ia 15.000 euro de la Jurnalul National? Asta pe langa ce ia de la A3?
  • un roman un roman
    da, e angajat, cu salariul minim pe economie. dar restul banilor ii ia pe firma. pe cine incerci sa prostesti?

Trimite un comentariu

sus