Skip to main content

RCS, amendat în Ungaria pentru că a scos Discovery ilegal din grilă

 

digi tv realitatea net
Sursa foto: Realitatea.net

Publicitate

NOTĂ: Dintr-o eroare de calcul a celor de la site-ul Broadband TV News, care a difuzat ştirea, amenda a fost echivalată în euro, în primă fază, la suma de 116.846 de euro. Cifra corectă este 17.000 de euro.

Digi TV a fost amendat cu 17.000 de euro de către Autoritatea Naţională de Media şi Comunicaţii (NMHH) pentru că a scos ilegal anumite posturi de televiziune din grila sa de programe, potrivit Broadband TV News.

Anul trecut, mai mulţi abonaţi ai serviciului s-au plâns de faptul că Digi a retras, peste noapte, fără niciun anunţ, posturile Discovery din pachetul de cablu.

Autoritatea NMHH a considerat că abonaţii ar fi trebuit anunţaţi cu 30 de zile înainte de a face aceste schimbări pentru ca aceştia să poată să se mute la un alt operator, în cazul în care şi-ar fi dorit.

RCS a scos posturile Discovery în Ungaria în noiembrie 2012.

La finalul aceleiaşi luni, posturile Discovery au ieşit de pe RCS în România după ce contractul de retransmisie dintre cele două companii a expirat. RCS a refuzat prelungirea contractului, invocând tarifele prea mari cerute de Discovery (detalii AICI).

Anul trecut, în toamnă, RCS şi-a lansat propriile canale de documentare: Digi Life, Digi World şi Digi Animal World. În plus, la începutul acestui an, RCS a primit dreptul de a distribui posturile către alţi cablişti sub denumirea de Life, World şi Animal World (detalii AICI).

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Alexandra Alexandra
    Care este amenda? In alta parte vad ca sunt de fapt 17.000 euro. Chiar si pe Broadband News. Cum s-a ajuns de la 17.000 la 116.000?
  • mama natura mama natura
    Pai aia e ca nu le-au scos respectand legea....Se notifica clientul inainte de a scoate vreun post, nu faci cum vrei tu, ca nu esti pe tarlaua ta.
  • Daniel Daniel
    Toata lumea spune ca ce a facut RDS a fost ilegal DAR NIMENI NU SPUNE CUM TREBUIA SA FACA SA FIE LEGA? care ar fi fost solutia?

    Daca continua retransmisia fara acordul Discovery nu era bine daca lea scos respectand legea nu e bine.
  • un roman un roman
    Dupa ce RDS a scos canalele Discovery, departamentul lor de marketing s-a trezit. Au inceput sa-si promoveze posturile. Si nu doar Discovery. In ultimul timp, am observat ca si History Channel, National Geographic, au inceput sa fie promovate. Cred ca aceste scoateri din grila, i-a mai scuturat pe puturosii astia, care primeau o gramada de bani pe mai nimic. Foarte bine.
  • adrian adrian
    Nu mai pot ei de 100.000 de euro!Cind am aflat ca fomistii aia de la Discovery cer nu stiu cite milioane le dau dreptate cablistilor.Si sunt foarte bune astea ale lor.Adica noi suntem prostii care platesc la americani ca sa cumpere ei niste documentare pe care le cumpara si Digi.
  • gicu gicu
    Acolo este lege, la noi cei care trebuie sa faca legea sunt,,unsi" pana in gat de Zoli

Trimite un comentariu

sus