Skip to main content

EXCLUSIV. Mihaela Rădulescu pentru Paginademedia.ro: "Sunt în discuţii cu TVR." Cum a ratat o invitaţie la Dansez pentru tine

 
Mihaela-Radulescu-veche-2013
Mihaela-Radulescu-veche-2013

Mihaela Rădulescu în 1999, la începuturile Duminicii în familie, la Sinaia, cu regizorul Cornel Diaconu şi producătorul Octavian Iordăchescu

Publicitate

Sunt în discuţii cu TVR pentru Duminica în familie”, a declarat Mihaela Rădulescu, într-un interviu acordat în exclusivitate Paginademedia.ro. „Suntem însă la faza de discuţii, nu pot vorbi de ceva foarte avansat”, a continuat ea.

În cazul în care după discuţiile cu TVR se ajunge la o înţelegere, emisiunea ar putea intra pe post din toamnă. Până atunci, vedeta nu va apărea în nicio altă producţie TV, la niciun post TV, după cum declară în interviul acordat Paginademedia.ro.

Mihaela Rădulescu povesteşte pentru Paginademedia.ro de ce nu a ajuns la Dansez pentru tine:

"Naveta nu mă sperie, dar lipsa mea în fiecare weekend de lângă Ayan l-ar speria pe el şi asta nu pot lăsa să se întâmple. Am ratat proiecte pe care chiar le regret - o invitaţie la Dansez pentru tine, de exemplu, care mi s-a părut mereu o experienţă copleşitoare şi un produs TV dintre cele mai reuşite - dar cum aş fi putut să lipsesc cu săptămânile de lângă puiul meu ?"

Pe larg, interviul acordat de Mihaela Rădulescu pentru Paginademedia.ro:

Petrişor Obae: Revine Duminica în familie?

Mihaela Rădulescu: Pot spune că sunt în discuţii cu TVR pentru Duminica în familie. Suntem la faza „ce ar fi dacă”. Am primit o variantă de format de la ei.

Seamănă cu formatul clasic al duminicii?

Mihaela Rădulescu: În mare parte, e o Duminică în familie, cu artişti şi poveşti, actualitate şi promovări, ceva nostalgie şi umor, de toate. Singura problemă ar fi că nu aş putea veni săptămânal, nici pentru ei şi nici pentru vreo altă televiziune, are şi Ayan drepturile lui.

Le-am propus să vin o dată la două săptămâni, pentru o ediţie în direct şi una înregistrată. Dacă vor fi de acord cu această condiţie, vom putea intra mai adânc în negocieri.

Nu aş pleca pentru nimic în lume pentru un proiect care să mă ţină departe de copilul meu, să fiu plecată de lângă el.

Cât de avansate sunt discuţiile?
Mihaela Rădulescu: Aştept răspunsul de la ei în legătură cu emisiunile înregistrate, mai disuctăm pe format. Dar nu sunt discuţii foarte avansate. Există posibilitatea ca emisiunea să fie pe post, dar nu este nimic stabilit, cu atât mai mult semnat.

Trebuie să mai adaug că nu am primit o propunere directă din partea TVR, ci de la aceeaşi echipă cu care am lucrat ani de zile, producătorii tradiţionali ai Duminicii - Corina Voicu, Dumitru Moroşanu, Octavian Iordăchescu.
Încă discutăm, ne gândim împreună, dar şi separat şi vom afla curând dacă suntem toţi gata să pornim pe drumul ăsta.

Dacă se întâmplă ca proiectul să iasă, probabil că din toamnă va fi pe post. Vom vedea. Mi s-a părut interesantă ideea ca TVR să găzduiască o emisiune ca Duminica în familie.

Dar pe vară vei fi prezentă pe TV?
Mihaela Rădulescu: Am tot primit propuneri ca invitată în diverse emisiuni, inclusiv peste vară, dar niciuna de la Antenă. Nu voi participa în vara asta la nicio producţie TV, în nicio calitate (membru de juriu, moderator sau invitat) şi mă tem ca nici măcar în cea mai banală, de telespectator, pentru că am o vacanţă încărcată cu băiatul meu.

Mi-e dor de TV, admit, îmi lipsesc oameni din echipă, artiştii ăia talentaţi care te ridică sufleteşte, atmosfera aia grozavă de dinaintea directului, agitaţia lor şi linistea mea care doar împreună alcătuiesc un produs TV bun. Mi-e dor, dar nu cu vreo disperare care să mă facă să aleg orice mi se propune.
Naveta nu mă sperie, dar lipsa mea în fiecare weekend de lângă Ayan l-ar speria pe el şi asta nu pot lăsa să se întâmple.

Am ratat proiecte pe care chiar le regret - o invitaţie la Dansez pentru tine, de exemplu, care mi s-a părut mereu o experienţă copleşitoare şi un produs TV dintre cele mai reuşite - dar cum aş fi putut să lipsesc cu săptămânile de lângă puiul meu ?

În orice alegere fac, el e primul argument, chiar dacă asta înseamnă să fac un soi de sacrificii, să-mi tai vise de pe listă

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Claudiu Claudiu
    1. Daca Mihalea Radulescu vine cu sponsori si cumpara spatiu de emisie la TVR, inseamna ca televizunea publica e un fel de taraba in Obor.
    2. Alta varianta este ca Mihalea Radulescu sa negocieze direct cu TVR si sa intre acolo fara un concurs, dupa ce 600 de oameni au fost dati afara de acolo.
    In ambele cazuri, TVR ar trebui desfiintata. Nu ar mai avea sens sa platesti din banii oamenilor (taxa TV + subventii) acelasi serviciu pe care zeci de televiziuni comerciale il ofera GRATIS populatiei.
  • yo yo
    Acum cativa ani aceasta femeie si-a pus coada pe spinare si a plecat in lume, "scarbita" de aceasta tara in care nu mai gasea motiv sa traiasca. Ne-a trimis tuturor o scrisoare publica in care tocmai despre asta vorbea -despre scarba ei. Plus ne ameninta ca nu mai apare la tv. Si ne spunea si despre "orgiile sexuale si financiare' ale barbatului care-o facuse doamna si care era tatal copilului ei. A stat cativa ani pe-acolo unde nu-i provoaca nimeni greata, dar cum pe acolo nu circula nici un caine u covrigi in coada, s-a gandit ca e mai bine sa se intoarca in tv. Dar, vai, nu poate sta departe de "pouiul" ei. Induiosator. Tot la puiul ei cred ca s-a gandit ci cand se poza in chiloti si-n tite goale pe panouri publicitare. Hai, cucoana, vezi' de drum.
  • GIURGIU MIRCEA GIURGIU MIRCEA
    VREA SA REVINA IN TV.DEOARECE NU O MAI BAGA NIMENI IN SEAMA NE-AM SATURAT DE CIORBE ACRE REINCALZITE.
  • Jurevycius Jurevycius
    a ramas fara bani, traieste in tari straine, dar vrea bani de la romani, mizerabila
  • dana dana
    o precizare pentru livia pila. banuiesc ca ai vreo 20 de ani, spume la c...r de atita invatat cum sa devii vedeta tv. altfel nu imi pot explica afirmatia" ciorbe reincalzite" , dosare de pensionare".... oricum, nu am chef sa imi pierd timpul cu tine. vreau sa iti zic atit. raduleasca este o profesionista pe nisa ei. nu sunt fan raduleasca dar pot spune ca da ceatza oricarei pitzipoance de-alde de tine si nu numai profesional. pune mina si da-ti casul de la gura si nu maio visa aiurea. locul tau e la cratita pina la pensionare. apropo: numai in Rominia sunt promovate toate proastele de 20 de ani care vor sa fie credibile cu tzitzele de plastic la inaintare. in toata europa, si nu numai sunt sustinuti si promovati specialistii care au muncit ani buni in tv si stiu cum se face ciorba si chiar sa o reincalzeasca. hai ca te-am bagat in seama prea mult.
    apropo, am 30 de ani. ma duc sa reincalzesc. ofticoaso.
  • ianos ianos
    nu merita sa cumpere spatiul de difuzare la tvr. minutul de publicitate in tvr e foarte ieftin si nu si-ar acoperi cheltuielile.
  • Horea Horea
    Nu, multumesc!

    Oricat de mare mi-ar fi BUGETUL, n-as risca sa-l investesc intr-o institutie condusa de cineva cu numele Zgabercea!
  • livia pila livia pila
    Elwis, Zgabercea, mamaie Irina Radu, treziti-va! Nu v-ati saturat de ciorbe reincalzite și de vedete expirate care ar trebui sa isi pregateasca dosarul de pensionare?
  • Maria Maria
    Da, emisiunea e cu ... Tania Budi. Adica apare si ea pe ecran si mormăie cate ceva.
    In realitate stii cine trudesc din greu pentru ca aceasta emisiune sa existe?
    Mai e putin si unii chiar o sa spuna ca e emisiunea Taniei Budi!
  • Ionut Ionut
    Mihaela si echipa ei probabil vor cumpara spatiul de difuzare, daca putem spune asa. Daca sunt sponsorizati, probabil emisiunea va intra fara probleme pe tv. Si tu poti avea emisiune la tvr 1, daca vii cu bugetul tau.
  • Andy Andy
    În presă se specula faptul că Duminica în familie va fi din toamnă pe antena 1
  • Horea Horea
    Adica cum?
    S-au facut vreo 650 de disponibilizari pentru ca din toamna sa vina MIHAELA cu trupa ei de 50 persoane?
    Nimeni din TVR nu-i capabil sa faca o emisiune asemanatoare folosind personal din interiorul TVR?
  • Radu09 Radu09
    nu stiu daca e loc .... la TVR duminica are emisiunea De la A la Infinit cu Tania Budi

Trimite un comentariu

sus