Skip to main content

Radiourile din ţară au scăpat de obligativitatea de a avea program local între 2 şi 6 ore

 

CNA_29_ian_09_050Radiourile din ţară au scăpat de obligativitatea de a difuza un anumit număr de ore de program local.

Publicitate

Consiliul Naţional al Audiovizualului a votat astăzi proiectul de modificare a Deciziei nr. 488/2010 cu o serie de amendamente printre care şi unul care a eliminat obligativitatea ca posturile de radio locale să difuzeze zilnic program local de minimum două ore, respectiv de minimum şase ore, în funcţie de mărimea localităţilor în care emit.

De asemenea, proiectul mai prevedea că "programul retransmis nu poate fi întrerupt pentru a insera publicitate difuzată local". În formula adoptată, CNA nu le mai taie publicitatea locală posturilor de radio.

CNA a primit amendamente la Decizia nr. 488 de la Radio România Actualităţi, Asociaţia Radiourilor Locale şi Regionale şi de la Grecu Gabriel.

Înainte ca amendamentele să fie aprobate de CNA, în şedinţa trecută, proiectul de decizie prevedea că, în cazul serviciilor de programe de radiodifuziune pe cale radioelectrică terestră, în localităţi cu o populaţie de sub 50.000 de locuitori, radiodifuzorii care au obţinut licenţe audiovizuale au obligaţia de a realiza şi difuza zilnic un program local, în intervalul orar 06.00 - 24.00, de minimum 2 ore.

Iar în localităţile cu o populaţie de peste 50.000 de locuitori, radiodifuzorii care au obţinut licenţe audiovizuale au obligaţia de a realiza şi difuza zilnic un program local, în intervalul orar 06.00 - 24.00, de minimum 6 ore.

Într-un punct de vedere transmis CNA, ARCA spune:

"Considerăm că prevederile privind durata minimă a programelor locale reprezintă o reglementare abuzivă. Dat fiind că programul local este definit de CNA - prin art 2 alin 1 litera (a) al deciziei - ca fiind exclusiv program specific posturilor de ştiri, altfel spus ca exclusiv program 'vorbit', se poate spune că CNA impune radiourilor un format de ştiri, altfel spus, un format nou de radio: '6 ore fără muzica la radio în România', format pe care îl doreşte ca obligatoriu pentru sute de radiodifuzori. Totodată, dacă această regulă ar fi adoptată şi dacă majoritatea radiodifuzorilor ar putea opta să difuzeze programele locale în acelaşi interval orar, atunci ar putea să apară situaţia ca în anumite intervale orare, care pot ajunge chiar la 6 ore, publicul să nu poată asculta, în România, muzică la radio. Aceasta în contextul în care formatul modern de radio la nivel european nu mai acordă o pondere importantă programului vorbit, dat fiind dezinteresul publicului pentru un asemenea program: un exemplu notoriu - BBC care a plecat din România".

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • marton attila marton attila
    Sunteti in eroare. Sunt membru in conducerea Asociatiei Radiourilor Locale si Regionale, care s-a constituit tocmai ca sa apere interesele acestor radiouri. Nu am legatura cu CNA-ul.
  • Gaetano Gaetano
    Am ascultat radio Transilvania.
    E LA ANI LUMINA IN URMA ORICARUI ALT RADIO !!
    Poate ne spune domnul Marton Attila ce legatura are si cu CNA - ul, si cum il reprezinta pe plan local si in ce calitate !! Ca nu mi se pare ok sa ai si calitate de director executiv si o alta functie a unei institutii care are legatura cu audio-vizualul.
  • Un ascultator Un ascultator
    Tu doar crezi ca esti la masa bogatilor. Daca nu ati fi cotizat corespunzator sa se schimbe decizia din CNA o festeleati. Mai usor cu aprecierile astea arogante ca vezi ca mai sunt si altii care se credeau de neatins si au ajuns la mititica. Daca poti sa dai argumente pertinente fa-o. Altfel, zi Bogdaproste ca ati scapat si de data asta. In rest, bagati concursurile alea cu premii sa mai castigati audienta cat se fac sondajele si bucura-te ca sunteti profesionisti.
  • marton attila marton attila
    Stimate domnule rinocer,
    Probabil ati auzit la Radio Transilvania Bistrita un medalion folcloric cu muzica populara autentica. Numai la Bistrita transmitem muzica populara din cele 12 posturi pe care le avem, acest medalion il transmitem ca urmasa unei emisiuni de mare succes care a fost "La izvor de cant si dor", realizata in urma cu ceva ani de cantaretul Alexandru Pugna. Perceptia noastra este ca publicul bistritean agreaza muzica populara de calitate. Domnul Pugna intre timp a ajuns vicepresedintele Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, dar eu n-am obraz si stomac sa ma duc la dumnealui si sa-l rog: Sandule, viata-i grea, ajuta-ne si pe noi cum poti! Asa ne-am gandit ca poate reusim sa-i facem pe tineri sa aprecieze si muzica regretatei Valeria Peter Predescu, si a lui Dumitru Farcas, si a Irinei Loghin, poate nu comuta postul chiar daca le place si Keo. Nu zic, poate gresim.
    In ce priveste constructia de mari retele, au fost unii oameni talentati si bine orientati care au construit niste retele si apoi au vandut la trusturi media transnationale (cu frecventele statului cu tot) ceea ce au construit. Ca sa folosesc termenul dumneavoastra, au ajuns si la masa bogatilor, pe post de spatari, paharnici, etc. si acum sigur ca se lupta pentru interesele acestor trusturi. Nu generalizam, exista si exceptii.
    Esenta acestui razboi intre retelele mari si radiouri locale (cele cateva care mai incearca sa razbeasca pe criterii de piata, nu ca au proprietari bine sprijiniti politic sau cu alte afaceri in care castiga bani si permit sa piarda in media dar pierd cu cap) a fost ca a arunca cu publicitate locala in capul ascultatorilor cand tu de fapt te-ai cam retras de tot sau aproape de tot din comunitatea respectiva, este si imoral si cam ilegal. Mai ales cand ii fericesti pe beneficiarii locali de publicitate cu niste tarife de nerefuzat, mai mici decat cele de la radiourile locale, desigur mai mici doar pana cand acestea din urma vor crapa. Si iti permiti sa faci asta cateodata chiar daca raportezi statului roman milioane sau zeci de milioane de euro pierderi.
    Cititi domnule rinocer, Legea Audiovizualului, Art 44 si veti vedea ca licentele nationale trebuie sa transmita acelasi program pe tot teritoriul national, deci nu pot face jonglerii cu calupuri de publicitate locala de la oras la oras ca au softuri destepte. De asemenea, CNA-ul se poate autosesisza si poate reuni mai multe licente locale intr-una nationala, cand licentele locale nu prea mai au caractere de licente locale.
    Deci domnule rinocer, problema e mai complexa. Daca, Doamne Fereste, Radio Transilvania moare, moare ca intr-adevar e condusa de niste naivi, care nu stiu sa se descurce, care se decapitalizeaza luna de luna platindu-si taxele la stat si drepturi de autor (cele reale, nu smecherite, iar ce fraieri, nu-i asa?) si care incearca naivii sa convinga institutiile statului ca legea ori e stramba, ori e aplicata prost.
    Pentru pagina de media si pentru restul presei, daca va intereseaza si punctul de vedere al radiourilor locale, va stam la dispozitie.
    Marton Attila-director executiv la Radio Transilvania
  • Hora Hora
    Faptul ca nu te pricepi sa-ti faci afacerea profitabila, nu-ti da dreptul sa emiti asemenea ineptii.
    Sunt posturi de radio in Romania, locale, care merg mult mai bine decat retelele. Asta pentru ca stiu sa-si faca treaba iar mesajul lor se adreseaza comunitatii locale.
    Iti spun, din experienta personala, ca am experienta atat in locale cat si in retele: in momentul in care am sfatuit, acum ani buni, un patron de radio local, sa realizeze ca targetul retelelor e deja luat si ca sunt si alti ascultatori carora li se poate adresa, s-a uitat la mine ca la a opta minune a lumii.
    Normal ca daca tu copiezi Zu sau Kiss n-o sa ajungi sa-i intreci niciodata.
    Totul tine de simtul tau in afaceri. Daca nu il ai, n-o sa ai profit niciodata, indiferent de domeniul in care ai vrea sa activezi.
  • rinocerul rinocerul
    E ca si cum te-ai supara ca unii au avut mai mult talent, mai multi bani sa investeasca in constructia unei retele, mai multa stiinta sa faca radio. Vin unii care nu au reusit (si care reprezinta maxim 15 radiouri locale diferite din cateva mii sau sute) si zic ca vor si ei la masa bogatilor. In naivitatea lor sustin ca daca ii trag pe aia care le sunt in fata in jos, vor avea aceeasi sansa. N-are nicio importanta ca fac programe fara logica, care nu servesc in nici un fel comunitatii in care emit. N-are nicio importanta ca habar n-au sa-si managerieze propria afacere, ca habar n-au ce inseamna radioul. Acum doua zile am auzit la Radio Transilvania, intr-o ora, muzica populara. N-ar fi rau daca doua ore mai tarziu n-ar fi fost la acelasi radio Keo cu un cantec nou. Ce pretentii sa ai? Cat tupeu poti sa ai?
  • Euroscepticul Euroscepticul
    Si uite asa CNA a aruncat prima lopata de pamint pe mormintul a tot ce inseamna post de radio local. Kiss si Zu pot arunca in piata preturi de rahat la publicitatea locala, pentru ca au costuri apropiate de zero. Geo spunea mai sus ca posturile locale sunt slabe...de acord partial cu el...dar asta numai pentru ca retelele au avut grija sa saboteze cum au vrut (si cu ajutorul larg primit din partea a tot felul de organisme de stat) posturile locale independente. E usor sa iti dai cu parerea dar cel mai greu este sa rezisti intr-o piata unde „rechinii“ au grija metodic sa te omoare. Nu rapid...ca macar stiam o treaba...ci lent si cu reglementari impovaratoare. Aici se pot include remuneratiile pt drepturile de autor, o alta piatra de moara legata la gitul posturilor de radio independente. Solutia ca sa rezisti astazi e sa te afiliezi retelelor...dar si asa soarta multora este deja pecetluita. Pacat...dar asta este tara. In maxim 5-6 ani, numarul posturilor locale de radio se va reduce la jumatate.
    Oare o fi bine?
  • geo geo
    mai bine cei de la CNA - si reprezentantii lor din teritoriu - ar verifica in ce masura unele posturi de radio locale respecta grila de programe cu care au obtinut licenta...ptr ca, aproape peste tot, e la moda sa difuzezi acelasi repertoriu pe care il au Kiss FMul, Profm, Zu si 21, evental mai bagi o manea - ca astea prind bine - si citesti stiri locale de prin ziare ori de pe net adunate ...si are lumea si buletine de stiri - ca asa s-a angajat la CNA...baga melodia, baga spotul publicitar, inca o melodie, inca un spot publicitar...radiouri locale de tot rahatul cu 3 redactori muzicali care selecteaza si prezinta si stirile, un om pe marketing, patronul e directorul muzical iar nevasta-sa contabila ...

Trimite un comentariu

sus