Skip to main content

Director adjunct nou în locul autorului "periei" cu Fenechiu

 

interviu fenechiuAutorul interviului “perie” cu fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost înlocuit de Andreea Rotaru, care a fost numită ieri în această funcţie, potrivit unui anunt facur de conducerea Agerpres.

Publicitate

Până să fie numită director adjunct, Andreea Rotaru a fost redactorul-şef al redacţiei de ştiri interne.

Mario Creţu, autorul interviului controversat a fost revocat din funcţia de director general adjunct al agenţiei Agerpres, pe 15 iulie, şi reîncadrat pe o funcţie ce nu presupune activitate de jurnalist, prin ordin al directorului general, după cum scria Paginademedia.ro aici.

Pe lângă revocarea din funcţie, Comisia a decis ca Mario Creţu să primeasca o sancţiune de reţinere din salariul de baza aferent funcţiei de redactor.

„Sunt sigur că decizia a fost una grea pentru Comisia de disciplină, dar trebuie să ne respectăm principiile după care ne-am ghidat activitatea în ultimele luni. Oricine greşeste, la acest nivel, trebuie să suporte consecinţele legale. Echidistanţa şi corectitudinea trebuie să devină atributele principale ale presei româneşti, fie aceasta publică sau privată.”, declara Alexandru Giboi, Director General al Agentiei Nationale de Presa Agerpres, la momentul respectiv.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Tataee Tataee
    ce exprimari de 2 lei in stirea aia!

Trimite un comentariu

sus