Skip to main content

Valentin Jucan, membru CNA, îşi cere scuze faţă de Antena 1 pentru afirmaţia "Acces Direct e o dejecţie"

 

Sursa foto: MediafaxFoto, Răzvan Chiriţă
Sursa foto: MediafaxFoto, Răzvan Chiriţă

Publicitate

Valentin Jucan, membru CNA, îşi retrage o afirmaţie făcută la adresa emisiunii Acces Direct şi îşi prezintă scuze publice. „Comentariul, reţinut şi de presa prezentă, a fost făcut în cadrul unei discuţii ce nu a fost formulată public, cu un coleg din Consiliu. Gravitatea faptelor reţinute în raportul de monitorizare a stat la baza conversaţiei menţionate”, a spus Valentin Jucan în comunicatul trimis către presă.

Afirmaţia în discuţie a fost făcută în şedinţa de ieri, în timp ce CNA discuta despre modul în care a fost umilită o invitată a emisiunii Acces Direct. Invitata a fost tunsă precum Rihanna pentru că pierduse un pariu. "Emisiunea Acces direct este o dejecţie, la fel ca realizatorii ei", a spus atunci Valentin Jucan, după cum paginademedia.ro a relatat aici.

„Cred că nu aţi spus asta”, i-a replicat Cristian Ionescu, producător al emisiunilor Acces Direct şi Un show păcătos.

Emisiunea în discuţie a fost amendată de CNA cu suma de 20.000 de lei.

Textul integral, în continuare: 

In cadrul sedintei de plen a CNA de joi, 18 iulie, am facut cateva aprecieri legate de calitatea si continutul unei emisiuni difuzata de Antena1.

Comentariul, retinut si de presa prezenta, a fost facut in cadrul unei discutii ce nu a fost formulata public, cu un coleg din Consiliu. Gravitatea faptelor retinute in raportul de monitorizare a stat la baza conversatiei mentionate.

Chiar daca dialogul nu a avut caracter public, intentia nu a fost de a aduce ofensa celor implicati in subiectul aflat in dezbatere.

Fondul problemei era incalcarea repetata a legislatiei audiovizuale de catre radiodifuzor si situatia grava cu care ne confruntam.

Doresc sa precizez prin prezentul comunicat ca retrag afirmatia facuta si prezint public scuze celor vizati.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cacaceosu` Cacaceosu`
    Tu stai si salivezi tamp in coltu` gurii in timp ce-ti sunt servite dejectii infecte pe TV, iar aia iau mii de euro pe luna si traiesc o viata fara griji.
    Intelegi?
  • Vasile Vasile
    To'arshe,
    Matale nu cumva mergi cu troleu` la piata si esti specialist in meciurile Ligii lui Mitica?
  • George George
    Adevarul, pentru Haimanalele Jigodiei felics, doare ! Pentru aceste Lichele, Hiene, exista o singura solutie : hingherii ! Iar pentru privitorii acestor excremente le uram : pofta buna !
  • nadia nitov nadia nitov
    adica si-a cerut scuze pentra ca si-a permis luxul de-a spune un ADEVAR? stiu cum si de ce a ajuns omul asta la CNA si nu-i face cinste totul fiind un aranjament politic dar ACUM a spus un ADEVAR cat casa poporului de mare! e abject, monstruos, daunator pentru creierele needucate ale adultilor si adolescentilor care vazand dejectiile de acolo(nu-i bai ca si restul emisiunilor de acelasi gen de la toate televiziunile din romania sunt la fel de canceroase pentru spirit) sunt convinsi ca o curva e o doamna, un peste un exemplu de urmat, un bataus o raza de soare si un puscarias dumnezeu pe pamant! cand te uiti la asemenea emisiuni simti cum calci pe rahati cu viermi si flegme verzi! genul asta de emisiune este o palma pe obrazul bunului simt! macar daca la sfarsit s-ar spune: pe langa faptul ca-i o facatura, tot ceea ce ati urmarit este rau, penal, personajele sunt cautate de politie si vor plati pentru proxenetism, furt, prostitutie si minciuna! ne cerem scuze daca ati crezut ca sunt exemple pozitive de urmat! nu am vazut decat cateva emisiuni de acces direct, tocmai pentru a fi sigura ca stiu despre ce vorbesc.
  • Mihai Androni Mihai Androni
    Intradevar curajos, ca le-a zis lucrurilor pe nume, intradevar de respectat ca si-a cerut scuze pentru ca a mers prea departe. INTRADEVAR CA ANTENELE ISI BAT JOC DE ORICE REGULAMENT SI NORMA DE BUN SIMT! Restul atacurilor la persoana sunt pentru...pierdut vremea....interese....etc
  • Pacatosu' Pacatosu'
    Tu mori de draci, iar simona si capatos iau mii de euro pe luna si traiesc o viata fara griji. Te oftici, este? Pentru ca o sa mori o saraca, anonima.
  • Alex is Alex is
    Acces direct e o dejectie. Si eu nu imi cer scuze.
  • dan todea dan todea
    Stimabile,
    Inteligenta iti cam intuneca existenta! Stii sa jignesti, iar la capitolul observatii fine esti corijent. Faptul ca unu' din CNA isi cere scuze nu inseamna ca a facut pe el de teama antenelor. In plus are dreptate Jucan. Cum a zis, ce a zis, e prea putin fata de asasinatul mediatic al antenelor la care matale achiesezi. Macar omul ala nu linge cum fac altii, la comanda. Il injurati si habar nu aveti de ce. Va ascundeti dupa niste pseudonime si aruncati cu mizerie. Tu si cei ca tine sunteti demni de mila, nu unul care isi asuma ceea ce face.
  • mariana mariana
    domnule jucan nu trebuie sa va ceeti scuze, este un adevar spus cu sinceritate da, acces direct si un bou pacatos sunt doua mizerii imputite la fel si prezentatorii, sunt doi imbecili care treiesc din mizeria acestul closet colcait de kkt.gherghe si boul de capatosu.
  • sustinutu sustinutu
    Dragi tovarasi!
    Jucanu nu e caratorul de posetite pariziene al stimabilei doamne Udrea? Acum in ce e specialist-carator? Saracul!!! Si, parca se abolise sclavia...Sa fie eliberat!!! Unde esti tu, Nelson Mandela?!
  • Amfo Stacolo Amfo Stacolo
    Pentru reabilitarea adevarului "istoric", legat de momentul respectiv, din sedinta CNA: pe ecran se derulau imagini (dintr-o emisiune Acces Direct) cu niste femei de etnie rroma, care aveau nu-stiu-ce de impartit. La care Ju(n)can, aflat la celebra masa la care sunt aliniati inchizitorii de la CNA, se trezeste vorbind: "Niste dejectii umane! La fel ca si realizatorii acestei emisiuni". Asta de la Antena, care statea in rand cu presa, sare ca ars': "Nu cred ca ati spus asta!". Ju(n)can face pe cocosul: "Daca vreti, va si repet: niste dejectii umane, la fel ca si realizatorii acestei emisiuni!". Antenistul: "Eu tot nu cred ca ati spus acest lucru!" Ala vrea sa mai zica o prostie, dar intervine madam Georgescu si le cere sa inceteze dialogul.
    Asa au stat lucrurile si se poate verifica pe stenograma sedintei, daca astora de la Antena le vine cheful sa il actioneze pe ala instanta. Personal, cred ca Ju(n)can si-a dat seama ca a comis-o rau de tot si s-a c....at pe el de frica si acu' incearca sa dreaga busuiocul. Partea haioasa e ca printre femeile alea despre care el zicea ca sunt niste dejectii, se afla in primul rand aia careia ii plangeau apoi de mila, ca a fost tunsa de astia de la Acces ;))) De rasul curcilor....

Trimite un comentariu

sus