Skip to main content

Antena publică, în sfârşit, investigaţia RCS - Mitică Dragomir sub forma unei scrisori deschise

 

mita in fotbal

Antena Group a publicat astăzi un document word despre care spune că este ancheta Mită în fotbal. Anchetă, promovată intens în urmă cu două luni pe toate posturile Antena Group.

Documentul a fost prezentat sub forma unei scrisori deschise „în atenţia oricăror persoane interesate” şi conţine de la detaliile contractuale dintre RCS, Antena şi LPF, până la povestea încâlcită a plăţilor pe care cele două companii ar fi trebuit să le facă periodic pentru redifuzarea meciurilor de Liga I.

Ancheta nu are şi o variantă video, fiind sun forma unui document word de 12 pagini, ce poate fi descărcat chiar de pe site-ul Antenei 3.

În document apar inclusiv detalii din contractul încheiat în 2008 între LPF şi consorţiul Antena - RCS&RDS, precum şi detalii despre aranjamentele de plată.

Ancheta publicată de Antena Group prezintă contractul de asociere dintre RCS&RDS şi Bodu SRL, firma lui Dumitru Dragomir drept "Contract – Posibilă Mită".

Ce spune ancheta:

  • Contractul pentru difuzarea meciurilor de Liga I dintre LPF şi consorţiu a fost semnat pe 8 aprilie şi acoperea trei sezoane 2008 - 2011.
  • Contractul de cesiune de drepturi TV prevedea că preţul total de 84.999.999 EUR plus TVA să fie plătit în tranşe egale, de câte 28.333.333 EUR plus TVA, până la 15 mai din fiecare dintre cei trei ani.
  • Plata anuală era făcută, potrivit contractului, de Antena 1 SA (ACTUALA Antena Group), dar cu cea mai mare parte a banilor provenind de la RCS&RDS. Mai exact, RCS&RDS S.A. obligându-se a plăti către TV ANTENA 1 S.A. câte o sumă de peste 24.000.000 EURO incluzând TVA/fiecare tranşă din obligaţia totală datorată către LPF, cu cel puţin o săptămână înainte de scadenţa prevăzută în Contractul de cesiune de drepturi TV.
  • În plus, TV ANTENA 1 SA şi-a asumat obligaţii de plată suplimentare, obţinând o scrisoare de garanţie bancară în valoare de aproximativ 16.000.000 RON în favoarea LPF (aproximativ 4,3 milioane de euro).
  • La 15.08.2009, între BODU S.R.L. şi RCS&RDS S.A. s-a încheiat „CONTRACTUL – POSIBILĂ MITĂ”, respectiv Contractul de asociere în participaţiune, în baza căruia RCS&RDS S.A. s-a obligat să platească către BODU S.R.L. până la data de 15.05.2010 (aceeaşi cu data scadenţei ultimei tranşe de 28.333.333 EUR plus TVA de plătit către LPF în baza Contractului de cesiune de drepturi TV) suma totală de 1.700.000 EUR, în mai multe tranşe.
  • Contractul, mai arată ancheta, ar fi apărut î contextul în care RCS&RDS ar fi întârziat cu plata celei de-a doua tranşe pentru drepturile de difuzare.
  • La 14.10.2009, între societăţile BODU S.R.L. şi RCS&RDS S.A. se încheie Actul adiţional nr. 1 la CONTRACTUL – POSIBILĂ MITĂ, prin care se suplimentează cu 300.000 EUR suma care trebuia plătită de RCS&RDS S.A. până la data de 15.05.2010, ajungându-se astfel la suma totală de 2.000.000 EUR.
  • La 22.01.2010, între societăţile BODU S.R.L. şi RCS&RDS S.A. se încheie actul adiţional nr. 2 la „Contractul - Posibilă mită”, prin care se suplimentează cu încă 700.000 de euro, sumă care trebuia plătită DE RCS&RDS S.A.până la data de 30.06.2010, ajungându-se astfel la suma totală de 2,7 milioane de euro.

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

viewscnt

Comentarii

  • JohnnyB JohnnyB
    Nu e mita domle, asta. E premiere ! :)
  • Tabloidus Tabloidus
    Mai pe scurt, oamenii (Intact) au dat prosteala, au incercat sa dea si teapa urmata de presiune cu televizoru' si s-au intalnit cu unii care nu pun botu'? Cam asa ar parea.
  • spagatistu spagatistu
    Hai ca am avut curiozitataea sa citesc scrisoarea.
    Din ce inteleg , astia de la Impact credeau ca l-au prins pe Dumnezeu de picior. RCS le dadea 20 milioane de euro din cei 28 milioane (sume fara TVA) pe care Intact ii dadea la liga, dar meciurile se imparteau egal, Intact avand prima optiune. De inteles de ce s-au ofticat cand afacerea a picat.
    Mai departe, la termenul din Mai 2009, numai RDS a platit suma de bani catre LPF, nu si Impact. In ciuda faptului ca in scrisoare se insira pe o pagina riscurile pe care le avea impact pentru neplata.
    In mod normal, ca leader al asocierii, daca le era frica de penalitati si de executarea garantiei, Impact trebuia sa achite diferenta dintre ce a dat RDS (nu se spune in scrisoare cat au dat, dar se intelege ca RDS a platit vreo 14 milioane+TVA, deoarece mai ramasesera de plata inca 14+TVA, dupa cum ne spun avocatii la pg11) si pana la 28 milioane euro+TVA, urmand ca apoi sa se socoteasca cu RDS, sa-i ceara penalitati sau sa rupa asocierea.
    In realitate, in plina criza, impact nu mai avea banii pentru plata acestei transe, ca atare nu a platit nimic, iar acest lucru rezulta si din scrisoare cu dezvaluiri, iar motivele sunt puerile (ca nu erau de accord cu esalonarea, ca LPF nu agrease compensarea cu publicitate).
    Au incercat avocatii sa o coafeze, dar nu prea au avut cu ce lucra.
    ca atare, ce poti sa-i reporsezi lui Mitica? Ca a cesionat creanta celui care avea banii si platea ? Ce putea face? sa-l astepte pe Voiculescu sa plateasca?
    Pana la urma a fost o afacere dura pentru Intact, dar asa este cand nu ai bani. Ala care are cashu stabileste conditiile.
  • adi adi
    Acum se vede ce escorici internationali!Astia de la Antena ar fi trebuit sa difuzeze la TV toata ancheta.Avea alt impact.Dar cine sa se priceapa acolo?Ciocolata?...
  • protopopescu protopopescu
    asta e ancheta? toate informatiile erau stiute de o gramada de timp. si daca tot latra motanul Felix despre libertatea si impartialitatea Antenelor, de ce nu au publicat aceasta ancheta inainte de retinerea lui Alexandrescu? ca doar sumele si din contarctul cu LPF si din contractul hotului de Mitica tot alea sunt. Oricum e clar ca RDS si cu LPF au facut o gainarie si ar merita sa infunde puscaria dar si cofetarul a gresit ca in loc sa spuna public ce magarii fac astia ei a incercat sa obtina niste bani pentru iubitzica si tata socru. URAT. la puscarie cu toti.

Trimite un comentariu

sus