Skip to main content

Cum a arătat dezbaterea Pro şi Contra Roşia Montană în EVZ. Opiniile contra, diluate şi acoperite de argumentele Pro

 

Publicitate

STUDIU DE CAZ. “Presa română, plină de minciună”, s-a strigat la mitingul anti Roşia Montană de ieri. Aveau motive manifestanţii să fie supăraţi pe presă, beneficiara reclamelor RMGC?

Fără a avea pretenţia că exemplul care urmează a stat la baza sloganului de mai sus, Paginademedia.ro vă oferă, în continuare, o analiză a modului în care un ziar a reflectat proiectul minier. O mostră din scriitură pe subiectul RMGC din presa scrisă.

Paginademedia.ro vă prezintă un studiu de caz pe Campania “Dosarul Aurului – Opinii Pro şi Contra”, o serie de articole în care argumentele Contra, “diluate”, sunt acoperite, atât cantitativ, dar şi prin formulări sau prin îngroşarea caracterelor, de argumentele pentru dezvoltarea proiectului de la Roşia Montană.

Dacă titlurile sunt spre neutru în unele zile, subtitlurile sunt mai mult decât sugestive.

Dezbaterea EVZ a început miercuri, 4 septembrie. Luni, 2 septembrie, ziarul publică pe toată pagina a doua sondajul Sociopol conform căruia “Românii, de acord cu Roşia Montană”.

Miercuri, 4 septembrie:

Roşia Montană – interese economice pentru România, titrează primul episod al dezbaterii. Subtitlul: “Vă prezentăm o radiografie a beneficiilor pe care exploatarea minieră din Apuseni le-ar putea aduce: câştiguri la buget, investiţii, locuri de muncă şi dezvoltarea turismului (bolduit şi în ziar)

Materialul menţionează în text, că “beneficiile economice sunt trecute negru pe alb, în proiectul de lege”. Primul episod este structurat pe aproape două pagini, în casete cu titluri sugestive: “Cât câştigă statul”, “198 de milioane de euro pentru infrastructură”, “Locuri de muncă”, “Punerea în valoare a potenţialului turistic”, “Statul nu are bani să facă singur minerit”.

Într-un sfert de pagină, un scurt articol vorbeşte despre “Proteste pentru Roşia Montană în mai multe oraşe”.

Joi, 5 septembrie:

Titlul este moderat: Roşia Montană – păreri ale specialiştilor despre dezvoltarea economică.
Subtitlul punctează: “Experţii consultaţi de EVZ consideră că beneficiile negociate la Roşia Montană sunt considerabile (bolduit şi în ziar), dar statul trebuie să îşi apere bine interesul”.

În articol sunt şi opinii “Contra”, moderate ca ton, cu titluri precum: “O lege discutabilă”, “La ce se aplică redevenţa”, “Beneficiile statului, discutabile.”

Pe o a doua pagină, un articol cu un titlu neutru: “Părerea localnicilor din Roşia Montană care nu au apărut în reclame”. Subtitlul: “Unii se tem că vor rămâne fără locuri de muncă (bolduit). Cei care sunt împotriva proiectului cer alternative.”

Vineri, 6 septembrie:

Titlu: Cum ar putea fi rezolvată poluarea istorică de la Roşia Montană

Şi de această dată, ne explică subtitlul: “Executivul a decis să elimine, pe cheltuiala proprie, poluarea provocată de vechile activităţi miniere (bolduit) şi a trasat linii clare în ceea ce priveşte ecologizarea zonei după exploatare”.

Din text: “Se poluează apele sau nu va mai creşte verdeaţă în zonă? (…) Cine va merge la Roşia va vedea că, pentru a opri poluarea istorică, a fost inaugurată o staţie pilot de epurare a apelor acide (frază bolduită) Astfel, peştii trăiesc azi în apă curăţată, provenită din fostele galerii miniere”.

Episodul prezintă date despre “În cât timp va fi ecologizată zona”, “Ce se va întâmpla cu deşeurile”, cu haldele de steril şi cu pădurile.

Nu există nicio opinie contra.

Sâmbătă, 7 septembrie:

Titlul este neutru: Roşia Montană – păreri ale specialiştilor despre protecţia mediului

Ca şi în celelalte zile, subtitlul explică: “Experţii consultaţi de EVZ spun că proiectul minier ar rezolva şi poluarea istorică. Sunt şi sceptici (bolduit)

De această dată, există şi casete cu păreri pe care este menţionată o ştampilă “Contra”. Parte din titlurile casetelor aveau nevoie de ştampila “Contra” pentru a fi percepute ca atare: “O zonă de probă” sau “Statul să ecologizeze” sunt titlurile unor opinii “contra”. Cele “Pro” sunt mai sugestive: “Beau apă din lac”, “RMGC depoluează zona”, “Lacul va avea apă curată”.

Luni, 9 septembrie:

Titlul: Roşia Montană – poate intra în patrimoniul UNESCO peste un deceniu

Subtitlul: Compania care urmăreşte să exploateze aurul din Munţii Apuseni promite că va investi 55 de milioane de dolari (bolduit) pentru restaurarea totală a patrimoniului istoric.

Materialul prezintă planul RMGC de refacere a zonei de la Roşia Montană, cu un “Centru istoric ca în capitală” şi cu un “aspect urbanistic împrospătat.”

În cele aproape două pagini de prezentare a viitorului zonei, există şi un paragraf “contra”, bolduit. “Principesa Margareta, moştenitoarea Regelui Mihai I, şi-a manifestat temerea că exploatarea minieră va distruge vestigiile civilizaţiilor care au populat zona.”

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Maximus Maximus
    Ciudat, parca oficinele basiste erau intotdeauna de partea binelui ...
  • Alex Goaga Alex Goaga
    Nu stiu daca l-ai vazut pe asta - http://www.evz.ro/detalii/stiri/protestele-din-piata-universitatii-au-sporit-increderea-romanilor-in-proiectul-rosia-monta-1056410.html Unul dintre cele mai penibile si partinitoare texte "de presa". Mi-e rusine mie...

Trimite un comentariu

sus