Skip to main content

ÎNCHIDERE SURPRIZĂ. Revista ProTV Magazin îşi va înceta apariţia

 

Publicitate

UPDATE. Mediafax Group confirmă informaţia Paginademedia.ro, adăugând că se va dedica unui nou proiect, poziţia oficială, în articol.

EXCLUSIV. Pro TV Magazin, publicaţie din portofoliul Mediafax Group, urmează să îşi înceteze apariţia.

Numărul de mâine, 7 octombrie, va apărea pe piaţă. Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, ultimul număr tipărit va fi cel 14 octombrie.

Închiderea ghidului Pro TV Magazin vine la puţin timp după ce Adrian Sârbu (proprietarul Mediafax Group) a demisionat de la conducerea CME, compania mamă a posturilor Pro TV. De altfel, potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, există o legătură între cele două evenimente.

Conform ultimelor date ale Biroului Român de Audit al Tirajelor, Pro TV Magazin se vindea, la fiecare număr, în 12.000 de exemplare. Săptămânalul avea 454.000 de cititori pe ediţie, potrivit Studiului Naţional de Audienţă.

Anul trecut, pe 8 octombrie, Pro TV Magazin a trecut printr-o schimbare. Titlul, care anul acesta ar fi împlinit 17 ani în decembrie, a trecut la un format mai mare.

În momentul de faţă, pe piaţă mai există un singur ghid TV săptămânal de sine stătător (pe lângă suplimentele ziarelor), TVmania (ghid deţinut de Bauer Publishing şi editat de Ringier România).

Informaţia privind închiderea ghidului TV a fost oferită de către un cititor Paginademedia.ro.

Un nou proiect media

Din 15 octombrie, Mediafax Group renunţă la ediţia tiparită a PRO TV Magazin urmând a se concentra pe lansarea, în online, a unui nou proiect media, se arată în comunicatul trimis paginademedia.ro.

Ediţia de săptămâna viitoare a celui mai citit ghid TV din ultimii 16 ani va fi una de colecţie.

"Echipa PRO TV Magazin merge mai departe cu un proiect fresh menit să răspundă cerinţelor publicului nostru de a fi mereu conectat la tot ce e nou. Ediţia din 14 octombrie este una specială, în care am pus mult suflet şi dăruire. Dorim ca prin aceasta să multumim publicului care de 16 ani ne-a urmarit săptămână de săptămână şi pe care ni-l dorim aproape în noua provocare.", declară Nicoleta Nicolae, redactor-şef PRO TV Magazin.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • carmen carmen
    imi pare foarte rau ca nu mai gasim pro tv magazin,speram sa se gaseasca o solutie si sa avem din nou parte de aceasta revista
  • A.R. A.R.
    O, Doamne, stef!
    ABROGÁ, abrog, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. —
    Sursa: DEX '09 (2009)
    Cuvantul corect era:
    AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. Sursa: DEX '98 (1998)
  • Robert Robert
    Apropo Magazin!
  • stef stef
    din pacate, aceasta echipa nu-si poate abroga niciun merit pt aceasta revista.. altii au facut-o ceea ce a fost pina acum 3 ani...
  • ANTIBASE ANTIBASE
    Aprob pozitiv !
  • Gogea Mitu Gogea Mitu
    de cind nu mai e Sirbu, gata cu SNA, gata cu ARMA....e momentul adevarului, nu mai merge cu 12000 de exemplare citite de 454000 de indivizi
  • adi adi
    Astia cu studiul lor se fac de ras!!!Cum sa fie citit de 40 de persoane FIECARE exemplar??Si daca unul l-am citit numai inseamna ca altul a fost citi de 80???si asa mai departe?? Hai va sunt penibili!
  • Observator Observator
    Conform studiului de audienta citat, un exemplar de ProTV Magazin era citit, in medie, de aproape 40 de oameni! Nici in filmele comuniste in care se imparteau manifeste nu s-a ajuns la asemenea gogomanii. E clar ca acest SNA e o facatura, o mizerie, o rusine prin care se sifoneaza banii clientilor de publicitate.
  • catalin catalin
    Nici nu stiam ca exista, dar ii bine ca am aflat acum ca tot nu o sa o cumpar.
  • Thor Thor
    Și care e surpriza? Când televiziunea Pro TV și editorul revistei Pro TV Magazin fac parte acum din două familii diferite. Probabil nici nu mai aveau dreptul să utilizeze brand-ul „Pro TV”, sau poate Sârbu nu are chef să facă reclamă gratuită televiziunii. Probabil va apărea sub o altă denumire începând cu 21 octombrie.

Trimite un comentariu

sus