Skip to main content

Revista Taifasuri şi Burda au băgat Press Point în insolvenţă

 

chiosc ziare Adevarul

Publicitate

Compania de distribuţie de presă Press Point, urmaşul lui Hiparion, a intrat în insolvenţă la solicitare firmelor care editează revista Taifasuri şi Burda România. Solicitarea celor două companii a fost admisă de Tribunalul Bucureşti în urmă cu trei zile.

Tot anul acesta, în ianuarie, un alt mare distribuitor de presă a intrat în insolvenţă, Hiparion, după cum paginademedia.ro a scris AICI.

Ce spune decizia Tribunalului: 

  • Admite cererile formulate de creditoarele TAIFASURI MEDIA SRL si BURDA ROMANIA SRL.
  • Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar.
  • Numeşte administrator judiciar provizoriu AGENTIA DE INSOLVENTA SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din lege. Pune în vedere administratorului judiciar îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Big Tata Big Tata
    Tare faza.Sandi Apostoloiu si Melania Sandulescu au luat cateva sute de mii de euro pe faptul ca au dat Marfa intentionat la presspoint fara sa ceara achitarea soldurilor.Se va mai da o teapa pe presspoint retail care in continuare primeste Marfa de la Burda.Alo Dna nu va autosesizati.Organele statului dorm in ghete.Ringier va lua si el teapa la randul lui de la Burda.Mare e hotia
  • Tzeparion Tzeparion
    Hai sa facem pe prostii si sa nu ne prindem ca Burda Romania s-a asociat cu celebrul grup infractzepar de Hiparion-Press Point.
  • marius marius
    Burda Germania este pacalita de oamenii din Romania in care au incredere. E simplu. Vor plati nemtii, ii vor da afara pe managerii de la filiala de aci si pe acesti ii va durea in cot ca s-au umplut de bani!
  • Dana Dana
    Ha ha ! Burda cere insolventa .... Pai datorita lor au stat bine merci pana acum ! Si tot Burda le da marfa in continuare pe alte firme !
  • Melaniu Melaniu
    E un prilej bun ca doi angajati ai unuia dintre reclamanti sa se autodenunte pentru complicitate la hotia asta.

Trimite un comentariu

sus