Skip to main content

19 Noiembrie. România TV a făcut 110.000 de euro din publicitatea difuzată la meciul Grecia - România

 

Sursa foto: Alexandru Hojda/ Mediafax
Sursa foto: Alexandru Hojda/ Mediafax

Publicitate

PUBLICITATE LA GRECIA - ROMÂNIA. Grecia – România, difuzat de România TV, a atras 52 de clienţi publicitari, care au comandat în total 137 de reclame (spoturi, solo spoturi şi inserţii logo), în intervalul orar 21:00 – 24:00. Forbes România estimează că România TV a câştigat în jur de 110.000 de euro prin difuzarea acestui meci. Preţul de achiziţie al programului, vehiculat în presă, s-a ridicat la 250.000 de euro.

Din cele 137 de reclame difuzate în acest program, 17 au fost logo-spoturi (inserţii grafice). În cadrul programului a fost difuzat şi un spot de la Roşia Montană Gold Corporation (ora 23:47), de 117 secunde, care a avut 5,4 puncte de rating.


România TV a obţinut 110.000 de euro din publicitatea difuzată în programul Grecia - România


SCANDAL FĂRĂ SFÂRŞIT LA TVR. Ada Meseşan şi Radu Carp, membri ai Consiliului de Administraţie al SRTv, cer conducerii executive a TVR "să rezilieze contractul neruşinat" încheiat cu deputatul PSD Mihai Sturzu, precizând totodată că TVR s-a transformat "în PSD TV" şi cu sprijinul Laurei Georgescu, preşedintele CNA, scrie Mediafax.

De cealaltă parte, reprezentanţii Televiziunii Române au declarat că postul public nu a încheiat niciun contract cu Mihai Sturzu pentru realizarea emisiunii "În ţara minunilor", de la TVR 2.
Doi membri ai CA TVR cer rezilierea contractului "neruşinat" încheiat cu deputatul PSD Mihai Sturzu. RĂSPUNSUL Televiziunii Române


REALITY CULTURAL. Masterpiece, o emisiune-concurs dedicată talentelor literare, difuzată de postul de televiziune italian RAI3, este primul reality show din lume dedicat literaturii, câştigătorul fiind premiat la final cu publicarea romanului în 100.000 de exemplare, scrie Mediafax.
În primul episod al concursului, difuzat duminică seară, publicul a făcut cunoştinţă cu primii 12 candidaţi selectaţi în prima etapă.
Primul reality show din lume dedicat literaturii, "Masterpiece", lansat în Italia


ŞEFUL CREAŢIEI SAATCHI, LA FINAL DE MANDAT. Johan Ohlson îşi încheie mandatul de director de creaţie al Saatchi & Saatchi România după doi ani de zile în care şi-a adăugat în portofoliu campanii şi premii la festivalurile internaţionale, potrivit Forbes România.

Sub conducerea creativă a acestuia, Saatchi & Saatchi Romania a obţinut în 2012 primul Leu de Bronz la Cannes Lions PR şi a fost nominalizată la Cannes Direct Lions cu „Plant the bill”, campanie realizată pentru ENEL.
După ce-a luat o „căruţă de premii”, Johan Ohlson pleacă de la Saatchi&Saatchi


STURZU CONTRA EBA, SCANDAL PE TVR. După ce Elena Băsescu a afirmat pe Facebook că TVR a renunţat, în numele austerităţii, la transmiterea meciurilor de fotbal ale echipei naţionale, dar are fonduri suficiente pentru "cântăreţii PSD", ea menţionând că deputatul Mihai Sturzu va fi plătit cu 140.000 de euro pentru a realiza o emisiune. De cealaltă parte, deputatul PSD Mihai Sturzu susţine că nu are vreun contract cu TVR.

El precizează faptul că nu are o emisiune la TVR, însă foştii săi colegi trupa Hi-Q "prezintă emsiunea «În Ţara Minunilor», la TVR 2, în fiecare joi seară".
"Mă duc (din când în când) la emisiune şi mai cânt cu ei sau mai stau de vorbă cu un invitat tocmai pentru ca presa tabloidă să nu scrie că trupa Hi-Q s-a destrămat. L-am întrebat pe Florin câţi bani primesc pentru emisune. Fiţi atenţi: Dana şi Florin (prezentatori), trei muzicieni instrumentişti (bandul emisiunii), un sunetist şi doi tehnicieni plus echipamentul de sonorizare = 2.600 euro/editie. În total, opt oameni", susţine deputatul PSD într-o postare pe Facebook.
Sturzu: EBA minte cu o neruşinare demnă de numele pe care îl poartă. Nu am contract cu TVR


MERCEDES ÎŞI CAUTĂ CLIENŢII PE INTERNET. Criza economica a dus la orientarea bugetelor Mercedes-Benz Romania către online şi targetarea directă a clienţilor şi potenţialilor clienţi, a declarat Ioana Lemnaru, manager de marketing şi vânzări pentru divizia Vans a producatorului auto german.
Bugetul de marketing al diviziei Vans pentru acest an a fost aproape similar cu cel din 2012, însă managerul nu a precizat care este valoarea acestuia.
Lemnaru, Mercedes-Benz: De la inceputul crizei ne-am orientat catre online si am targetat direct clientii


PANICĂ LA LIBERATION. Un bărbat înarmat a intrat luni, în jurul orei 10.15 (11.15 ora României) în holul cotidianului Liberation din Paris şi a deschis focul, rănind un fotograf, după care a fugit, scrie Mediafax.

Autorităţile franceze au prezentat imagini ale unui suspect care ar putea fi autorul atacurilor armate de la sediul redacţiei ziarului Liberation şi al Băncii Societe Generale.
Serviciile de securitate franceze au instituit filtre pentru depistarea autorului atacurilor.
Un bărbat a deschis focul la sediul cotidianului Liberation. Focuri de armă şi în faţa unei bănci. Poliţia a prezentat IMAGINI cu bărbatul - FOTO


Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • name name
    Bine totusi ca e cineva care castiga
  • constantin constantin
    multumesc frumos pt raspuns
  • goagal goagal
    Crezi ca daca iesea in pierdere se baga sa transmita meciul ? Vezi ce audiente a facut Realitatea TV cand a transmis Steaua - Rapid din cupa U.E.F.A. ! RTV este derivata din Realitatea TV, adica e aceeasi Marie, cu alta palarie.
  • goagal goagal
    Bine zici ''CNA interzicea''. Dupa cum se stie, CNA a fost tot timpul de partea puterii, membrii CNA fiind numiti politic. CNA interzice dreptul la informare prin suspendarea licentei OTV si DDTV. De ce ? Pentru ca ataca puterea !
  • Razvan Alexandru Razvan Alexandru
    Cam asa inteleg si eu, cu amendamentul ca nu "au pierdut" 140k, ci i-a "donat" Ghita intru promovarea varfurilor pesediste in seara meciului. Si-i recupereaza neosecuristul cat ai zice peste, stai linistita.
  • maria maria
    Nu aveau cum sa castige atatia bani. formularea celor de la pagina de media e gresita. au incasat 110.000 euro, au platit 250.0000, deci au pierdut 140.000 euro. Asta era titlul articolului. Pagina de Media nu mai este deloc profesionista in ce face, induce in eroare, confuzeaza.
  • Iulia Bunea Iulia Bunea
    Le vom posta in curand :)
  • goagal goagal
    ''Elena Băsescu a afirmat pe Facebook că TVR a renunţat, în numele austerităţii, la transmiterea meciurilor de fotbal ale echipei naţionale, dar are fonduri suficiente pentru “cântăreţii PSD”.

    Aoleu ! Cate meciuri ale nationalei a transmis TVR cand a fost PDL la putere, ca Basescu statea prin studio mai mult decat la Cotroceni. Nici Ceausescu nu statea asa mult. Nu mai vorbesc de trompetele din TVR si din PDL care il pupau toata ziua in fund pe Basescu, ''in numele austeritatii'' ! Bai EBA, pune mana pe carte ca esti varza la toate capitolele. O sa ai mare nevoie cand NU ai sa ma fii EUROparlamentar. Tactu e in cadere libera, pe toate fronturile.
  • constantin constantin
    va rog sa postati audientele de weekend-dansez pt tine,vocea romaniei si x factor
  • goagal goagal
    ''Forbes Romania estimeaza ca RTV a castigat in jur de 110.000 de euro prin difuzarea acestui meci''. Deci e clar ca lumina zilei ca au iesit pe profit, cei aproximativ 110.000 de euro fiind in plus fata de drepturile de difuzare. Nu stiu cum e posibil sa fi fost DOAR 40 de minute de publicitate in 4 ore cand de fapt au fost 40 de minute pe repriza (spoturi, solo spoturi si insertii logo). De aia si-au permis sa redifuzeze meciul a doua zi, fara reclame. Si-au facut plinul in timpul meciului, cu o zi inainte. Dormiti linistiti, CNA vegheaza.
  • geo geo
    Nu stiu cit de corecte si legale au fost intreruperile, pret de citeva secunde, a transmisiei meciului ptr difuzarea spoturilor publicitare. stiu ca CNA interzicea treaba asta. se lasa oare cu sanctiuni?
  • Adriana Cucolos Adriana Cucolos
    Andreea Marin, zîna vieții și a ONG-urilor ei, sultana domnului Tuncay Öztürk, o impostoare batrana care-si schimba doar parul (apropo, a inceput sa cheleasca masiv), nu si naravurile. Mă întreb, destul de retoric, ce să facem, pe banii noștri, dacă nu cu TVR în ansamblu (care e de mult o cauză pierdută), măcar cu Andreea Marin. Personal, aș prefera să-i prețuim așa cum se cuvine viața. Și cred că o urgentă căsătorie ca la carte cu irezistibilul maseur turc ar rezolva multe probleme. Începînd cu toate ONG-urile zînei, care, brusc, n-ar mai avea voie să iasă din casă
  • noName noName
    Nu am înţeles. Au câştigat sau au încasat 110.000€ ? Dacă pentru meci au plătit 250.000€ şi au încasat 110.000€ din publicitate înseamnă că au ieşit în pierdere. Dacă în schimb au câştigat 110.000€ înseamnă că au încasat 360.000€.

Trimite un comentariu

sus