Skip to main content

DECIZIE. Ion Cristoiu nu mai merge ca invitat la B1TV

 

Cristoiu

Publicitate

Jurnalistul Ion Cristoiu a spus într-o postare pe Facebook că nu vrea să mai participe la talk-show-urile de la postul B1 TV. "Am scris că mă gîndesc a nu mai merge la B1tv – şi în dimineaţa asta, la rece, am decis asta, deocamdată în privinţa talk-showurilor – cu interviul (o emisiune fixă din grila postului - n.r.) o să mai văd", a scris jurnalistul, astăzi, pe Facebook.

Jurnalistul apare în grila postului B1 TV cu o emisiune fixă, de o oră, difuzată duminica de la ora 18.00, sub titlul "Interviurile lui Ion Cristoiu".

Decizia lui Cristoiu vine în contextul unor discuţii aprinse avute aseară cu Sabin Orcan (fost prim redactor-şef adjunct la Adevărul, în prezent realizator TV - B1 TV), în emisiunea "Sub semnul întrebării", realizată de Robert Turcescu, la postul B1 TV.

În timpul emisiunii de aseară, vizibil iritat de controversa cu ceilalţi invitaţi (Sabin Orcan şi Grigore Cartianu) pe tema celor "300 de hectare de teren" cumpărate de Traian Băsescu pe numele fiicei sale, Cristoiu a afirmat în mai multe rânduri "La Biserica Adorarea lui Traian Băsescu eu nu mai vin. Eu nu mai vin, e clar?"

Câteva fragmente din dialogul în contradictoriu dintre Ion Cristoiu şi Sabin Orcan:

Ion Cristoiu: "Din punctul meu de vedere Traian Băsescu nu avea ce să iasă, cu steagul României în spate, să vorbească despre fiica sa."

Sabin Orcan: "Atâtat timp cât a fost atacat el, ca preşedinte, că e vorba de instituţia Prezidenţială..."

I.Cristoiu: "A fost atacată fiica sa, are 40 de ani."

S. Orcan: "Nu, a fost atacat şi el. Vă aduc aminte că titra pe Antene: 'Traian Băsescu şi-a folosit procurorii ca să-i facă fiicei lui nu ştiu ce'…"

I. Cristoiu: "Ce treabă au Antenele? Şi dacă era atacat la Antene, ce? Voi nu îl atacaţi pe Ponta?

S. Orcan: Domne’, dar eu nu răspândesc minciuni cum fac ăia de la Antene.

I. Cristoiu: Un organ de presă are voie să spună...Preşedintele nu are voie să polemizeze.

S. Orcan: Dar nu să se ducă premierul României, Victor Ponta, toată ziua la televiziuni şi să spună tot felul de minciuni. (...) Ipocrizia este că Ponta ne spune azi că ăştia sunt plătiţi din bani publici, că Băsescu, Papici sunt plătiţi din bani publici. Dar el din ce bani este plătit? Din banii lui Ilie Sârbu? Nu e plătit din banii noşti?

I. Cristoiu: Domnule Orcan, potoleşte-te, Domnu’ Orcan, ascultă-mă puţin. Eu sunt sătul de Biserica Adorarea lui Băsescu. Am o rugăminte. Dacă vreţi să faceţi biserica asta, eu nu mai vin. Nu mă interesează enoriaşii. Traian Băsescu a făcut o greşeală enormă, pentru că acum când va ieşi să vorbească despre descentralizare nu îl va mai asculta nimeni.

S. Orcan: Nu sunt de acord cu asta.

I. Cristoiu: De ce trebuia să cumpere 300 de hectare?

S. Orcan: Întrebaţi-o pe fiică-sa.

I. Cristoiu: Atunci să iasă fiică-sa la comisie. (....)

I. Cristoiu: Domnu’ Orcan, te rog frumos, nu striga la mine. La Biserica Adorarea lui Traian Băsescu eu nu mai vin. Eu nu mai vin, e clar?

S. Orcan: Eu nu fac parte din asta, domnu’ Cristoiu. Eu nu ador pe nimeni, nu am adorat în viaţa mea pe nimeni.

I. Cristoiu: Ceilalti, de la Antena 3, sunt spălaţi la creier, invers.

S. Orcan: Să fie sănătoşi!

I. Cristoiu: Vă rog frumos, nu fiti si voi spalati la creier, dar pe invers, de Traian Băsescu.

S. Orcan: (...) Mă jigniţi, mastre? Şi eu vă pot aduce lucruri din trecut, să vă spun că adoraţi un om politic. Îmi ador doar nevasta, dacă vreţi să ştiţi.

Înregistrarea completă a emisiunii o găsiţi AICI (site-ul B1 TV), iar disputa dintre cei doi începe pe la minutul 00.38.

Spre finalul emisiunii, discuţiile s-au mai calmat. În câteva rânduri, Robert Turcescu a încercat să îi atragă pe invitaţi în discutarea altor subiecte, tocmai pentru a detensiona atmosfera.

Textul integral postat de Ion Cristoiu, astăzi, pe Facebook:

"1. Puţină lume ştie că nu eu mă ofer ziarelor şi televiziunior, ci ziarele şi televiziunile îmi fac oferte. Le accept nu pentru bani, sînt deja pensionar cu acte în regulă şi, în plus, observ, dramatic, cum se apropie funia de par şi eu n-am terminat o mare parte din proiectele de scriitor şi eseist, le accept convins că ziarul sau postul respectiv are nevoie de analiza mea de om care a făcut ziare la viaţa lui, care a citit şi a scris despre politică şi istorie. Dacă postul tv sau ziarul are nevoie, în persoana mea, de un luptător, de un revouţionar, de un argat al unuia sau altuia dintre politicieni, să-i fi de bine, m-a pierdut de muşteriu. Am scris că mă gîndesc a nu mai merge la B1tv – şi în dimineaţa asta, la rece, am decis asta, deocamdată în privinţa talk-showurilor – cu interviul o să mai văd- nu pentru a stîrni vreun sentiment în sufletele facebookiste, ci pentru că printre cei cu care am dialogat pînă acum am găsit şi altfel de oameni decît chibiţi ai uneia sau alteia dintre echipele de lupte care se bat în arena politică.
Repet ce am spus şi-n postarea de azi noapte. Critica, oricît de severă, adusă unui politician de un jurnalist care se respectă, trebuie să fie inteligentă, convingătoare, fie şi din considerentul că printre telespectatori sau cititori se află şi oameni normali, care vor să înţeleagă ce se întîmplă în politică, spre deosebire de enoriaşii diferitelor biserici şi bisericuţe, care aşteaptă doar înjurături şi cîntări. Constat însă tot mai surprins că unii confraţi mai tineri, seduşi de zîmbetele parşive ale politicienilor, încîntaţi că primesc mesaje şi telefoane de felictare (ipocrite, desigur) de la politicieni, îşi reduc intervenţiile în scris sau la tv în litanii pro sau contra.
Nu văd în aceste condiţii rostul prezenţei mele. Ce să fac? Să turui toată emisiunea Ponta e un ticălos, Băsescu e un erou al zilelor noastre? Păi, pentru aşa ceva sînt mult mai buni tinerii confraţi, care, oricum, sînt şi mai în putere decît mine. Spre deosebire de tinerii confraţi, eu am lucrat în presa comunistă. Ştiţi care era coşmarul? Nu obligativitatea de a-l lăuda pe Ceaşescu. Nu indicaţia de a denunţa capitalismul. Coşmarul era că număr de număr trebuia să scriem şi să publicăm aceleaşi lucruri, toate clişee imbecile. Aşa am impresia că se întîmplă acum în presa devenită tot mai de partid. Ţi se sugerează cam aşa: Da, Traian Băsescu a greşit în chestia cu terenul, dar dacă-l criticăm facem jocul Antenelor sau al lui Ponta sau al lui Blaga. Răspund: Şeful statului iese în direct la TV şi anunţă că prin fata sa a cumpărat 300 de hectare cu un credit de la CEC. Trebuie să fii duşman al lui Băsescu pentru a nu-ţi spune, ia să vedem dacă totul e în regulă? Nu, trebuie să fii jurnalist pur şi simplu."

Ion Cristoiu: M-am săturat pînă-n gît de Antena 3 pe dos

Aceasta nu a fost singura reacţie a lui Ion Cristoiu, pe Facebook. Aseară, la câteva ore după încheierea emisiunii "Sub semnul întrebării", Cristoiu a postat pe reţeaua de socializare un alt mesaj în care spunea "Mă bate gîndul să nu mai merg la emisiunile de la B1 Tv".

Mesajul integral: "Mă bate gîndul să nu mai merg la emisiunile de la B1 Tv. M-am săturat pînă-n gît de Antena 3 pe dos. Puţini sînt cei care l-au criticat atît de dur pe Ponta ca mine.Înţeleg însă ca aceste critici să fie argumentate. Nu înţeleg însă ca emisiuni întregi să fie succesiuni de înjurături la adresa lui Ponta şi succesiuni de cîntări la adresa lui Traina Băsescu. Mulţi spun că presa s-a împărţit în două din punctul de vedere al telespectatorilor: fani Băsescu sau duşmani de-ai lui Băsescu. Telespectaori care să nu facă parte din cele două galerii nu sînt? Şi dacă sînt ei la ce dracu se uită?!"

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Observator Media Observator Media
    Penisabil Cristoiu,mare sulfa! A citit mult la viata lui dar a inceput sa le amestece si nu mai stie ce face!
  • noName noName
    Voi aştea care vă tot etichetaţi "Anti Băsescu" nu vă daţi seama că automat sunteţi de partea lui Voiculescu? Şi Dumnezeule, doar un gunoi uman poate fi în aceeaşi gaşcă cu Voiculescu. Sau chiar atât de proşti sunteţi şi nu ştiţi cine e Voiculescu?
  • Jim Beam Jim Beam
    Probabil a primit o oferta mai buna de la Biserica Adorarea lui Ion Iliescu si a PSD-ului si se va intoarce acolo.
  • ANTIBASE ANTIBASE
    Orice decizie ai lua, tot MERCENAR o sa ramai !

Trimite un comentariu

sus