Skip to main content

Ioana Blaj: „Nu voi face parte din emisiunea iComedy şi nu am semnat niciun contract în acest sens”

 

Ioana Blaj - Sursa foto: Adevărul
Ioana Blaj - Sursa foto: Adevărul

Publicitate

Actriţa Ioana Blaj a dezminţit informaţia potrivit căreia ar intra întra în echipa iComedy. „Nu voi face parte din emisiunea iComedy şi nu am semnat niciun contract în acest sens”, a anunţat pe pagina sa de Facebook.

„În momentul acesta eu sunt canalizata pe proiectele la care am filmat toată vara şi pe ceea ce urmează să filmez, după castingurile pe care le-am dat în vară. Este vorba de o producţie Libra Film, o producţie HBO şi două producţii Media Pro", a mai precizat actriţa.

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, Ioana Blaj a participat la Antena 1 la un casting pentru un rol de "asistentă inteligentă". Conform aceloraşi surse, era însă vorba de o apariţie episodică. În momentul în care s-a pus problema ca rolul să fie permanent, Ioana Blaj nu a fost de acord cu propunerea.

Informaţia potrivit căreia Ioana Blaj va face parte din echipa iComedy a fost publicată pe site-ul Antenei 1, care a anunţat că noua emisiune, ce va fi lansată din 22 noiembrie, va avea şi o asistentă inteligentă. "Am avut un casting şi am ales două tinere actriţe. Una dintre ele este Ioana Blaj", a declarat Mikey Hash, realizatorul emisiunii.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Geo anti limonada Geo anti limonada
    Arata senzational, chip si mai ales ochi incredibili... Cei de la ”Voda” au stiut ce au stiut cand au ales-o... In plus, nu e falsa,chiar are talent !
  • CosmiX CosmiX
    e tare tipa...poate are alte proiecte mai interesante in vizor...cine stie? oricum, momentan sunt doar speculatii. ramane de vazut ce va fi
  • kevall kevall
    da.fiecare este liber sa aleaga ce vrea el.nimeni nu o forteaza sa faca ceea ce nu-i place.

Trimite un comentariu

sus