Skip to main content

Realitatea TV schimbă data salariilor: pe 30 ale lunii

 

Sursa foto: Realitatea.net
Sursa foto: Realitatea.net

Publicitate

Angajaţii Realitatea TV îşi vor lua salariul, din această lună, pe data de 30 (faţă de 15, cum era până acum).

Potrivit unei decizii luate de conducerea postului, pe care Paginademedia.ro o prezintă în continuare, „data la care se plăteşte salariul este 30 ale lunii următoare celei prestate efectiv.” Astfel, salariile pentru luna noiembrie se vor da pe 30 decembrie. În decizia Realitatea Media se mai arată că firma este „în reorganizare judiciară.”

Decizia conducerii vine după ce, luna trecută, salariile de la Realitatea s-au dat cu două săptămâni întârziere, din cauza „unei situaţii dificile” după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

În luna octombrie Direcţia Generală Anticorupţie a decis începerea urmăririi penale a lui Maricel Păcuraru, unul dintre acţionarii Realitatea Media, a soţiei acestuia, Daniela Ionescu, dar şi a mai multor apropiaţi ai lui Elan Schwartzenberg, după cum paginademedia.ro a scris AICI. Dosarul vizează modul în care Realitatea Media a intrat în insolvenţă.

Documentul Realitatea Media:

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • dodo dodo
    mai ce faceti atata garagatie? am 48 ani am lucrat in politie judiciara specific investigatii/anchete inclusiv DIICOT, in pensie de serviciu si mie mi-ar conveni sa lucrez in realitatea-media si daca mi-ar efectua plata in 30 a lunii urmatoare adica dupa ce am lucrat, logic si pentru ce am lucrat, nu pomana
  • cucu cucu
    Nu avem lider de sindicat . Ce ne trebuie ? Noi nu avem probleme. Sa isi faca aia de la raitaru...........
  • Vlad Vlad
    Mergeți la sindicat sa va apere drepturile. Le dați cotizație degeaba. Luați l de gat pe lider și întrebați l cum a putut fi de acord cu asemenea situație. Sau liderul vostru e sub umbrela Luca - Bercea(localu" nu mondialu ')???
  • emil emil
    bine ca nu in 31 ale lunii :))
    in februarie ii cam nasoala treaba
  • mircea mircea
    Salariile in tv sunt destul de mari iar in Realitatea erau peste medie; deci atata timp cat ridici multi bani poti sa ii iei si mai rar :))
  • arthur arthur
    Sincer eu va compatimesc si nu e corect ce vi se intampla.Ati ajuns ca fotbalistii carora li se platesc salariile,conform legii, sa luati banii dupa 2 luni,doar ca in cazul lor ei pot depune memoriu sa devina liberi de contract.Voi va puteti da demisia si atat. Grea viata in media dar asa e peste tot. Totusi,cu riscul de a-mi sari in cap unii,nu uitat ca atata vreme cat a fost Vantul patron ati avut niste lefuri si beneficii cu mult peste ce se oferea in Romania. Atunci a fost bine.Nu mai e cazul sa va raportati la ce a fost atunci,e momentul sa va faceti alte planuri si sa vedeti care e piata muncii din Romania.Va doresc succes si salarii platite la timp!
  • maria angajata maria angajata
    Adica treaba e cam asa: noi muncim luna asta si voi, Maricele, Danielo, Cosmine si Berceo, ne dati banii peste o luna. Ba chiar pentru 1 noiembrie (face parte tot din noiembrie, nu?) imi dati banii pe 30 decembrie. Dupa fix 59 de zile. Asadar eu, din leafa mea, va creditez pe voi intre 30 si 59 de zile. Va creditez nu numai cu bani, ci si cu incredere. Asta-i buna! ...... buna afacere pe care o faceti cu fraierii care au acceptat sa va fie alaturi si sa nu treaca in tabara Ghita. In aceste conditii, ca sa va fie mai usor celor insirati mai sus, le propun colegilor din Realitatea sa deschidem si un cos cu alimente la intrarea in redactie. Sa va creditam cu zahar, ulei, faina, un uischi fin, ca poate n-aveti pe acasa. Iar Dana Secretara sa treaca zilnic sa ia painea pe care o s-o cumparam pentru voi, ca poate va e foame. Iar aia cu 30 decembrie chiar e buna. Eu o accept, senina, cu o conditie: geopoliticianul sa ma ajute cu cumparaturile de Mos Craciun in seara de Anul Nou. Vedea-l-as alergand prin Metro. Apoi sa vina la mine acasa deghizat si sa ii explice lu' fi-miu de ce vine Mosul asa tarziu anul asta si de ce e asa urat.
  • cucu cucu
    Decizia este din luna octombrie. Atat respect are domnul Bercea si doamna Mura fata de angajati.
    Suntem in luna noiembrie si aflam de aici despre deciziile interne.RUSINE.
    Sa faca bine sa plateasca si cele 15 zile diferenta.
  • Vladimir Vladimir
    Sa revenit la data inițiala de plata , sfârșitul lunii, ca înainte sa fie furat postul .
    La sfârșitul lunii se achitau salariile pentru luna respectiva ( pe 3o Noiembrie se plateau banii pe Noiembrie). E la fel si acum, doar cu o luna intârziere, ca rezultat a managementului senzațional .
  • maurice maurice
    cand te gandesti ce prosti sunt englezii ca platesc la saptamana... oricum nu cred ca este legal, dar in era mickey mouse nimic nu este de cascadorii rasului.

Trimite un comentariu

sus