Skip to main content

CNA a respins proiectul Antena Stars: se tabloidizează 100%. Bianca Drăguşanu, nedorită

 

Foto: exclusivnews.ro
Foto: exclusivnews.ro

Publicitate

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis să respingă transformarea Antenei 2 în Antena Stars întrucât postul s-ar transforma într-unul tabloid, dar şi din cauza Biancăi Drăguşanu Slav. Postul Antena Stars ar fi trebuit să se relanseze, în această formulă, din 16 decembrie.

Bianca Drăguşanu ar fi trebuit să aibă o emisiune tip reality show numită Academia Biancăi.

Paginademedia.ro vă prezeintă în continuare ce s-a întâmplat astăzi la CNA şi cum au decurs discuţiile dintre membrii forului şi reprezentanţii Antena Group.

„Evoluţia pieţei tv din ultimii ani ne-a demonstrat că nu mai avem suficientă forţă de a creşte cota de piaţă a canalului aşa că am decis relansarea staţiei. Vorbim de introducerea unor sloturi de ştiri şi a unor emisiuni tip reality show în weekend”, a explicat Cristian Ionescu, managerul echipei care lucrează la transformarea Antenei 2.

Întrebat de Christian Mititelu ce fel de reality show va avea Antena Stars, acesta a vorbit despre două emisiuni, Academia Biancăi, şi unul care „va intra indiscret” în viaţa asistentelor din emisiuni.

„Bianca Drăguşanu este un om care a reuşit în viaţă. Este o fată de condiţie modestă care şi-a găsit drumul ei în viaţă. Şi-a deschis în business, iată că acum are şi o carieră în televiziune”, a spus Cristian Ionescu. „Cel de-al doilea show este o producţie care va intra indiscret în viaţa asistentelor tv. Ana Maria Mocanu şi Loredana Chivu care sunt asistentele show-ului de noapte de pe Antena1, Un show păcătos.”

Narcisa Iorga, membru CNA – În prezentarea postului este o tabloidizare sută la sută. Sunteţi producător şi la Acces Direct şi la Un show păcătos, iar acest lucru nu face decât să-mi confirme că acest post va fi 24 de ore din 24 Acces Direct şi Un show păcătos. Nu voi susţine niciodată tabloidizarea unui post de televiziune aşa cum o susţineţi dumneavoastră.

Laura Georgescu, preşedintele CNA – Ce a dus la distribuirea vedetei Bianca Drăguşanu. Ce v-a convins?

Cristian Ionescu - Ca să vă spun sincer este un foarte bun instrument de marketing şi este şi un experiment pe care cineva la un moment dat trebuie să-l facă şi poate că sperăm noi să ajungem la o concluzie fericită şi la altă imagine legată de personajele care au o imagine negativă apriori.

Laura Georgescu – Eu, personal, nu votez grila cu prezenţa acestei vedete în ea. În octombrie au fost sute de reclamaţii pe subiectul care nu se mai termina pe principalii radiodifuzori cu căsătoria, cu mizeriile, cu tot ce ţinea de intimitatea lor.

După finalizarea audierilor, unii membri CNA şi-au arătat disponibilitatea de a vota doar modificarea siglei şi a denumirii, dar nu şi grila de programe, însă în final s-a decis votarea la pachet.

Transformarea Antenei 2 a fost respinsă nu şapte voturi împotrivă şi două voturi pentru (Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea)

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ursuleanu Maria Ursuleanu Maria
    FELICITARI PENTRU DECIZIE! NE-AM SATURAT DE TOATE DUDUITELE ASTEA CARE SUNT PROMOVATE DOAR DUPA SCURTIMEA FUSTEI,DANSUL DE BAR DIN MAHALA ETC.Mai trebuie rase:Vica,Loredana Chivu,Ana (asistenta lui Capatos) si inca multe alte dudui cu condicuta! FELICITARIIIIIIIIIII! (Y) (Y) (Y)
  • Maria Preda Maria Preda
    O mizerie de decizie. Pentru ce sa interzica asta? Ca au ei niste banuieli ca or sa fie nustiu cum emisiunile...Ba ma lasi? Ce tupeu jegos au.
  • Cristian Tudor Ionescu Cristian Tudor Ionescu
    Nu-i cereti lui Cristian Ionescu explicatii sau pareri. Este un incapabil si un impostor. Cu omul asta se spala pe jos in perioada in care Camelia Voiculescu nu exista la conducerea trustului. Este un nimeni care se lipeste de pereti cand trece o persoana importanta pe culoar si un zbir, acum, cand e sef. Mentalitate si comportament tipice de sluga ajunsa vataf.
  • alex_2 alex_2
    Eu nu inteleg de ce decide CNA-ul ce fel de posturi au voie sau nu in RO. La fel tipa si Badea ca de ce exista atatea posturi tv la noi in tara. Care e problema? Sa fie cat mai multe.
    Pe paginademedia au fost nenumarate articole despre posturi tv respinse de CNA cu cele mai aberante motive, desi nu incalcau nicio lege. Daca Felix vrea sa faca o mizerie post cu Beanca si Mara Banica, nu vad de ce sa i se interzica.

    Pe de alta parte nu inteleg nici de ce vroiau sa schimbe numele postului. Nu puteau sa bage emisiunile cele noi asa direct, pur si simplu?
  • Senior Senior
    Domnilor, dar de ce nu incercati sa judecati fara teorii ale conspiratiei? Cristi Ionescu a reusit sa aduca Acces direct si Un show pacatos in pozitia de lider de audienta, pe segmente orare dominate de pro tv. Daca ar fi asa usor sa faci emisiuni monden/ tabloid, toate televiziunile ar face audiente acolo, dar nu e deloc facil. Pe de alta parte, interesul pentru zona tabloida a crescut foarte mult in intreaga lume, nu am inventat noi cercul. Daca tot interesul e asa mare, de ce sa nu dam publicului ce-si doreste? Voi, cei carora nu va place, sunteti putini, marea masa abia asteapta sa vada cum sunt vedetele, ce-i in casele lor, cu ce se imbraca.
  • adi adi
    Uitându-mă puțin pe audiențe...cred că decizia de astăzi se va lăsa cu proteste mai mari ca cele împotriva proiectului de la Roşia Montană!

    Il şi văd pe Capatos cu pancarte!
  • umberto umberto
    nu pot sa cred asa ceva.in sfarsit ceva bun de la cna impotriva motanelului securist.bravo cna.bravo
  • ziDzi ziDzi
    Felicitari celor 7 mebri CNA
  • Bovari Bovari
    Crede si nu cerceta! Cred ca sunteti in asentimentul meu cand spun ca toate astea pleaca de la cap.Nu Ionescu este vinovat!El doar crede ca e cel mai bun si atat.Pe de alta parte,daca este sef peste Acces Direct si Un Show Pacatos,ne putem da seama usor de calitatea compozitiei lui.Problema se naste atunci cand patronul este nemultumit si hotaraste ca un angajat ca acest Ionescu sa se ocupe de o relansare dupa"chipul si imaginea lui" Am aflat cu totii ca emisiunile din Antena se fac cu bani putini(saracie)cu exceptia acestor doua.Deci se doreste cu orice chip indobitocirea romanului de catre familia Voicule_cu,cam asta inteleg eu.FELICITARI CNA!Gunoaiele la groapa nu in casele noastre....
  • Mihail Stefano Mihail Stefano
    Ma bucura sa aud ca membrii CNA nu au dat girul pentru laturi TV 24/24. Stiu, emisiunile de gen Acces Direct au foarte mare priza la public, pentru ca asa e gena noastra. Vorba unui amic, ne uitam la Suleyman si la Acces Direct, doar suntem romani.

    Acum, astia au pus pe site, "in curand", in loc de 16 decembrie, asa ca s-ar putea sa vedem Antena Stars, mai devreme sau mai tarziu la lucru. Ar fi fost misto daca transformau Antena 2 intr-un post de entertainment, cu show-uri de comedie, stand-up comedy, piese de teatru, scurt metraje, vlog-uri (da, ar fi fost ceva interesant si cu vlog-urile pe TV, de ex. Doza). Nu cu Bianca, si alte siliconate.
  • Teo Teo
    Minoritatea de 00,01 % nu se poate opune multimii de milioane de telespectatori
  • ciprian ciprian
    Felicitari!CNA pt decizie
  • Vladut Vladut
    Felicitări CNA
  • Expertul F.C., Expertul F.C.,
    @teo, Pentru ca aceste emisiuni indobitocesc tara!
  • Tibanu Tibanu
    foarte tare.... ne-am intoxicat cu femei plastifiate. bravos CNA.

Trimite un comentariu

sus