Skip to main content

EXCLUSIV. Negocierile Ringier - Intact pentru Gazeta Sporturilor s-au întrerupt. Ovidiu Ioaniţoaia: „actuala echipă a Gazetei a luat-o de trei ori de la zero şi de trei ori a ieşit câştigătoare”

 

gazeta

Publicitate

Negocierile pentru preluarea ziarului Gazeta Sporturilor de către grupul elveţian Ringier au fost întrerupte. Potrivit unor surse apropiate de Ringier, discuţiile cu Intact au fost blocate după ce grupul elveţian începuse deja procedura de auditare.

Conform aceloraşi surse, grupul Intact a crescu preţul cerut după ce Mediafax Group a închis cotidianul concurent, ProSport, despre care paginademedia.ro a scris AICI. Potrivit informaţiilor paginademedia.ro, noua ofertă a Intact nu a fost acceptată de grupul elveţian, care desfăşura un audit prin firma specializată KPMG.

Contactat de paginademedia.ro, Mihnea Vasiliu, director general Ringier România, nu a comentat informaţiile. Până la ora redactării materialului, oficialii Intact nu au putut fi contactaţi.

„Nu ajută la nimic să încerci să faci cuiva bine, dacă respectivul nu vrea. În rest, actuala echipă a Gazetei a luat-o de trei ori de la zero şi de trei ori a ieşit câştigătoare”, a declarat Ovidiu Ioaniţoaia pentru paginademedia.ro.

Varianta B: Ringier vrea echipa GSP

După ce negocierile pentru preluarea Gazetei Sporturilor au fost întrerupte, Ringier apelează la o a doua variantă. Potrivit surselor apropiate de grupul elveţian, Ringier intenţionează să negocieze pentru preluarea echipei redacţionale a Gazetei Sporturilor. În această variantă, Ringier ar urma să lanseze un nou titlu de sport.

Discuţiile dintre Ringier şi Intact se poartă de luni bune. În timpul negocierilor a mai apărut un "actor": Adrian Sârbu, după cum paginademedia.ro a scris AICI. Din informaţiile Paginademedia.ro, şeful Mediafax Group s-a arătat atunci interesat de o parte din echipa de la Gazeta sporturilor.

File de istorie:

  • În 1999, Gazeta sporturilor ajunge în portofoliul Ringier. Redactor-şef este numit Claudiu Şerban.
  • După o perioadă scurtă, în anul 2000, Ringier îi vinde ziarul lui Dan Voiculescu.
  • 2002-2003: Ringier face o a doua încercare de a avea un titlu sportive şi cumpără Pro Sport de la Adrian Sârbu. Pe fondul neînţelegerilor dintr echipa editorială condusă de Ovidiu Ioaniţoaia şi Cătălin Tolontan, pe de o parte şi managementul Ringier şi Răzvan Corneţeanu, pe de altă parte, toată redacţia părăseşte Pro Sportul luat de Ringier.
  • 2003. Echipa Ioaniţoaia/Tolontan migrează la Gazeta Sporturilor, în trustul Intact. Începe o luptă dură între Pro Sport şi Gazeta Sporturilor.
  • 2007. Ringier renunţă la Pro Sport. Ziarul îi este vândut înapoi lui Adrian Sârbu (care îl deţine şi în prezent).
  • 2013. După mai multe oferte făcute de-a lungul anilor, pentru a prelua Gazeta Sporturilor, Ringier ajunge la masa discuţiilor cu Intact. O decizie urmează să fie luată în această lună.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • PETRUS PETRUS
    Cred ca Ioanitoaia are dreptate. Actuala echipa de la Gazeta Sporturilor este capabila sa treaca peste problemele cu care se confrunta si sa mearga mai departe.
  • Mirko Mirko
    Daaa, destept foc voiculescu la faza asta. Ce'a zis el? "Ba, s'a închis prosportu, care mai vindea 3-4 mii de ziare, e momentul sa ma imbogatesc. Nu mai vand gazeta, domin piata din balcani, fac afacerea vietii mele, salvez presa mondiala, ma inec in bani". Sa vezi cand s'o trezi si fara banii de la elvetieni, si fara echipa ioanitoaia-tolontan. Duamne, ce m'as bucura! Ar fi teapa mileniului muhahahaha
  • topeskany topeskany
    gazeta are o armata de oameni profesionisti si foarte experimentati. oricare ar fi barierele intalnite in atatia ani de publicatii, au reusit sa se sirice la nivelul asteptarilor noastre. felicitari si sunteti cei mai buni!
  • maria munteanu maria munteanu
    da.nu vad unde este o problema cu asta si pretul nu este unul mare deci ca in orice negociere fiecare incearca sa faca ce-i mai bine pentru el.
  • Striker Striker
    Intactul viseza cai verzi pe pereti. Crede ca o sa faca miliarde acuma, ca gazeta e singura pe piata?! In loc sa vanda repede si sa reinvesteasca banii in tv sau online ... Asta daca o mai avea ce vinde, ca parca vad ca tolontam isi ia oamenii si lasa redactia goala :))
  • mirela mirela
    Foarte bine! Sa le ia echipa si s-o mai faca o data! Voiculescu va pati exact ce le-a facut el lui Ringier, cind le-a luat oamenii

Trimite un comentariu

sus