Skip to main content

10 Ianuarie. Revistele CHIP, FOTO-VIDEO şi LEVEL au dispărut din print. Ce spune redactorul-şef

 

reviste chip level

Publicitate

S-AU ÎNCHIS TREI REVISTE. Revista CHIP, specializată pe domeniile IT&C, cât şi revistele FOTO-VIDEO sau LEVEL, deţinute de catre trustul de presa 3D Media Communications, şi-au intrerupt oficial activitatea, potrivit unui anunt publicat pe site-ul revistei şi citat de Wall-Street.ro.

“Astăzi revista CHIP moare un pic. Cel puţin redactia actuală, cei care am mai rămas să scoatem ediţia tipărită, îşi întrerupe activitatea. Ce-o fi pe viitor puţini ştiu şi noi cu siguranţă nu ”, scria Cătălin Constantin, redactor-şef al revistei CHIP, vineri (7 ianuarie) într-o ultimă postare pe site.

Cele trei reviste au fost închise din cauza distribuţiei, după cum a explicat pentru Paginademedia.ro, Dan Bădescu, managerul companiei, la finalul anului trecut. În urmă cu trei ani cele trei publicaţii au fost scoase la vânzare, însă nici până în prezent nu şi-au găsit cumpărător.

Este oficial: Revista CHIP s-a închis.“Ce va fi pe viitor puţini ştiu şi noi cu siguranţă nu”


MANIFEST. Mai multe companii de media din întreaga lume şi-au modificat logourile începând de vineri, când la Soci au debutat Jocurile Olimpice de iarnă, introducând în siglele lor culorile curcubeului, un simbol al comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali), scrie Mediafax.

Ziarul britanic The Guardian a fost unul dintre titlurile care şi-au modificat logourile în semn de susţinere a drepturilor persoanelor gay. Litera "G" din logoul The Guardian, care în mod curent este negru, a fost animată de culorile curcubeului.

Televiziunea britanică Channel 4 şi-a modificat în culorile curcubeului sigla sa clasică, în alb şi negru, pe care a adoptat-o în anii 1990. Prin logo-ul care anunţa începerea Jocurilor Olimpice, Google milita la rândul său pentru drepturile persoanelor gay, acesta fiind vizibil la nivel mondial, inclusiv în Rusia, o ţară care s-a confruntat cu numeroase proteste din cauza legislaţiei anti-gay.

Jocurile Olimpice de la Soci: Mai multe companii media din lume şi-au modificat logourile pentru a susţine persoanele gay


PROGRAM SPECIAL. TVR 2 îl sărbătoreşte pe Victor Rebengiuc, astăzi, ziua în care actorul împlineşte 81 de ani, difuzând, de la ora 19.10, spectacolul "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, în regia lui Liviu Ciulei, scrie Mediafax. Spectacolul "O scrisoare pierdută poartă semnătura unei personalităţi artistice care a marcat teatrul ultimului secol - Liviu Ciulei.

TVR 2 îl sărbătoreşte pe Victor Rebengiuc, luni, când actorul împlineşte 81 de ani


AUDIENŢĂ RECORD. Ultima ediţie a "The Tonight Show" prezentată de Jay Leno, care a fost difuzată joi seara la televiziunea americană NBC, a fost urmarită de 14,6 milioane de telespectatori, atrăgând cea mai mare audienţă din ultimii 15 ani în care emisiunea a fost prezentată de Leno, scrie Wall-Street.ro, care citează hollywoodreporter.com.

Potrivit cifrelor furnizate de Nielsen Media Research, audienţa ediţiei de rămas-bun a crescut cu 283% faţă de media acestui sezon al "The Tonight Show".

În ultima săptămână în care Jay Leno a fost gazda show-ului, emisiunea a fost urmarită de circa 5 milioane de telespectatori pe ediţie, comparativ cu media întregului sezon, care a fost de 3,9 milioane de telespectatori pe ediţie, în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 49 de ani.

Audienţă RECORD la ultima ediţie "The Tonight Show" cu Jay Leno

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus