Skip to main content

Dan Diaconescu trebuie să-i plătească lui Oprescu 300.000 de lei pentru linşajul de pe defuncta OTV

 

dan diaconescuDan Diaconescu trebuie să-i plătească daune morale în valoare de 300.000 de lei primarului Capitalei, Sorin Oprescu, pentru că l-a defăimat timp de două luni pe postul de televiziune OTV, scrie Mediafax.

Publicitate

Oprescu l-a dat în judecată pe Dan Diaconescu în decembrie 2011 acuzându-l că timp de două luni l-a "linşat" la OTV, televiziune care a rămas fără licenţă la începutul lui 2013.

Instanţa Tribunalului Bucureşti a decis, în 13 martie 2014, ca Dan Diaconescu să îi plătească lui Sorin Oprescu daune morale de 300.000 de lei.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, putând fi atacată cu apel atât de Dan Diaconescu, cât şi de Sorin Oprescu.

Primarul Sorin Oprescu a declarat astăzi, pentru Mediafax , că a sesizat instanţa după ce Dan Diaconescu l-a linşat pe postul de televiziune şi i-a denigrat familia.

"S-a terminat procesul ăsta după trei ani şi am recurs la el după ce, timp de două luni de zile, (Dan Diaconescu, n.r.) m-a linşat pe postul de televiziune, împreună cu o serie întreagă de oameni, denigrându-mi familia, denigrându-mă pe mine, fără să-mi ierte nici măcar morţii, vorbesc de mama şi de tata, i-au luat pe toţi şi i-au călcat în picioare", a spus Sorin Oprescu.

Primarul a precizat că ceea ce s-a întâmplat pe parcursul a două luni de emisiuni de televiziune a fost inadmisibil.

"I-am acţionat în instanţă pentru calomnie şi defăimare, şi eu nu vorbesc aici de jurnaliştii oneşti, care verifică, care întreabă şi care au dreptate atunci când semnalează o serie întreagă de distorsiuni. Dar a primi toate aceste insulte, făcute cunoscute lumii, este inadmisibil. Şi uite că acest lucru se poate pedepsi şi în România", a mai spus Sorin Oprescu.

Potrivit primarului general, sentinţa reprezintă şi "un aviz amatorilor", un avertisment pe care îl dă societatea tuturor celor care "încearcă să practice delaţiunea".

"Este şi un avertisment, pentru că, an de an, am peste 200 de plângeri penale despre care nici nu ştiu când sunt depuse şi există posibilitatea de a ajunge şi în procese de denunţ calomnios cu unii dintre ei. Până la urmă, trebuie să acţionezi, pentru că nu ai nimic mai scump decât onorabilitatea de a fi om şi de a răspunde de ceea ce faci", a mai spus Oprescu.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a retras licenţa televiziunii OTV pe 22 ianuarie 2013, în conformitate cu legislaţia audiovizualului, pentru neplata unor amenzi mai vechi.

OTV a primit amenzi în valoare de 1,17 milioane de lei de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, începând din anul 2009 şi până pe 28 martie 2012, când televiziunea lui Dan Diaconescu a intrat în insolvenţă. Televiziunea nu a făcut dovada achitării lor, fapt pentru care CNA i-a retras licenţa.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Jurevycius Jurevycius
    Nicu Necolae, ti e mila de base?crezi ca base nu a furat? crezi ca nu merita???
  • Nicu Necolae Nicu Necolae
    Poate DNA-ul se va sesiza si in cazul lui Mihai Gadea care ii defaimeaza pe cei de la PDL si pe Basescu in fiecare seara.Si acest lucru se intampla de aproape doi ani de zile.

Trimite un comentariu

sus