Skip to main content

Mai multe personalităţi s-au solidarizat împotriva "linşajului mediatic" al Antenei 3 la adresa lui Andrei Pleşu

 

andrei plesu_kanal d

Publicitate

Mai multe personalităţi s-au alăturat Revistei 22 apelului la solidaritate împotriva atacurilor linşajului mediatic al Antenei 3 la adresa lui Andrei Pleşu. Până acum, 300 de persoane s-au alăturat protestului.

Lista de peste 300 de semnături cuprinde actori, regizori, scriitori, profesori universitari, artişti plastici şi jurnalişti. Printre nume: Ion Caramitru, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Horia - Roman Patapievici, Mihai Răzvan Ungureanu, cineastul Alexandru Solomon, Ada Solomon, Ioan T Morar, Tudor Giurgiu, Oana Pellea. Apelului s-au mai alăturat şi Expert Forum, Freedom House Romania, Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România şi Grupul Pentru Dialog Social.

„Cuvintele proferate timp de o ora pe un canal de televiziune la adresa unuia dintre cei mai respectaţi cărturari ai României, profesorul Andrei Pleşu, fondator si rector al unei instituţii admirate pe plan mondial, Colegiul "Noua Europa", aparţin unei moşteniri toxice pe care am fi dorit-o definitiv încheiată, aceea a denigrărilor şi a delaţiunilor, a ameninţărilor şi a execuţiilor sumare”, se arată în protest.

Mihai Gâdea l-a acuzat pe Andrei Pleşu, marti seara ca ar fi fost o "sluga" a tuturor regimurilor de după 1989.

Pleşu a criticat dur mai multe vedete ale Antenei 3, în textul Oameni de plastilină, despre care paginademedia.ro a scris AICI. „Antena 3 e de o „maleabilitate" ameţitoare. Atleţii ei n-au scrupulul consecvenţei, al coerenţei logice, al unor principii cît de cît constrîngătoare", a scris Andrei Pleşu. 

Pleşu despre Mihai Gâdea: „De cîte ori îl văd, îmi vine să-l întreb: „Drăguţule, tu ce vrei să te faci cînd o să fii mare? Predicator? Activist social? Fată-n casă? Şef de sală? Un singur lucru să nu încerci: gazetăria."

Apelul la solidaritate:

Subsemnaţii am luat cunoştinţă cu indignare şi revoltă de noua agresiune mediatică produsă impotriva unei importante personalităţi a vieţii noastre intelectuale. Cuvintele proferate timp de o ora pe un canal de televiziune la adresa unuia dintre cei mai respectaţi cărturari ai României, profesorul Andrei Pleşu, fondator si rector al unei instituţii admirate pe plan mondial, Colegiul "Noua Europa", aparţin unei moşteniri toxice pe care am fi dorit-o definitiv încheiată, aceea a denigrărilor şi a delaţiunilor, a ameninţărilor şi a execuţiilor sumare.

Directorul postului TV “Antena 3”, Mihai Gâdea, l-a acuzat pe Andrei Pleşu, marti seara, 11 martie, la emisiunea "Sinteza Zilei", ca ar fi fost o "sluga" a tuturor regimurilor de dupa 1989. Într-o avalanşă a calomniei şi a atacului la persoană, Mihai Gâdea şi Mugur Ciuvică au folosit un limbaj insultător, absolut inadmisibil, la adresa profesorului Andrei Pleşu.

Suntem pe deplin solidari cu dreptul domnului Andrei Pleşu, distins comentator al vietii noastre politice si culturale, de a se pronunţa cu opinii avizate despre idei şi persoane, inclusiv despre un fost sau actual preşedinte al Romaniei. Protestam categoric impotriva linşajului mediatic pus la cale, încă şi încă o data, de către postul de televiziune "Antena 3". Cerem organismului abilitat, CNA, sa acţioneze conform legii împotriva acestor abominaţiuni.

Declarăm cu deplină responsabilitate: agresiunea mediatică fără precedent împotriva lui Andrei Pleşu comisă de Mihai Gâdea si invitaţii săi, constituie un atac imund la adresa adevăratelor valori ale culturii româneşti. Cei care semnăm acest apel ne considerăm noi înşine agresaţi.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • sclav in tara bunicilor mei sclav in tara bunicilor mei
    Un om care se doreste educat, nu face asemenea declaratii.
    Din punctul meu de vedere, e slab rau domnul Plesu, daca nu intelege termenul de pamflet caracteristic emisiunilor lui Badea sau daca nu intelege faptul ca lupta impotriva sistemului prost nu se face doar intr-o anumita directie politica.
    Dar poate ca are dreptate. Realitatea vietii ne demonstreaza faptul ca politicienii nostri sunt excelenti, nici nu o sa ne fie luat pamantul de sub picioare, nici nu o sa redevenim sclavii prostilor si de vina pentru restul problemelor sunt antenele.
    Sunteti penibil "maestre"!
  • Horea Horea
    @paul S

    Gata, ti-ai indeplinit menirea. Treci pe la caseria trustului.
  • nadia nitov nadia nitov
    badea are un LIMBAJ INFECT! ODIOS! dar sa fim cinstiti, nu-i un nume de intelectual care sa nu fi fost manjit de politica. :( traim intr-o lume de iad in care desteptii si cultivatii au facut jocul politicienilor facand mult rau comunitatii. :( eu nu pot sa-l uit pe caramitru cand era ministrul culturii, era dumnezeu, nu mai stia sa zambeasca! avea biroul in casa scanteii. :( si nici macar nu ceream ceva pentru mine, era chestie de serviciu. :( tvr-ministerul culturi. :( este incredibil, dar toti intelectualii au avut derapaje cu guduraturi la punga plina de bani a politicului. :( daca uitam, derapajele se vor repeta. :( in abjectia lui colosala, badea scuipa si adevaruri! am repulsie la schimonoselile lui pline de ura, dar aud adevarul din ele! plesu este un munte de cultura, inteligenta, talent. dar tot plesu a scris la comanda despre “golanii” din piata in adevarul. pun link-ul sa nu zica cineva ca am inventat. :( http://roncea.ro/wp-content/uploads/2010/06/Adevarul-Andrei-Plesu-condamna-Piata-Universitatii-in-Scanteia-FSN-Mineriada-13-15-iunie-1990-Ion-Iliescu-KGB1.jpg una este sa-l taxezi pe badea la sange pentru obscenitati si jigniri si altceva sa transformi in zeu un talent care l-a ajutat pe iliescu sa ne ucida dreptul la o reala libertate, o reala democratie. :( plesu sa-l dea in judecata pe badea si va castiga orice suma va cere! nu e nevoie de marsuri…:( e nevoie de ratiune si de masura in toate! eu ii recunosc talentul fabulos domnului plesu, dar refuz sa-l transform in erou pe omul care a scris cu scarba despre lupta noastra de-a fi liberi cu adevarat! :(
  • mirceA mirceA
    Stai linistit ca intotdeauna s-a invartit si a dat limbi "intelectuale" celor de la putere. Sa-l vezi la anu'...
  • voiculescu voiculescu
    Godacul si-a desenat o tinta in ultimii 10 ani: Antena 3. Din cand in cand i se mai da si replica si incepe sa guice de parca s-ar apropia Ignatul. Ce se intampla maestre? Ai probleme cu dreptul la libera exprimare? Ori credeai ca e un favor pe care ti l-au daruit zeii luminatiei tale ? Obisnuieste-te omule! Baga multe eclere ca stapanul va parasi postul la iarna si viitorul locatar de la Cotroceni va veni cu proprii sai lingai, deci spectrul foamei ma tem ca bate la usa!
  • Maestrul foto Eugen Ciocan Maestrul foto Eugen Ciocan
    @mirceo : inapoi IN LATRINA 3 ! Uite acus azvarl gunoiul la ghena usl - usd... Nu se pot fabrica in Romania atatea masti de gaze pentru a ne apara impotriva DUHORILOR PESTILENTIALE emise de LICHELELE FELICSIENE ! HUIDEOOO ! HUSSS ! MARS !
  • mirceA mirceA
    Deci... e permis atacul doar dintr-o singura parte, nu ?
    Tot aici am vazut atacul lui Plesu la Antena 3. Cu alte cuvinte... el a inceput.
    Si daca tot suntem la acest subiect, vad ca nu se spune nicaieri ca Plesu n-ar fi trimis o scrisoare de iertare catre Ceausescu (de fapt, si-a asumat-o acum multi ani, spunand ca n-a avut ce face si ca avea o familie de intretinut) sau ca n-ar fi fost ministru si apropiat de toti cei 3 presedinti ai Romaniei de dupa 1989.
  • tomgreen tomgreen
    Din cqte am inteles zeul Plesu a inceput disputa si l-a jignit pe Gadea. Nu poti sa te iei de cineva iar cand acel cineva riposteaza sa te dai martir. Este jenibil.
  • paul S paul S
    Ileana, draga Ileana, sa nu ne sinucidem!
    Sa nu fim fatalisti.
    Sunt vremuri grele, vremuri de restriste.
    De-a lungul veacurilor, poporul roman a mai trecut prin asemenea incercari.
    Dar trebuie sa lupti!
    Trebuie lupta darza, neinfricata, pentru o lume mai buna, mai curata!
    Pentru copiii nostri!
    Se naste, in aceste zile sumbre, un partid nou, frumos, bun, luminos.
    Se cheama Partidul Miscarea Populara. Sau PMP.
    Sigla lui e marul in doua culori, marul frumos din care trebuie sa musti fara pic de grija ca ar fi otravit.
    Acolo sunt oameni buni, destoinici, oameni care vegheaza, care lupta impotriva mizeriilor pe care le-ai descris tu mai sus.
    Alatura-te lor.
    Alatura-te, in PMP, doamnei Udrea, om politic roman implicat in cruciada anticoruptie, in lupta pentru democratie.
    Alatura-te domnului Presedinte care, la randul Dansului, vegheaza si lupta, zi si noapte, impotriva nedreptatilor, impotriva coruptiei, impotriva politicienilor lacomi, rai si nesatui.
    Veti fi multi, veti fi uniti, veti fi puternici, veti reusi!
    Alaturi de doamna Udrea, de domnul Presedinte Basescu, tu insati, draga Ileana Lucaciu, vei zdrobi hidra coruptiei care a pus stapanire pe aceasta frumoasa tara, atat de greu incercata.
    Si atunci, va iesi soarele si pe strada ta.
    Dar ia atitudine, nu te mai lasa calcata in picioare.
    Tine minte trei cuvinte: Partidul Miscarea Populara.
  • ileana lucaciu ileana lucaciu
    Putem semna un milion de cetățeni revolta față de latrina lui Gâdea și ai săi angajați, când Consiliul Național al Audiovizualului se face că nu observă latrina respectivă. "Ziariștii" respectivi sunt plătiți substanțial ca să latre tot timpul de către Felix, să vedem ce vor mai face dacă motanul se duce unde îi este locul, după zăbrele. Dar cei din CNA sunt plătiți din taxele noastre, tot substanțial și reprezintă o instituție a statului de drept, a respectării democrației și de către audiovizual. Care democrație însă, în statul lui Ponta? Triste vremuri trăim.
  • paul S paul S
    Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Horia – Roman Patapievici, Mihai Răzvan Ungureanu, Solomon, Freedom House Romania, Grupul Pentru Dialog Social.
    Unde am mai vazut eu numele astea impreuna?
    Ce le mai uneste pe ele?
    Au vreo preferinta politica?
    Si inafara de preferinta politica, le mai uneste si altceva?
    Mai exista vreun factor discriminant, care sa-i puna la un loc pe acesti romani verzi?
    Ca sigur i-am mai vazut stransi la un loc, aratand presei o cale sau alta, dictata de constiintele lor.
    Aici e taina policierului, cine-s constiintele?
  • penibil penibil
    Fara dat in judecata cu daune de zeci de mii de euro e doar o frectie la picior de lemn

Trimite un comentariu

sus