Skip to main content

Effie premiază pe 16 iunie cele mai eficiente campanii. Sorin Boncea, scenograful din Las Fierbinţi, se ocupă de Gala Effie

 
effie_logo2
effie_logo2

logo effie

Publicitate

Gala de premiere a Romanian EFFIE Awards 2014 va avea loc pe 16 iunie, la Ateneul Român. Evenimentul, a cărui scenografie este semnată anul acesta de Sorin Boncea, va fi prezentat de Andi Moisescu.

Sorin Boncea, scenograf al serialelor „Las Fierbinţi", "O Săptămână Nebună!" şi "Vine Poliţia", a construit un decor care va transporta industria marcomm în lumea eficienţei, în interiorul mecanismelor publicităţii care duc România mai departe. Regia Galei este semnată de Claudiu Leonte – Homemade.

Anul acesta, în competiţia Romanian EFFIE Awards, 27 de agenţii au înscris 90 de campanii, pentru 65 de branduri.

Juriul Romanian EFFIE Awards este prezidat de Bianca Bourbon, Franchise Operations Director Central Europe, Coca-Cola Central and Southern Europe, şi este format din peste 50 de reprezentanţi seniori ai industriei de marketing şi comunicare din România. Aceştia vor evalua campaniile din perspectiva rezultatelor de vânzări şi a obiectivelor de comunicare atinse şi depăşite.

Auditorul oficial al rezultatelor competiţiei Romanian EFFIE Awards 2014 este Deloitte.

EFFIE Awards este un festival internaţional sub licenţă EFFIE Worldwide, Inc. EFFIE Awards a fost lansat în 1968, in SUA. Romanian EFFIE Awards este un eveniment de marcă al industriei de marketing şi comunicare, organizat de International Advertising Association România (IAA România), în parteneriat cu Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR) şi implementat de The Institute.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • vasile vasile
    am inteles deci Sorin Boncea se ocupa. cine l-a ales? ce-l recomanda? pardon cine-l recomanda? citi bani primeste Sorin Boncea?
    de cind scenografii evenimentelor sunt subiect de presa?

Trimite un comentariu

sus