Skip to main content

CNCD a soluţionat cazul privind campania lui Mazăre pentru promovarea staţiunii Mamaia: Este discriminatorie

 
campanie mamaia
campanie mamaia

campanie mamaiaConsiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a soluţionat dosarul în care primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării au fost acuzaţi de discriminare, scrie publicaţia Ziua de Constanţa.

Publicitate

Potrivit declaraţiilor lui Asztalos Csaba, CNCD a soluţionat dosarul săptămâna trecută.

„Au fost constatate fapte de discriminare. Declaraţiile primarului Mazăre şi campania de promovare a turismului în staţiunea Mamaia sunt discriminatorii”, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, preşedintele CNCD.

Amintim că primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a fost reclamat la CNCD de Coaliţia pentru Egalitate de Gen. Aceasta din urmă solicită, prin intermediul unei petiţii, ca CNCD-ul „să investigheze, să constate şi să sancţioneze ca faptă de discriminare recent lansata campanie de promovare a turismului în staţiunea Mamaia, Mamaia Style“.

Asztalos Csaba a menţionat, de asemenea, că „CNCD a solicitat părţilor să modifice campania şi să publice un rezultat al hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în mass media".

Reamintim aici declaraţia pe care Mazăre o făcea pe data de 21 mai: „Avem mai multe, ce putem regăsi în Mamaia: safari, valuri... (...). Domnişoarele trebuiesc vânate, sunt nişte gazele care trebuiesc vânate. Avem «Bird watching», pot veni spre zona Vadu oameni mai în etate să se uite cu binoclul după păsăretul de acolo sau mai tinerei să se uite şi ei după păsările de pe plajă“.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Kius Kius
    O aiureala! CNCD mai bire ar face ceva chiar util pentru societate in loc sa arate ca nu are simtul umorului. As vrea sa vad si eu o persoana care s-a simtit discrimitata. Si mai ales discriminata in raport cu cine?
  • paulS paulS
    Niste hoaste de la ONG-uri, cu panza de paianjen de ani de zile, sunt invidioase pe gagicile bune dupa care alearga barbatii.
    Si au decreatat ca femeile nu vor sa fie admirate de barbati, ci respectate.
    Hmmmmm.....

Trimite un comentariu

sus