Skip to main content

Look TV, atac la cabliştii care nu au cumpărat meciurile: au luat „o decizie comercială discreţionară”

 
Look TV Aici este fotbalul
Look TV Aici este fotbalul

Look TV Aici este fotbalul

Publicitate

Reprezentanţii posturilor Look TV şi Look Plus spun că posturile TV care trasmit meciurile „au incheiat un număr semnificativ de contracte de retransmisie cu distribuitori de servicii de programe audiovizuale”.

Într-un comunicat trimis Paginademedia.ro şi publicat pe site-ul LookTV, oficialii posturilor spun că firmele de cablu care nu au cumpărat meciurile de fotbal au luat o „ o decizie comercială discreţionară”, însă nu precizează cât costă meciurile pentru a fi preluate şi nu fac nicio referire legată de preţul pe care cabliştii trebuie să îl plătească pentru partide.

"Dezinteresul unor distribuitori de a semna contracte de retransmisie este o decizie comercială discreţionară a acelor distribuitori, care îi privează pe proprii abonaţi de posibilitatea de a se bucura de fotbalul românesc de calitate", spun oficialii Look TV

Comunicatul Look TV nu punctează numărul abonaţilor pentru care s-au semnat contracte şi face o referire indirectă la cei care au avut drepturile până acum, fără a nominaliza compania – RCS.

„După o lungă perioadă în care abonaţii la servicii de cablu TV puteau viziona un număr mare de meciuri doar dacă se abonau la un singur distribuitor, în prezent, orice abonat işi poate selecta furnizorul de servicii pe care şi-l doreşte şi poate viziona toate meciurile de fotbal din cele două competiţii”, se arată în comunicat.

Comunicatul Look TV:

Posturile Look TV şi Look PLUS, care vor asigura difuzarea în direct a meciurilor de fotbal din campionatul Liga 1 şi Cupa Ligii, au incheiat un număr semnificativ de contracte de retransmisie cu distribuitori de servicii de programe audiovizuale

Urmare a procedurii publice transparente iniţiate în data de 2 aprilie 2014, radiodifuzorii TRANSILVANIA LOOK S.A. (deţinător al licenţei pentru postul TV „Look TV”) şi NCN STUDIO TV S.A. (deţinător al licenţei pentru postul TV „Look PLUS”) au semnat un număr semnificativ de contracte de retransmisie cu distribuitori de servicii de programe audiovizuale, prin intermediul cărora abonaţii, care au fost privaţi anterior de posibilitatea de a viziona meciurile din campionatul Liga 1 şi Cupa Ligii, pot viziona aceste competiţii sportive pentru următorii 5 ani.

După o lungă perioadă în care abonaţii la servicii de cablu TV puteau viziona un număr mare de meciuri doar dacă se abonau la un singur distribuitor, în prezent, orice abonat işi poate selecta furnizorul de servicii pe care şi-l doreşte şi poate viziona toate meciurile de fotbal din cele două competiţii.

Posturile Look TV şi Look PLUS au transmis tuturor distribuitorilor interesaţi oferta lor comercială şi au semnat contracte de retransmisie cu oricare distribuitor care a efectuat demersurile legale necesare.

Dezinteresul unor distribuitori de a semna contracte de retransmisie este o decizie comercială discreţionară a acelor distribuitori, care îi privează pe proprii abonaţi de posibilitatea de a se bucura de fotbalul românesc de calitate.

În acest context, TRANSILVANIA LOOK S.A. şi NCN STUDIO TV S.A. reaminteşte tuturor distribuitorilor de servicii de programe audiovizuale interesaţi să retransmită posturile Look TV şi Transilvania Live că pot să trimită în continuare la adresa de e-mail [email protected] scrisori de interes cu privire la semnarea de contracte de retransmisie, urmând ca aceştia sa fie contactaţi ulterior pentru discuţii şi negocieri suplimentare.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • giji giji
    Fotbal de doi lei pe care o sa platiti 10 lei :))) Noi nu ne uitam la Liga 1 nici cand era GRATIS la RDS :)))
  • Claus Claus
    RDS a ramas de caruta. Ii rupe UPC-ulu.
  • Mitoseru Mitoseru
    Nu am avut emotii pana acum, nu stiu de ce mi-as face in continuare. Au fost seriosi si corecti si se pare ca se tin de treaba. Forza UPC, ca doar avem si fotbal acum, imprumutam limbajul :)
  • Bamse Bamse
    Zici ca fara rds nu mai e nimic...cine sunt ma astia? Niste hoti care si-au mintit clientii sa isi prelungeasca abonamentele cu niste tablete de 2 lei si dupa aceea le scot din grila de programe unele dintre cele mai importante canale? Astia sunt rcs-rds...niste prefacuti
  • Felipe Felipe
    Cred ca au pierdut deja o groaza de abonati rcs-ul, pentru ca inceputul campionatului se apropie cu pasi mari si nu sta nimeni pe ultima suta de metri sa schimbe contractele
  • Felipe Felipe
    Nu cred ca e vorba de oftica la nivelul asta, nu asa merg treburile. Daca aveau buget mai mare ca al celor de la UPC, iti spun eu ca luau Liga 1 si pentru urmatorii 5 ani. Dar nu a fost sa fie...nu le-au dat voie contabilii :))
  • Carlosss Carlosss
    Pai teoretic ei s-au asigurat. Ca stiau care este piata pentru LIGA 1. Si daca toti cablistii ar fi oferit posibilitatea abonatilor sa platesca pentru un pachet cu LIGA 1 nu cred ca mai aveam acum discutiile astea. RDS-ul insa e copt ca nu au luat ei exclusivitatea si acum vor sa arate cine e sef. Se va intoarce impotriva lor.
  • Carlosss Carlosss
    Difuzeaza fotbalul de care sunt interesati romanii.
  • Carlosss Carlosss
    Sunt la UPC. Nu am emotii :).
  • Telespectator Telespectator
    Fotbalul romanesc chiar asa prost cum este, se va prabusi definitiv. De bine, de rau, cluburile si fotbalul de liga 1 in general, au fost sustinute de banii RCS-RDS care au fost platiti fara cea mai mica intarziere si asta in conditiile in care nu au fost marite preturile la abonamentele tv. Sa vii acum, fara licitatie si sa iei drepturile de fotbal, donate discretionar de LPF unei firme necunoscute din afara, bazandu-te pe faptul ca ceilalti dristribuitori vor incheia contracte de retransmisie cu tine, mi se pare o prostie fara margini, ca sa nu spun altfel. Pai cum vinzi tu pielea ursului din padure? Pe banii telespectatorilor pe care ii ai si ai celor pe care speri (degeaba) sa-i atragi de la RCS-RDS? Pai ce afacere e asta mai UPC? Crezi ca RCS-RDS nu avea bani sa cumpere in continuare si sa puna cheltuiala in carca abonatilor cum faceti voi? Nu va dati seama de prostia care ati facut-o? Veti vedea dupa tur daca va mai tin curelele sa mergeti in pierdere! LPF se va intoarce la RCS-RDS cu coada intre picioare! Multa bafta pescarilor UPC!!!!!
  • Zebra Zebra
    Toate certurile astea sunt inutile. In Romania este demonstrat faptul ca sistemul pay tv, cum se vrea acum Look, nu rezista. Cred ca ne aducem aminte cu totii experimentul Telesport. Singurul continut, care rezista, in acest sistem,in Romania este pachetul tematic HBO care ofera 4 canale (HBO, HBO Comedy, Cinemax si Cinemax 2 si cu variante in HD). Apreciez sportul in general si acolo unde este cazul sunt dispus sa platesc pentru continut premium, dar oricum am analiza situatia produsul numit Liga 1 nu se va ridica niciodata la valoarea impusa in acest moment de UPC, prin extra-optiunea fotbal. O suma de bun simt ar fi fost undeva la 4-5 lei. Acolo e valoarea acestui campionat.
  • ursu ursu
    UPC si INES dau LIGA 1. Focus Sat e tot al UPC-ului din cate stiu eu.
  • ursu ursu
    Si inca o chestie daca nu vrei sa platesti pentru drepturile TV atunci cum vrei sa avem un campionat puternic in care echipele sa fie finantate si din alte surse decat din buzunarele unor patroni dubiosi. Offf geo ca mi se puse pata pe tine. Nu o zic cu rautate insa. Sunt convins ca esti un baiat ok si ca nu esti impotriva fotbalului romanesc. Cu totii ne-am dori mai mult de la LIGA 1.
  • ursu ursu
    Corect! Si hai sa nu platim pentru drepturile TV si in veci nu vom avea echipe cu bani.
  • ursu ursu
    Pai atunci mai fa-ti 2 abonamanete la RDS daca difuzeaza 'marile campionate ale Europei'. Da ce zic eu scrie o compunere cu titlul 'De ce iubesc eu RDS' de Geo .

Trimite un comentariu

sus