Skip to main content

Pro TV i-a ales pe noii juraţi de la MasterChef. Nume surpriză

 
Juriu MasterChef
Juriu MasterChef

Juriu MasterChef„MasterChef” revine în toamnă cu un nou sezon, ce se bucură de prezenţa unui nou juriu.

Publicitate

Cei trei bucătari care vor decide cine sunt cei mai buni concurenţi ai noii ediţii sunt Patrizia Paglieri, Adrian Hădean şi Florin Scripcă.

"Noul juriu răspunde dorinţelor telespectatorilor, aducȃnd pe micul ecran trei exemple de poveşti de succes, unde talentul şi ambiţia au condus la cariere impresionante în arta culinară", se arată într-un comunicat al Pro TV.

Patrizia Paglieri este un chef foarte apreciat, ce deţine mai multe restaurante în Bucureşti şi Constanţa, Adrian Hădean este un cunoscut bucătar, realizator de emisiuni şi autor de cărţi culinare, iar Florin Scripcă a fost, de asemenea, gazda unei emisiuni TV şi este chef în cadrul unor restaurante de renume din Bucureşti.

Patrizia Paglieri, de origine italiană, din San Remo, este supranumită şi Liza Minnelli, datorită asemănării cu faimoasa divă.  Ea a ajuns în Romȃnia în anul 1999, împreună cu părinţii, cȃnd au fondat primul restaurant de familie în Buftea.

Adrian Hădean lucrează de peste 15 ani în arta culinară şi a fost gazda mai multor emisiuni TV de profil, difuzate pe posturi locale şi naţionale. În 2003 publică prima sa carte gastronomică, „Sare şi piper”, iar din 2004 începe mai multe stagii de pregătire profesională în bucătării din Europa (Spania, Franţa, Germania) şi din Asia (Singapore, Malaezia, Thailanda). În 2011, a propus şi implementat programul de responsabilitate socială “Farfurii curate”, care promovează alimentaţia sănătoasă în grădiniţele din Cluj-Napoca.

Florin Scripcă face parte din celebra echipa Flavours şi, în prezent, coordonează bucătăriile unora dintre cele mai apreciate locuri din Bucureşti: Biutiful, Fratelli, Le Bistro sau Willbrook Platinum Center. Florin impresionează prin dedicare şi seriozitate, dar şi prin carismă şi simţ al umorului. În ultimii 10 ani, a urmat mai multe cursuri de perfecţionare în Marea Britanie, la Londra, în Oxfordshire, în cadrul companiei de catering “Jamie Oliver’s Fabulous Feasts” şi în Exeter, la ferma bio de carne „Pipers Farm”, şi în Franţa, la „Cantine du Faubourg” din Paris.

CONTEXT. Reamintim că foştii juraţi de la Master Chef, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea si Catalin Scarlatescu, s-a alăturat postului Antena 1 pentru a realiza din toamnă un nou show culinar - Hell's Kitchen, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Citeşte şi:

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • marian marian
    Poate cu banii de la Super Bingo Metropolis... :-)) cand vor falimenta din nou plecand cu banii poporului... :-))
  • marian marian
    Mai produce Pro TV-ul trei vedete...
  • unQjohn unQjohn
    E clar, sterg si protv-ul din memoria tv-ului.
  • Ultima ora Ultima ora
    Pentru cunoscatori:Hell’s Kitchen, cel mai nou format de show culinar de la Antena 1, pune la bătaie un premiu în valoare de 80.000 de euro.Castigatorii iau totul si au dat lovitura
  • edwin edwin
    Eu sincer cred ca Pro tv voia sa faca o schimbare de juriu , de aceea au schimbat juriul . Cei 3 chefi au ramas in somaj si i-a luat Antenutza 1 .
  • lumi lumi
    este foarte antipatic cheful nebarbierit, ptr ca pare slinos si mai e si bucatar, iar cel mai tanar cu barbuta aia de3 fire e respingator, parca-i tap....deci, unul trebuie sa se barbiereasca iar celalalt sa-si dea barbuta aia caraghioasa jos!
  • Slick Slick
    As fi in stare sa pariez ca va fi un fiasco. Antena 1 nu a invatat nici pana acum ca un produs bun la ProTV nu asigura succesul si la Antena. In plus, telespectatorul roman este fidel postului TV, nu oamenilor. Mie imi e scarba de antene de la inceput, asa ca orice om ar merge la ei tot nu m-ar atrage ca spectator. Nici cu ProTV nu mi-e acum rusine, dar la ei ma uitam inainte cu placere.
  • mariana mariana
    PRO-tv este postul cel mai tare, indiferent cine sunt acesti 3 MASTERCHEF e abea astept sa ma uit, mult succes protv.
  • Smile Smile
    vai ce pierdere pentru show, televiziune si mai ales pentru Romania ...
  • beny beny
    bai chiar nu inteleg, lituanianul ala e chiar timpit , nu vede ca ingroapa un brend romanesc de succes ......nu cred ca il prinde iarna in functie dupa reitingu pe care il va avea protv in toamna .
  • noName noName
    Eu speram să fie 3 femei şi cel puţin una grasă.
  • Dan Dan
    din cate am aflat tipa din imagine nu e chiar tanara :)) are o voce interesnta, chiar groasa si un accent italian de te da pe spate :)) pare simpatica. nu stiu ce sa zic despre duritate... la masterchef-ul din alte tari nu iese cu circ atat de rau ca la noi. adica apar momente tensionate dar nu sunt asa penibile ca cele din primele sezoane de la noi. cred ca sezonul asta o sa fie mai echilibrat. sper sa nu o dea in bara si sa fie si ultimul xD
  • Adin Adin
    Imi place ideea unei femei in juriu. Succes!
  • Andrei Andrei
    Hai sa fim cinstiti...cine erau cei 3 plecati? Erau niste BUCATARI cvazinecunoscuti pe care protv i-a facut chefi. Protv naste vedete asta e adevarul. Asa o sa faca si cu astia trei - o sa-i transforme din bucatari in chefi.
  • patrik patrik
    sa fi dura nu inseamna sa arunci farfurii pe jos si sa injuri persoana respectiva cum o facea libidinosul de scarlatescu.oricum erau pusi sa faca asta de ,,marea´´ producatoare segall .

Trimite un comentariu

sus