Skip to main content

Monica Gubernat, către TVR: „Ştiţi că având o emisiune Biziday faceţi publicitate mascată? Discutarea grilei postului public, amânată de CNA”

 
tvr
tvr

tvr

Publicitate

Emisiunea realizată de Moise Gurna la TVR, Biziday, a intrat în atenţia Monicăi Gubernat, membru CNA. „Am văzut că aveţi o emisiune, Biziday. Ştiţi că există un site, Biziday, pe care se vinde, evident, publicitate? Ştiţi că având o emisiune Biziday faceţi publicitate mascată? Luaţi şi dumneavoastră procent din publicitate? Cum apăraţi interesele, TVR-ul?”, a întrebat-o Monica Gubernat pe reprezentanta TVR, la discuţia despre grila de programe a postului public.

Pe de altă parte Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis să amâne discutarea grilei de toamnă a TVR până la clarificarea situaţiei grilei TVR.

Postul public a trimis deja către instituţie o informare prin care anunţă noua structură de programe, care s-a modificat de la 1 septembrie, cu precizarea că această grilă este provizorie, urmând ca cea definitivă să fie lansată în luna octombrie. Potrivit acesteia, creşte ponderea emisiunilor de informare şi scad filmele şi programele educative.

Astfel, potrivit documentaţiei TVR, structura de programe a TVR 1 se schimbă astfel:

  • Programe de informare - 31% faţă de 20% cât a fost peste vară.
  • Programe educative - 21% faţă de 22%
  • Filme - 16% faţă de 32%.
  • Programe de divertisment - 19% faţă de 14%
  • Publicitatea estimată la 11%.

Ionela Liţă, reprezentant TVR: Grila aceasta de tranziţie din luna septembrie este parţial o revenire, o apropiere faţă de grila noastră din sezonul de primăvară. La fel ca în grila de primăvară, creşte procentul emisiunilor de informare, scade procentul emisiunilor de divertisment şi al filmelor. Acesta este din punctul de vedere al procentelor modificarea cea mai importantă. Revine o parte din emisiuni.

Monica Gubernat - De ce este vorba despre o grilă intermediară. Nu am mai auzit de grila intermediară, sincer.

Ionela Liţă: Sunt două raţiuni: unul este de natură financiară. Situaţia financiară a instituţiei nu ne-a permis să investim în programe care să facă audienţă pe grila de vară şi am constatat din păcate o scădere a acestei audienţe. În condiţiile în care se întâmplă destul de multe lucruri pe scena politică naţională şi internaţională, sperăm să redresăm această situaţie a audienţei mărind ponderea emisiunilor de informare. Pe de altă parte este vorba şi de o pregătire a terenului pentru campania electorală care se apropie. Există acest talk-show de luni până joi de la ora 21.00. Până acum acolo era un spaţiu pe care aveam filme, folclor, divertisment.

Monica Gubernat: Am văzut că aveţi o emisiune, Biziday. Ştiţi că există un site, Biziday, pe care se vinde evident publicitate? Ştiţi că având o emisiune Biziday faceţi publicitate mascată? Luaţi şi dumneavoastră procent din publicitate, cum apăraţi interesele, TVR-ul?

Ionela Liţă: Nu ştiu să vă răspund la întrebarea aceasta.

Monica Gubernat: Poate ar fi fost mai potrivit să vină doamna Irina Radu(director de programe - n.r.)

Lorand Turoş: Eu înţeleg că doriţi să veniţi cu o grilă de toamnă, cu o structură de programe aprobate de CA şi înţeleg că această grilă provizorie nu e aprobată de CA.

Ionela Liţă: Această grilă provizorie nu aduce foarte mari modificări faţă de grila de primăvară şi de grila de vară care au fost aprobare.

Lorand Turoş: Noi nu aprobăm modificarea de grilă, noi aprobăm schimbarea structurii. Iar aici văd că se modifică structura. La informare avem o creştere semificativă, la culturale avem o scădere, la filme e o scădere foarte semnificativă, de la 32%, la 16,4%. Ca atare eu cred că fără hotărârea Consiliului de Administraţie noi nu avem ce să discutăm.

Narcisa Iorga, membru CNA - Dacă mă uit pe documentul trimis de directorul de programe, nu este nicio solicitare. Scrie clar informare. Noi nu avem ce să aprobăm, nu este nicio solicitare. Pe de altă parte, nu e prima dată când TVR anunţă public o grilă de programe după care trimite la CNA o informare. Aici, aşa cum sublinia şi domnul Turoş este ceva mai mult decât o adaptare a grile de programe, este o modificare a structurii de programe. Eu cred că trebuie respinsă sau în cel mai bun caz amânarea discutării acestui subiect.

Monica Gubernat, membru CNA: Pentru îndulcirea mesajului public solicit amânarea, dar este pentru ultima dată. Amânare până la rezolvarea adreselor oficiale de corespondenţă între CNA şi TVR.

Christian Mititelu: Eu nu cred că trebuie să invocăm absenţa unei decizii a Consiliului de Administraţie. În primul rând acest consiliu nu s-a întrunit. În al doilea rând, şi în Consiliul de Administraţie de acolo aţi observat poate că sunt anumite manevre care duc la blocaje. Dacă ai blocaje nu poţi face nimic. Ce să faci, dacă vin alegerile, nu faci nimic? Dacă vine iarna nu faci nimic?

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cristian Cristian
    @pseudolivia
    Din cate se poate vedea pe internet exista o persoana cu numele acesta in TVR dar are state vechi acolo.
  • Livia Pila Livia Pila
    Nu Biziday e problema. Ati vazut Starea natiei? Ati vazut Vorbeste liber? Ati vazut felul in care s-a degradat grila? Ati vazut ca a aparut o noua prostituata tanasista pe nume Ionela Lita? Greata! Tanase, pune-ti postacii sa ma combata!
  • ion ion
    Tovarasa Gubernat se referea la blogul tau. Si la alte medii in care apare Biziday intr-un fel sau altul.. probabil si pe google :)

    Tovarasa Gubernat ar vrea si ea o bucatica, chiar si de pe contul tau de facebook..

    Pt. ca Tovarasa Gubernat are impresia ca TVR face Biziday. Despre asta este vorba.
    Vrea 2-3 bannere cu PONTA PRESEDINTE pe site-ul tau, si gata :))
  • Cristian Cristian
    Emisiunea cu pricina nu mananca banii TVR-ului, se autofinanțează.
  • Moise Guran Moise Guran
    Nu exista publicitate mascata la Biziday. Exista doar publictate legala, pe fata. Spatiul este impartit 50/50 de TVR si Biziday, acesta fiind singurul mod in care TVR plateste Biziday pentru productia emisiuni. Nu exista sume platite de TVR catre Biziday.
    Daca vorbim despre Clubul celor care muncesc in Romania, branduit de asemenea de Biziday in asociere cu firme importante (din punct de vedere al numarului de angajati), nici pentru productia respectiva TVR nu plateste nimic dar primeste de la Biziday un procent de 20% din incasari.

    Imi pare rau ca reprezentantul TVR nu a facut aceste mentiuni, desi cunostea foarte bine contractul.
    Ce-i drept nici doamna Gubernat nu a spus foarte clar ce intelege prin publicitate mascata. Daca s-a referit la faptul ca in emisiunea Biziday pronuntam nume de firme, atunci pot sa ii spun ca o emisiune de acest fel nu se poate face altfel.
  • andrei andrei
    Dar madam Gubernat s-a uitat vreodata la emisiunile lui Sorin Burtea? Acolo n-a vazut publicitate nu mascata, ci desantata de-a binelea? Pe ea o freaca de Moise Guran, dar pe dinozaurul de Burtea de ce nu-l vede? Nu cumva ia si ea procent de la Burtea?
  • Deontologu' Deontologu'
    Nu doar blogul, ci si emisiunea face la greu publicitate mascata. Monica Gubernat a observat perfect șmecheria, ba chiar a fost ff decenta fata de ilegalitatea asta mascata.
  • mihai mihai
    Si Cabral are blog si poate vinde publicitate pe el . Propun sa ii schimbam numele de televiziune in albacazapada sa fie madam Guberant linistita ca nu se face publicitate mascata ( Cabral , e o gluma extrema sa inteleaga doamna ,sper sa nu te superi) . BINGO pe Antena 1 duminica dupamiaza nu se vede la CNA ?
  • mihai mihai
    din seria "hai sa ne bagam in seama ca am stat luni bune degeaba " .CNA ul evident nu e interesat de continutul emisiunilor .Procentele sa iasa bine la dosar . si numele sa fie schimbat . Continutul e treaba lui Mircea Badea. ...Doamna Gubernat ...va rog sa anuntati public ce experienta de media v-a a dus in CNA . In locul dumneavoastra as fi dat un premiu pentru decenta emisiunii Biziday . Inainte de a cere socoteala lui Guran ce vinde pe blogul lui mai bine spuneti cat ati incasat in ultimele 4 luni si la cate sedinte ati participat. Nici un alt membru CNA nu a avut nimic de zis fata de gogomania asta ?

Trimite un comentariu

sus