Skip to main content

Vocea României, cu Tudor Chirilă în locul lui Brenciu: 1,9 milioane de români pe minut. Audienţă aproape dublă faţă de Next Star pe urban şi aproape triplă pe comercial

 
Antrenori Vocea Romaniei
Antrenori Vocea Romaniei

Antrenori Vocea RomanieiAUDIENŢE. Fără Horia Brenciu, dar cu Tudor Chirilă, cu un decor schimbat, cu fotolii noi pentru juriu şi în altă zi decâte cea obişnuită - marţea, Vocea României a avut aseară startul noului sezon.

Publicitate

La bătaie cu Next Star, de pe Antena 1 (şi el mutat de joia, pentru a contraataca emisiunea de pe Pro TV), Vocea României a fost pe prima poziţie în clasamentul audienţelor, pe toate cele trei targeturi: naţional, urban şi comercial.

La nivelul întregii ţări, Vocea României a avut 650.000 de telespectatori pe minut în plus faţă de locul doi, Next Star. La oraşe, Vocea a fost aproape dublă, în comparaţie cu Antena 1, iar pe targetul comercial, ratingul a fost aproape triplu. De altfel, pe targetul comercial a fost cel mai bun debut dintre toate ediţiile de până acum.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele primei ediţii Vocea României din acest sezon.

Înainte de cifrele de aseară, ce s-a întâmplat sezonul trecut:

SEZONUL TRECUT.  Anul trecut, Vocea României a început pe 28 septembrie, într-o sâmbătă. A concurat cu serialul turcesc Iffet (Kanal D) şi cu două meciuri: Steaua – Poli Timişoara (Antena 1) şi ASA Târgu Mureş - CSU Craiova (pe TVR 1).

Audienţa la startul de anul trecut: 2,2 milioane de români pe minut (naţional), dintre care 1,3 milioane din oraşe. Audienţele de atunci, aici.

Audienţele ediţiei Vocea României de marţi, 16 septembrie:

NAŢIONAL. Vocea României a fost urmărită, la nivelul întregii ţări, de 1,91 milioane de români, plasând Pro TV pe prima poziţie, la 650.000 de telespectatori în faţa Next Star, de pe Antena 1.

URBAN. Noul sezon al Vocii a avut, la oraşe, o medie de  1,1 milioane de telespectatori în fiecare minut. Pe locul doi, după Pro TV, a fost Antena 1, cu o audienţă aproape la jumătate: 673.000 de telespectatori pe minut

COMERCIAL. Pe publicul comercial, Pro TV a avut o audienţă aproape triplă faţă de locul secund. Astfel, la Vocea României se uitau, în fiecare minut, 740.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani. Cota de piaţă: aproape 35%.

Antena 1 avea, pe intervalul Next Star, 273.000 de telespectatori pe minut pe segmentul comercial.

A fost cel mai bun start pe acest segment dintre toate sezoanele. Anul acesta, ratingul pe comercial a fost 14,7, faţă de 13,7 anul trecut, 12,7 în 2012 şi 9,9 în 2011, când s-a lansat emisiunea.

Audienţa posturilor TV marţi, 16 septembrie, pe intervalul emisiunii Vocea României, la nivel NAŢIONAL:

Nr. persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 1.915.000 10,3 20,8
2 Antena 1 1.276.000 6,9 13,8
3 Kanal D 955.000 5,2 10,4
4 Antena 3 665.000 3,6 7,2
5 TVR 1 331.000 1,8 3,6
6 Prima TV 294.000 1,6 3,2
7 Romania TV 260.000 1,4 2,8
8 Acasa 238.000 1,3 2,6
9 TVR 2 237.000 1,3 2,6
10 National TV 222.000 1,2 2,4

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV marţi, 16 septembrie, pe intervalul emisiunii Vocea României, în mediul URBAN:

Nr. persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 1.128.000 11,2 22,1
2 Antena 1 673.000 6,7 13,2
3 Kanal D 532.000 5,3 10,4
4 Antena 3 448.000 4,5 8,8
5 TVR 1 151.000 1,5 3
6 Prima TV 147.000 1,5 2,9
7 Acasa 140.000 1,4 2,8
8 Romania TV 127.000 1,3 2,5
9 National TV 121.000 1,2 2,4
10 B1 TV 102.000 1 2

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV marţi, 16 septembrie, pe intervalul emisiunii Vocea României, pe segmentul COMERCIAL:

Nr. persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 736.000 14,7 34,6
2 Antena 1 273.000 5,4 12,8
3 Kanal D 137.000 2,7 6,4
4 Antena 3 103.000 2,1 4,9
5 Prima TV 90.000 1,8 4,2

Cota de piaţă şi ratingul Vocea României la emisiunile de debut, pe targetul comercial:

Vocea debut 2014

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • cris cris
    Andrei, gresesti, e acelasi car de la toate emisiunie si nu e hd. Hd sunt doar imaginile din backstage. Nu exista la pro tv car sau camere UltraHD
  • bluemoon1234 bluemoon1234
    Da.Anunt de ultima ora.Antena nu mai transmite x factor ca se teme de vocea romaniei.Luminile,decorul femeia de serviciu,omul de la poarta toti sunt HD la prosteve.
  • tyty tyty
    Nu mai pot cu asa hal de comentarii!
    Aseara m-am uitat pe pereti, tocmai mi-am pus tapet nou. Cred ca se vedea in 8k!!!
  • bluemoon1234 bluemoon1234
    nu sunt orb si nici surd dar nu ma dau in vint dupa emisiuni de doi lei facute la noi( nici x factor nici vocea nici romanii n au talent etc).Sunt toate naspa.Ma uimeste doar adoratia pentru prost teve.
  • bluemoon1234 bluemoon1234
    Wow ce culori ce grafica(de doi lei) ce de lumini,laser frateeeeeeeeeeee!!!Si femeia de serviciu a sters bine praful si a dat cu mopul (tot HD)Foarte f f tare.In special Carul ala HD wow fain.Spectacular.De nedescris.Ar trebui sa vina americanii sa invete televiziune de la prosteve.Ce mai MAGIC,asta e cuvintul.
  • Seby Seby
    Imaginea cand erau pe scena era upscalata, nici macar HD, iar voi aberati cu UHD :) Inteleg ca astia de la antena nu-s in stare nici macar de un 16:9 cum trebuie, dar sa dai ca impecabila imaginea de aseara inseamna sa nu fi vazut vreodata o transimisiune HD pentru a putea face o comparatie... va recomand the voice kids in weekend pe TF1 HD si dupa aceea sa veniti cu HD si UHD la protv.
  • boro boro
    În calculul audiențelor, se ia în considerare și PRO TV HD?. M-am uitat cu plăcere la Vocea României!
  • andrei andrei
    Unul din secretele productiei impecabile de aseara a Vocii Romaniei este transmiterea showului cu noul car achizitionat de PRO TV, CAR ULTRA HD ;) de aici si imaginea impecabila a showului
  • andrei andrei
    Superba productia de aaseara a Vocii Romaniei...noul studio, luminile, filmarea, sunetul....toate au fost la suoerlativ...antenistii cred ca isi rod unghiile acum de necaz... vocea va fi si peste x factor cu mult, la antena1 au plecat toti prafuitii de care pro nu mai avea nevoie...
  • zell zell
    a trecut de un hop sa vedem daca trece si de x-factor . superba emisiunea vocea romaniei ..bravo Tudor
  • B0B B0B
    Ti-ai luat TV color, soro?
  • Alex Alex
    Acum sincer, oricat de hAntenist ai fi, trebuie sa recunosti ca Vocea Romaniei este de 1000 de ori mai buna decat xfactor... din toate punctele de vedere. Stiu ca si voi v-ati uitat aseara cu sufletul la gura la Vocea Romaniei si va placut maxim, dar sunteti prea orgoliosi sa recunoasteti asta.
  • Abc Abc
    ..emisiunea facut record .. De cand e emisiunea nu mai avut asa rating pe comercial !!!! De acolo vin banutii !!!! I- au dat una peste bot madamei Segal ..prin sezonul asta !!!
  • Alexys Alexys
    Emisiunea nu am vazut-o dar foarte posibil sa fi fost ok.
    Pe mine ma distreaza comentariile voastre. Va urati foarte tare:-)
    Aici e un fel de Marauta Accesat in direct :-)
  • eduard eduard
    profesionist

Trimite un comentariu

sus