Skip to main content

Antena 1 aniversează 21 de ani de la lansare cu "X Factor", Acces Direct", "Neatza cu Răzvan şi Dani" şi un maraton de meteo prezentat de Daniel Osmanovici

 
Razvan si Dani
Razvan si Dani

Razvan si DaniSâmbătă, 29 noiembrie, Antena 1 aniversează 21 de ani de la prima emisie. Televiziuna din Băneasa va difuza pe tot parcursul zilei ediţii speciale ale unor emisiuni consacrate din grila postului.

Publicitate

Programul aniversar începe de la ora 09:00 dimineata cu matinalul “Neaţa cu Razvan şi Dani”.

"Cei doi le-au pregatit invitatilor 21 de momente trasnite, Delia, Horia Brenciu, Anda Adam, Sore, Andrei Aradits,Connect-R si trupa Mandinga fiind printre vedetele care vor intra in jocul simpaticilor prezentatori", se arată într-un comunicat de presă al Antenei 1.

Momentul aniversar se mută apoi în platoul de la “Acces Direct”, de la ora 17:00, unde telespectatorii vor putea urmari poveştile vedetelor Antena 1, "drumul lor în aceşti 21 de ani, paşii pe care i-au făcut şi obstacolele cu care au avut de luptat pentru a-şi îndeplini visul".

Maria Buza, concurenta de la “Te cunosc de undeva!”, povesteşte:

"Nu aveam de nici unele, nici eu, nici el şi împreună am plecat pe drumul ăsta, neştiind exact ce o să ni se întâmple. Ştiam doar că ne iubim şi ne dorim să facem ceva împreună. Ce? Nu ştiam. Putem să spunem că absolut orice avem - un capăt de aţă, un ac - e al nostru, e pe munca noastră, e obţinut prin eforturile noastre. Ar fi fost o mare greşeală să renunţ. Poţi să pierzi cu sinceritatea şi cu bunătatea. Am remuşcări şi nu-mi plac clipele alea”, îşi aminteşte Maria Buză.

Astfel de mărturisiri vor face mai multe vedete ale Antenei 1 în platoul emisiunii Acces Direct.

Pe parcursul întregii zile, ediţiile Observator vor difuza povesti ale românilor care au dovedit ce inseamna pentru ei să “Vrei mai mult” (noul slogan al postului).

De ziua Antenei 1, echipa Observator demarează împreună cu Daniel Osmanovici campania ”Maraton pentru Kassandra”: un adevărat maraton media, o transmisiune live dintr-un studio special amenajat, din care Daniel va emite non-stop începând cu ora 6.00 a zilei de 29 noiembrie.

"Sub sloganul #vreimaimult lansat odată cu aniversarea Antenei 1, Daniel va încerca să reziste cât mai mult timp în direct, totul pentru cea mai frumoasă prognoză: să aducă soarele în viaţa Kassandrei Rotariu, o fetiţă cu un destin incredibil, care, la numai 9 ani, urmează să fie operată pentru a 37-a oară", se mai spune în comunicatul postului.

Daniel Osmanovici:

”Teoretic trebuie să stau în direct cât mai mult şi să prezint vremea... fără somn şi cu pauze mici de 10 minute la fiecare oră. Practic îmi doresc să stau cât mai mult, pentru că acest "maraton" e pentru Kassandra, adică cu cât rezist mai mult cu atât se vor aduna mai mulţi bănuţi pentru ea”, spune Daniel Osmanovici.

Discutiile, invitaţii şi informaţiile pe care prezentatorul de la Observator le va oferi telespectatorilor vor fi legate de vreme: de la temperaturi, prognoze, tipuri de nori şi cum se formează aceştia, la cum ne influenţează vremea starea de spirit, de exemplu.

Pentru aceasta, un studio va fi special amenajat pentru transmisiunea live maraton a lui Daniel, care va putea fi urmărită integral pe maraton.observator.tv şi periodic în emisiunile zilei din trust. ”

Petrecerea de 21 de ani a postului Antena 1 se încheie cu o noua ediţie din bootcamp-ul “X-Factor”, o noua etapa a talent show-ului.

Vineri şi sâmbătă, de ziua Antenei 1, de la 20:30, se decid finaliştii celui de-al patrulea sezon „X Factor”.

APLICAŢIA "Vrei mai mult". La nivelul mediului on-line spectacolul celor 21 de ani este marcat prin lansarea aplicatiei “Vrei mai mult”.

Utilizatorul trebuie sa acceseze pagina vreimaimult.a1.ro, sa se logheze cu contul de Facebook si sa-si listezele dorintele, aspiratiile, planurile, lucrurile la care viseaza si pentru care este gata sa lupte pentru a se indeplini. Dupa fix 365 de zile acesta va primi prin e-mail o notificare prin care isi va putea revedea lista si cate din rezolutiile lui au devenit realitate. In plus, lista poate fi distribuita si in retelele de socializare, pentru ca dorintele sa fie impartasite si cu prietenii virtuali.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Elga Elga
    Da' cine vorbeste aici de iesirea din must-carry?
    E vorba de aniversarea a 21 de ani de la lansare. Astia doi de la matina erau mult mai amuzanti pe vremea cand erau pe National. Nu stie cine il mai poate vedea pe nesuferitul si plictisitul de Daniel Onit.
  • geo geo
    Eu cred ca isi vor da foc la valiza daca vor iesi din must-carry.
    Vor avea audientele Look TV si putin peste...
  • mihai mihai
    Nu prezinta Banica jr ? Nu danseaza nimeni de sarbatoare ? Bine ca esecul Segal a confirmat oamenii vechi care au crescut antena1 in anii astia .

Trimite un comentariu

sus