Skip to main content

Porţie dublă de "X Factor" săptămâna asta la Antena 1. Finaliştii se decid în ziua în care postul împlineşte 21 de ani

 
X FACTOR
X FACTOR

X FACTORAntena 1 va difuza la finalul acestei săptămâni două ediţii de X Factor, cu ocazia aniversării a 21 de ani de la debutul postului.

Publicitate

Vineri şi sâmbătă, de ziua Antenei 1, de la 20:30, se decid finaliştii celui de-al patrulea sezon „X Factor”.

Vineri seara, Horia Brenciu îşi definitivează echipa, „14-20 de ani”, în etapa „Scaunelor”.

“Destinul a vrut să fiu mentorul grupei celor de sub 20 de ani. Abia aştept să le devin antrenor cu normă întreagă. Lucrul acesta se va întâmpla de-abia în galele finale din decembrie. Deocamdată, în etapa asta, tot ei îşi vor alege piesele, aşa cum au făcut-o şi la audiţii şi vor încerca să mă convingă că merită să ocupe cele 6 scaune”, a mărturisit juratul de la „X Factor”.

„Grupurile” i-au fost atribuite anul acesta, pentru a doua oară în concurs, Deliei Matache.

“Am început cu “Grupuri”, în 2012, chiar primul meu an la “X Factor”, am continuat cu “Peste 20 de ani”, categoria alături de care am şi câştigat anul trecut marele trofeu, iar acum experienţa mea şi-a spus cuvântul şi producătorii au decis să îmi atribuie din nou “Grupurile”.

Ştefan Bănică îşi ia în primire vineri cei 14 concurenţi din echipa sa, „Peste 20 de ani”,

DESFĂŞURAREA CONCURSULUI. Sâmbătă, telespectatorii vor putea urmări şi etapa „Duelurilor”, când cei şase concurenţi din fiecare grupă vor trece prin ultima probă înainte de galele live. În această etapă, vor exista câte trei dueluri pentru fiecare categorie, mentorul fiind şi de această dată cel care va lua decizia finală. La finalul acestei etape, vor primi paşaport direct către galele live ale show-ului nouă norocoşi, câte trei din fiecare categorie.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Elga Elga
    Daca Brenciu o sa se ocupe de acesti tineri la fel cum a facut cu cei 2 castigatori de la Vocea RO, atunci ii clara treaba. Stiu ca nu neaparat treaba asta tine si de el, dar totusi.
  • Adi Adi
    De două ori mai mult X Factor, de două ori mai puțină audiență!

Trimite un comentariu

sus