Skip to main content

Umbre, un nou serial realizat de HBO Europe în România, va avea premiera la sfârşitul lunii

 
Umbre
Umbre

UmbreNoul serial produs de HBO Europe în România, Umbre, va avea premiera pe 28 decembrie, de la ora 22:00, la HBO şi pe HBO GO.

Publicitate

Primele două episoade vor fi difuzate pe HBO şi pe HBO GO fără abonament, pentru toţi cei care vor accesa site-ul www.hbogo.ro.

"Într-un Bucureşti al contrastelor, personaje bine conturate şi complexe dau viaţa unui scenariu veritabil", se arată într-un comunicat al HBO România.

POVESTEA SERIALULUI. Relu (Şerban Pavlu) este un om de familie. Are doi copii, o soţie şi o viaţă dublă.
Privit prin ochii familiei sale, Relu Oncescu pare un taximetrist obişnuit. Nimeni nu bănuieşte că Relu lucrează ca recuperator pentru Căpitanu’, un mafiot local.

Niciuna dintre cele două lumi (a familiei şi a mafiei) nu ştie de existenţa celeilalte. Relu reuşeşte să ţină totul sub control, însă nu pentru multă vreme. După ce omoară accidental un om, el încearcă să iasă din lumea interlopă, dar nu mai gaseşte o cale de întoarcere. Zi de zi, secretele adunate devin din ce în ce mai apăsătoare iar minciunile încep să iasă la suprafaţă una câte una.

DISTRIBUŢIE. Filmul regizat de Igor Cobileanski şi Bogdan Mirică, după un scenariu adaptat de Bogdan Mirică, îi are în distribuţie pe: Şerban Pavlu (Toată lumea din familia noastră, Câinele japonez), Maria Obretin (Funeralii fericite, Bucureşti Non-Stop), Andreea Vasile (De ce eu?, Q.E.D.), Dan Hurduc (În derivă, Domestic), Mădălina Craiu (Blu, Poarta Albă), Gabriel Huian (Principii de viaţă, Marilena de la P 7), Doru Ana (După dealuri, Visul lui Adalbert), Dorel Vişan (Balanţa, Despre oameni şi melci), Ştefan Velniciuc (Fraţii Jderi, Şobolanii roşii), Sergiu Costache (Domestic, Funeralii fericite), Andi Vasluianu
(Rămâi cu mine, Despre oameni şi melci), Gabriel Spahiu (Visul lui Adalbert, Lampa cu căciulă, Toată lumea din familia noastră), Diana Cavallioti (O vară foarte instabilă, Întâlniri încrucişate), Sorin Cociş (Domestic, La urgenţă). Imaginea filmului este semnată de Andrei Butică.

Carmen Harabagiu, Country Manager HBO România:

“Noul serial HBO Europe, Umbre, este cel mai complex proiect realizat până acum de compania noastră în România. Producţia este extrem de îndrăzneaţă, calitatea este impecabilă, iar spectatorii vor avea parte de o realizare cinematografică memorabilă care vibrează de autenticitate, în interpretarea unor actori extrem de talentaţi.”, a declarat Carmen Harabagiu, Country Manager HBO România.

Acest proiect îi are ca producători pe Wayne Henry (HBO Europe), Dragoş Vîlcu (Multi Media Est), producători executivi HBO fiind Antony Root şi Carmen Harabagiu. Aurelian Nica este line producer din partea HBO, iar Valentin Antohi este line producer Multi Media Est.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • domnu foto domnu foto
    o sa fie foarte bun!precedentele doua seriale hbo romania au fost de calitate.nu o sa aiba audienta mare pentru ca romanul tot la reluarile de filme de la protv o sa se uite
  • Vlad Vlad
    Uitati ce oferta am prins, spuneti daca nu e prea tare: http://ps3.upc.ro/

Trimite un comentariu

sus