Din acest weekend, B1 TV își reîmprospătează grila de programe cu două producții noi. După ce la finalul anului trecut au plecat de la România TV, Silviu Mănăstire și Cătălin Striblea își încep astăzi emisiunile la postul de televiziune B1 TV.
"Dosar de politician" - cu Silviu Mănăstire se va difuza în fiecare duminică, de la ora 19.00, iar emisiunea "Ultimul cuvânt" - realizată Cătălin Striblea este programată de duminică până miercuri, de la ora 21.30.
Totodată, în grila postului de știri reintră Sub semnul întrebării cu Mălin Bot și "X-press" cu Sabin Orcan.
Dosar de politician, în gria B1 TV
"Dosar de politician" se va difuza în fiecare duminică, de la ora 19.00 (în această duminică, este programată prima ediție), timp de o oră și jumătate, iar de luni până vineri, ca o rubrică de câte 5 minute, la 17.55, 18.55, 22.55 și 00.55.
"Anchetele echipei emisiunii au în spate o documentare serioasă și oferă telespectatorilor date, personaje și cifre concrete. Informația pură se va împleti cu analiza și interpretarea lui Silviu Mănăstire", se arată într-un comunicat de presă al B1 TV.
Mănăstire a explicat de ce a ales postul B1 TV:
"B1TV a dat dovadă de normalitate în campania din 2014. Oamenii se verifică prin ceea ce fac, nu prin ceea ce promit sau spun la o conversație. Faptele sunt singura măsură reală ca să vezi cu cine ai de-a face. De aceea am ales B1 TV, vreau să consolidez produsul "Dosar de politician", vreau să cresc audiența programului."
Cătălin Striblea are Ultimul cuvânt la B1 TV
"Ultimul cuvânt" cu Cătălin Striblea debutează duminică, 11 ianuarie, și este programată de duminică până miercuri, de la ora 21.30.
Striblea va dezbate, alături de jurnaliști, oameni politici, invitați bine informați, cele mai actuale subiecte ale zilei, nelăsând să scape nedisecat nici un aspect de interes pentru opinia publică, se mai spune în informarea postului de știri.
Ce alte emisiuni mai introduce B1 TV în grila sa
Tot astăzi, de la 20.30, B1 TV difuzează o emisiune care a revenit de curând în grila postului, X-Press cu Sabin Orcan, programată sambăta, de la ora 20.00 și duminica, cu începere de la 20.30.
Mălin Bot pune "Sub semnul întrebării" subiectele zilei, în locul lui Robert Turcescu
Joi, vineri, și sâmbătă, de la 21.30, Mălin Bot va pune Sub semnul întrebării subiectele arzătoare din sfera politicului, pentru a ajuta publicul să aibă o imagine de ansamblu, cât mai corectă și completă. Prima ediție, joi, 15 ianuarie.
ALTE EMISIUNI. Celelalte emisiuni din prime time ale B1 TV vor fi difuzate astfel: "Butonul de panică" cu Cătălin Prisacariu, de luni până vineri, de la 19.00, "Actualitatea românească" cu Sorina Matei, luni-vineri, ora 20.00.
"Lumea lui Banciu" râmâne pe tronsonul obișnuit, 23.00 - 00.00, de duminică până vineri.
Citește și:
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii