Skip to main content

Jurnalul Naţional, oficial în insolvenţă

 
sigle-54-1024x262
sigle-54-1024x262

jurnalul nationalTribunalul Bucureşti a admis cererea înaintată de Intact Publishing, compania care editează Jurnalul Naţional, pentru intrare în insolvenţă, anunţă HotNews.ro. Administrator judiciar va fi Remus Borza. Borza, managing partner al Borza & Asociatii, este administrator judiciar şi la Hidroelectrica.

Publicitate

Jurnalul Naţional şi-a cerut insolvenţa print-o cerere depusă la începutul săptămânii la Tribunalul Bucureşti, după cum paginademedia.ro a anunţat AICI. Este a doua oară când Jurnalul Naţional îşi cere insolvenţa. În noiembrie 2012, Editura Intact care deţinea atunci titlul, şi-a cerut insolvenţa chiar înainte ca marca să fie scoasă la licitaţie pentru neplata unor datoriii. Ulterior, titlul a fost trecut pe compania Intact Publishing.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Bogdan Bogdan
    Un ziar slab era de asteptat, la fel ca si Libertatea
  • buibanu buibanu
    La DIICOT e inregistrata o plangere care vizeaza fapte intamplate la Hidroelectrica ale caror consecinte sunt deosebit de grave(punerea in pericol a vietii locuitorilor din aval de Bradisor si distrugerea avutului public si privat urmare a deveresarii necontrolate iresponsabile de pe 29.07.2014 precum si tainuirea prejudiciatorilor gasiti responsabili in rapoartele de control intern aprobate chiar de Borza, care insa s-a multumit doar sa rezilieze contractele respective pentru a incasa bonus de performanta din sumele necheltuite aferente, uitand insa sa ia masurile legale pentru recuperarea prejudiciilor de la cei gasiti responsabili de catre semnatarii rapoartelor de control intern. pentru angajarea unor achizitii de lucrari, servicii si produse considerate inutile).
    S-a ajuns in situatia halucinanta ca Hidroelectrica, care a platit pentru partea deja executata a acelor contracte reziliate de Borza, sa nu se poata folosi vreodata de lucrarile si produsele pentru care a platit.

Trimite un comentariu

sus