Skip to main content

TVR 1 transmite prima partida de rugby din Campionatul European, de anul acesta. România întâlneşte Portugalia

 
Rugby
Rugby

RugbyTVR 1, TVR HD şi TVR + transmit în direct mâine, de la 16.40, prima partidă a reprezentativei României de rugby din cadrul Rugby Europe Championship 2015.

Publicitate

Competiţia cunoscută până acum drept Cupa Europeană a Naţiunilor la rugby are din acest an un nou nume: Campionatul European de Rugby. În această competiţie, România întâlneşte Portugalia, la Lisabona, pe 7 februarie.

Partida de pe 7 februarie se va desfăşura pe Estadio Universitario din Lisabona şi va fi comentată pentru telespectatorii TVR de Dragoş Bocanaciu şi Alex Roman.

"Cu o nouă denumire, Rugby Europe Championship, fosta Cupă Europeană a Naţiunilor, va porni la drum din 7 februarie, în luptă intrând cele mai valoroase echipe din al doilea eşalon valoric al continentului", se arată într-un comunicat de presă al TVR.

Şase naţiuni vor fi în competiţie: Georgia, Portugalia, România, Rusia, Spania şi Germania.

Competiţia a debutat în 1936 şi, de-a lungul anilor, s-a numit: Turneul FIRA, Cupa Europei FIRA, Cupa Naţiunilor FIRA, Trofeul FIRA - perioadă dominată de Franţa, România şi Italia, singurele care au reuşit să-şi adjudece trofeul.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • geo geo
    Mai interesanta si mai de audienta mi se parea partida de tenis Romania - Spania din FedCup...

Trimite un comentariu

sus