Skip to main content

AUDIENŢE EUROVISION. Selecţia naţională a concursului Eurovision, urmărită la TVR de 670.000 de persoane

 
eurovision
eurovision

eurovisionEurovisionul a urcat TVR în audienţă. Postul public a fost pe locul patru la nivel naţional şi urban şi pe şase pe publicul comercial.

Publicitate

În urma competiţiei Trupa Voltaj a fost selectată să reprezinte România în competiţia de la Viena, cu piesa De la capăt.

Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţa posturilor TV pe intervalul Eurovision:

NAŢIONAL. Competiţia care s-a desfăşurat pe parcursul a trei ore şi jumătate a fost urmărit de peste 670.000 de persoane din întreaga ţară. Tot duminică seara a avut loc şi finala Sunt celebru, scoate-mă de aici, de pe Pro TV, show la care s-a concentrat grosul audienţei.

URBAN. La oraşe, TVR 1 a avut o medie de aproape 400.000 de telespectatori, postul public clasându-se pe locul patru în topul audienţelor pe intervalul Eurovision, după Pro TV, Antena 1 şi Antena 3.

COMERCIAL. TVR 1 a fost pe locul şase în audienţă pe publicul comercial cu vârste între 18 şi 49 de ani, cu o medie de 112.000 de privitori pe minut, la mică distanţă de Antena 3, care avea 113.000 de telespectatori.

Audienţa posturilor TV de duminică, 8 martie, pe intervalul Eurovision (20:29-00:08), la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Nr. Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 2.452.000 13.3 25.4
2 Kanal D 983.000 5.3 10.2
3 Antena 1 828.000 4.5 8.6
4 TVR 1 674.000 3.7 7
5 Antena 3 621.000 3.4 6.4

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România. **Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV de duminică, 8 martie, pe intervalul Eurovision (20:29-00:08), la nivel URBAN:

URBAN Nr. Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 1.255.000 12.4 23.8
2 Antena 1 465.000 4.6 8.8
3 Antena 3 458.000 4.5 8.7
4 TVR 1 382.000 3.8 7.2
5 Kanal D 379.000 3.8 7.2

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş. **Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV de duminică, 8 martie, pe intervalul Eurovision (20:29-00:08), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr. Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 808.000 16 33.7
2 Antena 1 299.000 5.9 12.5
3 Kanal D 151.000 3 6.3
4 Prima TV 146.000 2.9 6.1
5 Antena 3 113.000 2.2 4.7
6 TVR 1 112.000 2.2 4.7

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • titi titi
    parerea mea sincera este ca au fost JENANT de MULTI telespectatori care s-au uitat la campania electorala a olgutzei-praz !la fel cum stai si te intrebi, cam ce au in cap cei care se uita SAMBATA si DUMINICA seara la latrina 3 !
  • Adrian Adrian
    Foarte simplu de ce Eurovision apare la TVR 1 . Conform EBU , doar televiziunile publice pot organiza Eurovisionul , celelalte nefiind televiziunile publice nu pot organiza . La noi TVR e televiziunea publica .
  • abdu rehab abdu rehab
    CORECTIE, ---este UNUL din----
  • abdu rehab abdu rehab
    adi, din pacate asa este!!! si asta este un din multele motive din care TVR-ul trebuie sa fie desfiintat!!! poate fara TVR, mai multi Oameni ar vedea Eurovisionul daca ar fi difuzat de alte Televiziuni.
  • abdu rehab abdu rehab
    indiferent ce ar face TVR, tot un esec iese pana la urma. daca Eurovisionul ar fi difuzat de alta Televiziune in afara de TVR, sa zicem B1TV, Audientele are EXPLODA si ar fi sa vina toti la Televizor sa vada. tot ce face TVR este un ESEC. TVR este INUTIL, la Audienta mica cat Emil Boc, este unul din multele motive din care TVR-ul trebuie sa DISPARA. daca TVR ar fi fost un Post PRIVAT, la Audienta asa mica, atunci TVR ar fi disparut cu mult timp in urma.

    P.S, noul design al Site-ului este ORIBIL.
  • adi adi
    pai e simplu de ce... Eurovision e organizat de EBU, organizatia europeana a televiziunilor publice din europa; ori TVR e televiziunea publica din Romania!
  • Adi Adi
    O să apară un nou dosar la DNA pe modelul Ridzi? Dar cu Craiolguța? S-a cam cheltuit mult și inutil la Craiova.
  • Petrişor Obae Petrişor Obae
    @ aka Poți vedea detaliat audiențele de pe intervalul finalei Sunt celebru, în articolul de la linkul următor:

    http://www.paginademedia.ro/2015/03/finala-sunt-celebru-scoate-ma-de-aici-cea-mai-urmarita-editie-din-cele-21-27-milioane-de-telespectatori/
  • Iulian Iulian
    Eu nu inteleg de ce Eurovision apare tot la TVR1 :P Ar trebui sa apara ori la PRO ori la ANTENA, pentru ca aceste 2 canale sunt principalii lideri, nu TVR care este in top 20..
  • bing bing
    trebuie sa spun sincer ca noul design al site-ului este cool
  • Andrei.eu Andrei.eu
    Minune! Ati revenit pe varianta mobila a site-ului paginademedia.
  • aka aka
    Cum sa transformi o veste proasta in una buna sau cum sa faci din rahat bici. Cat ti-au dat, Obae, sa vorbesti de tvr cand liderul e altul? Si cu cat te-au platit sa prezinti doar intervalul eurovizion? Vreau sa aflu pe ce loc a fost tvr in intervalul "sunt celebru", nu sa-ti aburesti cititorii.
  • Florin Florin
    au mai pus ei Eurovision de Revelion si tot asa s-a intamplat. sunt foarte inspirati.
  • Iulian Iulian
    Putini telespectatori care vizioneaza Eurovision, eu sincer, m-am uitat la final cand a anuntat castigatorul care merge la Eurovision fix cand s-a terminat "Sunt celebru, scoate-ma de aici!"

Trimite un comentariu

sus