Skip to main content

AUDIENŢE. Românii au talent, cifrele ediţiei de aseară: audienţe apropiate de ediţia trecută

 
RGT 24 aprilie poza
RGT 24 aprilie poza

AUDIENŢE. Emisiunea Românii au talent a avut, aseară, o audienţă foarte apropiată de cifrele ediţiei de săptămâna trecută. Pro TV a avut cifre de peste trei ori mai mari decât locul doi (Kanal D) şi de 6-7 ori mai mari decât Antena 1 (locul trei pe intervalul emisiunii).

Publicitate

Locul doi a fost al postului turcesc Kanal D, cu serialul Trădarea, în timp de Antena 1 a avut poziţia a treia, cu filmul Fortăreaţa - The Rock.

Paginademedia.ro va prezinta audientele celei de-a opta ediţii Românii au talent (intervalul 20.30-23.15):

NATIONAL. La nivelul întregii ţări emisiunea de pe Pro TV jurizată de Andra, Andi Moisescu, Bebe Cotimanis şi Mihaela Rădulescu a fost umărită de 3,5 milioane de români în fiecare minut. Săptămâna trecută, audienţa era de 3,6 milioane.

Pe intervalul emisiunii, Kanal D a fost pe poziţia a doua, cu 1,05 milioane, la fel ca săptămâna trecută. Cu filmul The Rock, Antena 1 a obţinut o medie de 490.000 de telespectatori, adică de şapte ori mai puţin decât emisiunea de pe Pro TV.

Vârf naţional: 4.656.000 de telespectatori, la ora 22.11 (rating 25,2 şi cotă de piaţă 47,3%).

URBAN. La oraşe, media de audienţă a emisiunii de pe Pro TV a fost de 1,77 milioane de telespectatori, faţă de 1,84 săptămâna trecută. Şi pe acest target, Kanal D a avut locul doi, cu cifre de tri ori mai mici decât Pro TV, urmat de Antena 1, cu o medie de până în 300.000 de telespectatori (adică de şase ori mai mici decât Românii au talent).

Vârf urban: 2.302.000 de telespectatori, la 22.41 (rating 22,8 şi 46,7 cotă de piaţă).

COMERCIAL. Peste un milion de telespectatori între 18 şi 49 de ani pentru emisiunea de pe Pro TV (cu câteva zeci de mii mai puţini decât săptămâna trecută). Pe locurile doi-trei Kanal D şi Antena 1, cu cifre de peste şase ori mai mici.

Vârf comercial: 1.307.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani, la 22.41 (rating 25,9 şi cotă de piaţă 59%).

Audienţa posturilor TV vineri, 24 aprilie, pe intervalul emisiunii Românii au talent (20.30-23.15), la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 3.492.000 18.9 38.3
2 Kanal D 1.054.000 5.7 11.6
3 Antena 1 489.000 2.6 5.4
4 TVR 1 457.000 2.5 5.0
5 Antena 3 378.000 2.1 4.1

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România. **Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV vineri, 24 aprilie, pe intervalul emisiunii Românii au talent (20.30-23.15), la nivel URBAN:

URBAN Nr. persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 1.766.000 17.5 36.0
2 Kanal D 582.000 5.8 11.9
3 Antena 1 290.000 2.9 5.9
4 Antena 3 286.000 2.8 5.8
5 TVR 1 164.000 1.6 3.3

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş. **Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV vineri, 24 aprilie, pe intervalul emisiunii Românii au talent (20.30-23.15), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 1.009.000 20.0 48.6
2 Kanal D 167.000 3.3 8.1
3 Antena 1 155.000 3.1 7.5
4 Antena 3 61.000 1.2 2.9
5 Antena Stars 40.000 0.8 1.9

Audienţele ediţiilor din acest sezon:

PRIMA EDIŢIE. Cifrele de audienţă ale debutului noului sezon Românii au talent, AICI.

A DOUA EDIŢIE. Românii au talent, audienţe ca la prima ediţie. Cifre de câteva ori mai mari decât locul doi şi vârfuri de peste cinci milioane de români

A TREIA EDIŢIE. Românii au talent, cele mai bune cifre din acest sezon. Antena 1, locul cinci pe naţional cu BD şi Jackie Chan

A PATRA EDIŢIE. Românii au talent, a patra ediţie: peste patru milioane de români, cu 400.000 sub ediţia trecută. Antena 1, cifre de nouă ori mai mici pe interval

A CINCEA EDIŢIE, VINEREA MARE. Romanii au talent, audienţă mai mică în Vinerea Mare: 3,5 milioane de români, cu peste jumătate de milion sub ediţia trecută

A ŞASEA EDIŢIE, DUMINICA PAŞTELUI. Românii au talent ne-a servit de Paşte un show păcătos: imagini repetate cu sâni goi, percuţie la fese şi dansuri lascive. Cu ce audienţe?

A ŞAPTEA EDIŢIE. Românii au talent, cifre cu câteva sute de mii de români peste emisiunea de Paşte. A fost cea mai lungă ediţie din sezon

GALERIE FOTO. Concurenţii celei de-a opta ediţii Românii au talent

  • Ansamblul Igranka
  • Brothers crew
  • Celcinschi George si Madalina Bencheci
  • Circul AS
  • Daria Bubuiok si Olga Talmazan
  • Darius Judet
  • Dascalu Danut Cornel
  • Evghenii Burlac si Anastasia Budanova
  • Florin Stefan
  • Ioan Zgardea
  • Ioana Andrada Precup
  • Ionut Feraru si Claudiu Condurache
  • Manal Al-Tibawi
  • Marcian Petrescu
  • Studio artistic Aisedora
  • Teodor Radulescu
  • Trupa 2 in 1
  • Trupa Freeze
  • Tudor Gabriel Boloca
  • Vadim Potrimba
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • geo geo
    TVRul este vizibil doar in rural si la categoria de vârstă necomercială.
  • alex alex
    LIVE-urile vor fi ceva nou / 14 camere FUUL HD , un ecran de 10x5 cel mai modern din tara , decor asemanator ca in UK si USA si altele
  • Fefeleaga Fefeleaga
    Aseară tocmai ce a venit vara. Știu că mulți zic că nu contează dar publicul tânăr era pe străzi și la terase... Nu credeam că vor trece de 35 pe comercial... Nu pot decât să remarc că Romănii au talent de anul ăsta a reușit totuși să-și țină publicul aproape și să-l fidelizeze în ciuda tuturor controverselor și a promisiunilor de boicot ale telespectatorilor. În fond, e un produs bun, de ce nu? Sunt foarte curios dacă și live-urile vor arăta le fel de bine ca preselecțiile.
  • Iulian Iulian
    Antenele in top 5 pe comercial
  • „Românii au talent“ îşi fidelizează telespectatorii şi se menţin
    […] audienţelor, comparativ cu ediţia specială de Paşte. Astfel, potrivit datelor oferite de Paginademedia.ro, Pro TV se menţine şi în această săptămână în topul audienţelor, cu cifre de trei ori mai […]
  • Iulian Iulian
    Kanal D mai prinde locul 2 cu Tradarea, sa bage Dila vinerea, ca ii vor depasi PrimaTv.

Trimite un comentariu

sus