Skip to main content

Schimbarea la faţă a Jurnalului Naţional

 
Jurnalul Before and After
Jurnalul Before and After

Jurnalul Before and After
Jurnalul Naţional s-a relansat cu o nouă grafică şi un nou logo (stânga)

Publicitate

Jurnalul Naţional a fost relansat joi cu o nouă grafică şi politică editorială şi cu un nou redactor-şef, Elena Cristian.

„Noua abordare trateaza stirile din prisma relatiei cauza-efect , folosind comparatii si asocieri concrete, precum impactul noului cod fiscal, sau costurile reale ale cardului de sanatate”, au anunţat reprezentantii Jurnalului în urmă cu două zile, după cum paginademedia.ro a scris AICI.

Jurnalul National în noua formulă are zilnic suplimente pe diverse domenii, cum ar fi IT, Sănătate, Cultura, Mass Media, Turism.

Elena Cristian: „Cred că principala veste buna este că mergem înainte cu un cotidian tipărit, în condiţiile în care multe ziare au pierdut bătălia cu online-ul. Presa scrisă este principala platformă de opinie şi informaţie jurnalistică. Este totodată un demers curajos, venit din partea unui trust de presă românesc, care îşi propune să fie aproape de nevoile românilor. Ca orice stat civilizat, România are nevoie de print.”

Noul logo al Jurnalului, text alb pe fond roşu, este aproape identic cu cel al ziarului de-acum 20 de ani.

Jurnalul National

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Domnul Filoftei Domnul Filoftei
    Si in noul ziar Basescu e de vina pentru tot , inclusiv la rubrica meteo ?

Trimite un comentariu

sus