Skip to main content

Serialele Tânăr şi neliniştit şi Zile din viaţa noastră, marile căştigătoare la Daytime Emmy Awards 2015

 
Daytime Emmy Awards
Daytime Emmy Awards

Daytime Emmy Awards
Foto: www.wsbradio.com

Publicitate

Producţiile de televiziune Zile din viaţa noastră (Days of Our Lives) şi Tânăr şi neliniştit (The Young and the Restless) au câştigat împreună trofeul aferent categoriei "cel mai bun serial dramatic", la cea de-a 42-a gală Daytime Emmy Awards.

Celelalte două seriale nominalizate la această categorie au fost Dragoste şi putere/ The Bold and the Beautiful şi General Hospital, scrie Mediafax, care citează revista Variety.

La categoria "cea mai bună actriţă în rol principal" s-a impus Maura West, interpreta rolului Ava Jerome din serialul General Hospital, produs de postul ABC.

Colegul ei din distribuţia aceluiaşi serial Anthony Geary, interpretul personajului Luke Spencer, a fost desemnat "cel mai bun actor în rol principal".

Premiile secundare de interpretare au revenit actorilor Amelia Heinle, din serialul Tânăr şi neliniştit, şi Chad Duell, din serialul "General Hospital".

Printre ceilalţi câştigători ai galei de duminică seară, care a avut loc în studiourile Warner Bros. din Burbank, un oraş din California, s-au aflat The Ellen DeGeneres Show, care s-a impus încă o dată la categoria "cel mai bun talk-show de divertisment", dar şi Craig Ferguson, la categoria "cel mai bun prezentator al unei emisiuni-concurs", şi Kelly Ripa şi Michael Strahan, la categoria "cel mai bun prezentator al unui talk-show de divertisment".

La categoria "cel mai bun show TV culinar" s-a impus producţia "Barefoot Contessa: Back to Basics", iar la categoria "cea mai bună emisiune informativă de divertisment" a triumfat producţia "Entertainment Tonight", difuzată de postul CBS.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus