Skip to main content

Sorina Matei nu se mai regăseşte în grila de seară a B1 TV. Sabin Orcan în locul ei şi al lui Cătălin Prisăcariu

 
Sorina Matei
Sorina Matei

Sorina Matei nu se mai regăseşte în grila de seară a postului B1. Potrivit unui anunţ postat pe Facebook de către Sabin Orcan, jurnalistul va ocupa cu emisiunea X Press tronsonul 19.00 - 21.00. Mai exact, tronsonul care până săptămâna trecută era împărţit de Cătălin Prisăcariu cu Butonul de panică, respectiv de Actualitatea Românească a Sorinei Matei.

Publicitate

Sabin Orcan, pe pagina sa de Facebook: „Dragi prieteni, săptămâna care vine începe în forţă. Ne vom vedea pe B1 TV în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 19.00 şi 21.00”.

Până la momentul publicării acestei ştiri Sorina Matei nu a putut fi contactată. De asemena, nici reprezentanţii B1 nu au putut fi contactaţi pentru a explica dacă Sorinei Matei se va mai regăsi sau nu pe un alt interval al postului B1 TV.

Sorina Matei a fost şefa secţiei politic la Antena 3, până la începutul lui 2011, post pe care l-a părăsit în urma unor neînţelegeri cu conducerea din cauza unui interviu cu Traian Băsescu (detalii AICI).

Câteva luni mai târziu, ea a trecut la B1 TV, unde a început să realizeze şi o emisiune. Şase luni mai târziu, Sorina Matei a părăsit postul pentru o emisiune în prime-time la România TV, după cum paginademedia.ro a scris AICI. La sfârşitul lui 2013, jurnalista a plecat şi de la postul controlat de Sebastian Ghiţă, pentru ca mai apoi să revină la B1 TV, cu emisiunea Actualitatea Românească.

Cătălin Prisăcariu a fost concediat de la postul de ştiri în acest weekend, după cum acesta a anunţat într-o postare pe blog, invocându-se situaţia financiară precară a postului.

„Aşadar, relaţia mea cu B1 TV se încheie aici, după o colaborare de aproape doi ani şi jumătate şi vreo cinci sute de ore de emisie. Sper ca scoaterea mea de pe post să fie suficientă pentru ca B1 să se salveze de la faliment, îi urez succes conducerii postului în acest titanic demers.”, a scris acesta pe Facebook.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ilie Ilie
    Daca vorbim de moralitatea Sorinei Matei, intrebati-o daca Ghita si Voiculescu, sunt penali s-au puscariasi ?.
    -O sa afla-ti ca sunt ingeri si dascalii Sorinei. La fel o sa spuna si marea PRIMARITA a capitalei , ca doar sangele nu se face apa de ploaie niciodata( halal de o asemenea moralitate).
  • Sorina Matei nu se mai regaseste in grila de seara a B1 TV. Sabi
    […] pana vineri, intre orele 19.00 si 21.00″. B1 TV Sorina Matei 2015-04-06.Mai multe detalii pe Pagina de MediaAcest subiect este mentionat in alte 1 articol:- Catalin Prisacariu anunta pe blog ca nu mai are […]
  • just just
    Au plecat aproape toti ''acoperitii''.In curand se face curatenie si la Realitatea.
  • geo geo
    Doamna cică nu avea audiența așteptată de conducerea televiziunii.
    Și, pentru că nu dorește să presteze în week-end, este pe picior de plecare...
  • Alex Alex
    Bai prietene, eu sper ca tu esti ironic, caci daca ceea ce spui e pe bune ceea ce gandesti, imi este cu adevarat mila de intelectul tau.... Daca si mizeria asta umana, denumita Sorina Matei, era luptatoate impotriva coruptiei, inseamna ca am innebunit cu totii...
  • Zoso Zoso
    Da ptr a se ocupa de ouăle lui Basescu care de Pasti se vopsesc cu ruj
  • catalin catalin
    Rusine B1 TV pentru eliminarea din grila a emisiunilor prezentate de Sorina Matei si Catalin Presecariu, ziaristi verticalI si de o impecabila tinuta morala, care prin emisiunilor lor duceau o lupta deschisa cu mafia din politica si coruptia. Erau sustinatori a tot ce intreprindea DNA. RUSINE B1 TV!!
  • Ana Ana
    Savura arestarile din tabara PSD-ista? Dar de Udrea ce zici, e PSDista? Eu imi aduc aminte ca atat Sorina Matei cat si Oreste au savurat al naibii de tare momentul. Oreste mananca mult rahat ....paranormal. Eu nu stiu ce jurnalist mai e si asta, pana mai ieri era ori comic ori specialist in paranormal.
  • geo geo
    Sorina Matei dăduse în boala Andreei Crețulescu, în ultima vreme...
    În loc să fie un jurnalist modest, onest și echidistant, savura orice lucru rău sau arestare petrecută în tabară pesedistă...alături de cine...de Oreste...să mor de râs când l-am văzut, zilele trecute, pe clarvăzătorul Oreste Teodorescu la B 1 TV dîndu-și cu părere despre baronul Stancu de la Brăila, ”cel care în ultimii 25 de ani a nenorocit județul”...ba pardon, acu vreo 15 ani și-a făcut apariția în ”peisaj”...da Oreste...
  • Livia Pila Livia Pila
    Doamna Sorina Matei a fost lasata la vatra pentru a se ocupa in voie de cozonaci si de ouale de Pasti!

Trimite un comentariu

sus