Skip to main content

România TV, explicaţie cinică a excesului din cazul Zăvoranu: "văzând că ai făcut rating şi că ai încasat mai mulţi bani din publicitate, mergi şi faci şi a doua zi"

 
Zavoranu
Zavoranu

Cazul  înmormântării Mărioarei Zăvoranu s-a lăsat cu amenzi usturătoare (65.000 de lei în total), însă posturile TV au încercat să justifice, în faţa CNA, de ce au exagerat cu subiectul. Concluzia: aşa faci rating! România TV a adus subiectul ratingului şi a relaţiei cu publicitatea, pentru B1 cazul "a fost un experiment" (tot pentru rating, evident), iar Antena a vorbit de "libertatea de opinie" şi de faptul că "trebuie să existe o ofertă liberă aşa cum este şi cererea".

Publicitate

Subiectul a fost dezbătut în trei şedinţe CNA, ocazii cu care reprezenţii posturilor au dat explicaţii. S-a detaşat argumentaţia cinică făcută de Roxana Niculescu, cea care reprezintă postul România TV, pe care Paginademedia.ro o prezintă în continuare, alături de justificările celorlalte staţii.

Înainte, o scurtă trecere în revistă a amenzilor luate de televiuni pentru acest caz: Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis să dea amenzi totale de 65.000 de lei pentru posturile care au difuzat ştiri şi dezbateri în cazul Zăvoranu. Kanal D a primit cea mai mare sancţiune, de 20.000 de lei, în timp ce Antena Stars, televiziunea care a deţinut drepturile de difuzare pentru înmormântarea mamei Oanei Zăvoranu, a fost amendată cu 15.000 de lei. B1 TV, România TV şi Antena 1 au primit fiecare 10.000 de lei amendă.

Roxana Niculescu, România TV: "Ar fi bine să vă uitaţi şi pe audienţele care au fost făcute în acea perioadă"

"Ratingul oferă explicaţia", a spus în faţa CNA Roxana Nicolescu, director de programe România TV, într-una din şedinţele în care s-a analizat cazul. Rating=bani=finanţare. "Nu s-a inventat finanţatorul-minune care să vină să asigure lună de lună salariile unor oameni."

Roxana Niculescu:

„Ar fi bine să vă uitaţi şi pe audienţele care au fost făcute în acea perioadă şi din acel moment avem explicaţia care este gustul publicului şi ce aşteaptă publicul de la noi. Normal că văzând că ai făcut rating şi că ai încasat mai mulţi bani din publicitate, mergi şi faci şi a doua zi. Din 2008 încoace în televiziunea auziţi numai despre oameni disponibilizaţi, tăieri de salarii şi lucruri de acest gen. Nu s-a inventat finanţatorul-minune care să vină să asigure lună de lună salariile unor oameni.

Se vor potoli televiziunile?

"Ok, se va mai lua o amendă, dar să ştiţi că asta nu înseamnă o însănătoşire pe care v-o doriţi şi ne-o dorim audiovizualului. Vor însemna televiziuni închise, radiouri închise, mai mulţi şomeri, taxe neplătite şi lucruri de acest gen. Finanţatorul-minune sau profitul maxim nu există. Aceasta este explicaţia luptei pentru rating”, a spus ea către CNA.

România TV a luat o amendă de 10.000 de lei pentru cazul Zăvoranu.

Rareş Aniţa, director de programe B1 TV: "A fost un experiment editorial"

Argumentul B1 TV a ţinut tot de rating, însă cazul Zăvoranu "a fost un experiment editorial". Cel puţin aşa a justificat Rareş Aniţa, director de programe al staţiei. Datele, a spus el, arată că în acel weekend subiectul a fost mult peste celelalte teme de pe post.

Rareş Aniţa:

„În momentul în care Vadim a avut acele derapaje, în ambele situaţii pe care le-am văzut moderatorul a intervenit şi derapajele nu s-au mai repetat. Nu exista un motiv să-l scoată sau să-l oprească. ”(...) „Aş vrea să vă spun ce subiecte a mai avut B1 în weekendul în care a fost difuzat subiectul Zăvoranu. Pentru noi, recunosc, nu e genul de subiect pe care să-l abordeze B1 în mod frecvent, a fost un experiment editorial.

Noi, în acel weekend, pe lângă subiectul Zăvorau, am avut şi următoarele subiecte: dezbatere pe cardul de sănătate cu ministrul Bănicioiu, pe subiectul preţuri cu şeful Consiliului Concurenţei, pe subiectul spiritul civic al românilor, pe subiectul femeile, victime ale violenţei domestice. Toate aceste subiecte au fost dezbătute în acelaşi weekend. Audienţa a fost de patru ori mai mare pe subiectul Zăvoranu decât pe aceste subiecte care în mode teoretic pot fi considerate de interes public".

Amenda B1: tot 10.000 de lei.

Avocatul Intact: "trebuie să existe o ofertă liberă aşa cum este şi cererea"

Reprezentantul Antenelor nu a mers pe argumentul ratingului, ci a pledat în favoarea "libertăţii de opinie".

Daniel Ionaşcu, reprezentantul Antenei Group:

„Cel mai mare păcat pe care îl poate face o instituţie din România în ceea ce priveşte reglementarea audiovizualului ar fi îngrădirea libertăţii producţiei audiovizuale, iar pe de altă parte a libertăţii de opinie în ceea ce priveşte telespectatorul. În mod evident atunci când eşti factor de decizie ai tendinţa să judeci potrivit conceptului tău personal. (...)

În mod evident trebuie să existe o ofertă liberă aşa cum este şi cererea. În contextul în care se vorbeşte despre o înmormântare, ea nefiind firească a se da pe un post de televiziunea este deja o imixtiune în ceea ce înseamnă realitatea vieţii, ceea ce este nepermis. În altă ordine de idei, atunci când eşti în direct există posibilitatea să existe derapaje mai ales de la oameni care au o anumită cotă de derapare”

Tot avocatul Antenei Group, într-o discuţie purtată în şedinţa de joia trecută a CNA, i-a spus lui Radu Herjeu, membru CNA şi fost om de televiziune, că dacă ar fi fost angajat al Antenei Stars ar fi prezentat cu siguranţă informaţii despre cazul Zăvoranu.

„Dacă domnia sa (Radu Herjeu - n.r.) ar fi fost prezentator la Antena Stars atunci, vă asigur că prezenta înmormântarea Marioarei Zăvoranu”, a ţinut să sublinieze Ionaşcu. Aceste afrimaţii făcute în şedinţa de joia trecută l-au enervat pe Radu Herjeu.

„Vreau să ştiu dacă aţi primit comandă să mă atacaţi sau e din propria dumneavoastră iniţiativă, ca să ştiu pe cine dau în judecată”, a reacţionat atunci Herjeu. „Poate nu ştiţi şi din instituţia pe care o reprezentaţi am plecat pentru că nu am vrut să fac ceea ce începea să se facă atunci. Din ultimul loc de muncă am plecat pentru că nu am vrut să fac aceste lucruri. Mie mi se pare meschină şi penibilă încercarea dumneavoastră de a mă enerva în timpul unei şedinţe”, a mai spus Herjeu.

Antenele au cumulat două amenzi: 20.000 de lei pentru Antena Stars, care a cumpărat drepturile de difuzare pe înmormântare şi 10.000 de lei pentru Antena 1.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Iulian Iulian
    Si credeti ca le pasa de aceste amenzi? Poate celor de la B1, RomaniaTV - da, ei stau prost cu audienta

    Dar Antenele si Kanal D chiar ca nu le prea "pasa", ei au castigat de vreo 5 ori mai mult, de exemplu Kanal D sa zicem ca a facut 60.000 lei, intr-un fel ii doare ca pierd 20.000 lei, dar daca nu riscau, nu castigau:))

    Mai pe scurt: "Facem audienta mare, castigam mult, dar trebuie sa pierdem putinul din castig, deoarece fara pierderea din castig nu castigam"

Trimite un comentariu

sus