Skip to main content

B1 TV, amendat cu 7.500 de lei pentru că moderatorul Sabin Orcan nu a intervenit în cazul unor acuzaţii făcute de Traian Băsescu

 
sabin orcan
sabin orcan

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis să amendeze postul B1 TV cu suma de 7.500 de lei pentru că moderatorul nu a intervenit atunci când Traian Băsescu a făcut o serie de acuzaţii la adresa lui Victor Ponta şi a conducerii DNA şi CSM.

Publicitate

Membrii CNA au analizat în şedinţa de astăzi mai multe sesizări privind postul B1 TV, care au vizat două ediţii ale emisiunii Lumea lui Banciu, una X Press (cu Traian Băsescu invitat) şi o ediţie a emisiunii Ultimul cuvânt (cu declaraţii ale lui Sabin Orcan), însă aceştia au considerat că doar emisiunea lui Orcan a încălcat legislaţia audiovizuală.

Mai exact, în timp ce Traian Băsescu făcea diferite acuzaţii nesusţinute prin probe, moderatorul nu a intervenit, aşa cum cere legea audiovizualului.

Traian Băsescu a spus, printre altele, în emisiunea lui Orcan că nu îi sună pe Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu. Acesta a declarat: „Pentru că ei sunt artizanii acestui mod răvăşit de a face justiţie, fără respect pentru cel care nu e condamnat. Ce să fac? Vor să mai rămână cinci mandate în funcţie”.

Băsescu a reluat şi acuzaţiile făcute în campania electorală, despre faptul că Victor Ponta ar fi fost ofiţer acoperit, acuzaţii nedovedite până în prezent. „O altă problemă a sistemului este cea a foştilor ofiţeri acoperiţi dintre judecători şi procurori. Până în 2004, Serviciile au considerat, ca de altfel şi  acei judecători şi acei procurori, că pot să încalce Constituţia. Constituţia din ‘91 spune foarte clar: Magistraţii nu pot fi ofiţeri acoperiţi. Destui dintre ei au fost, destui. Nu vreau să se înţeleagă că e generalizat. Sunt  unii care au fost, ca să fiu mai precis, să nu dau un... Ei, aceşti oameni de teama faptului că au încălcat Constituţia din ’91, teamă pe care o are şi Ponta, da, a încălcat Constituţia când s-a făcut ofiţer acoperit deşi era procuror la Parchetul General, aceşti oameni de teamă să nu se afle că au încălcat Constituţia, ceea ce în mod normal i-ar duce la pierderea calităţii de magistrat, fie că vorbim de procuror sau de judecător, sunt şantajabili.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • abdu rehab abdu rehab
    alta dovada ca cna URASTE B1TV. daca alt Canal (antena3, realitatea, tvr, sau oricine altcineva) facea asa ceva, cna ar fi lasat acel post sa scape basma curata!!!
  • seba seba
    Madame G se da bine cu bajetii, poate scapa mamii-naibii basma curata!

Trimite un comentariu

sus