Skip to main content

CNA a aprobat cedarea unei licenţe din Galaţi către RCS&RDS, pe care va emite Pro FM

 
RCS&RDS
RCS&RDS

Compania RCS&RDS a preluat o nouă licenţă radio din Galaţi a postului Radio 1 deţinut de familia deputatului PSD Florin Pâslaru. Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat în şedinţa de astăzi cedarea licenţei Radio 1 din Galaţi, operată de PAF Media, către societatea RCS&RDS. Totodată, forul a aprobat schimbarea denumirii postului în Pro FM.

Publicitate

În plus, societatea Paf Media a solicitat CNA cedarea altor două licenţe de radio, din Tecuci şi Târgu-Bujor, către Biocenter SRL.

Aceasta este a doua oară când CNA analizează acest subiect, după ce în şedinţa din 2 iulie, membrii au decis să amâne din cauza unor neclarităţi. Mai precis, inspectorul din teritoriu a semnalat că postul a avut emisia oprită timp de mai mult de 90 de zile, ceea ce ar fi atras retragerea licenţei.

Membrii CNA au decis atunci să amâne pentru ca reprezentantul postului să poată aduce dovezi că au emis totuşi în perioada în care se spunea că ar fi avut emisia oprită. În şedinţa de astăzi, reprezentantul postului, Manuela Cazan, a prezentat trei CD-uri martor, pe care se auzeau melodii şi jingle-uri, potrivit reprezentanţilor CNA. Membrii CNA au aprobat în final cedarea licenţelor deşi unii dintre aceştia şi-au arătat rezervele că CD-urile martor prezentate nu sunt dovezi suficiente că postul chiar a emis.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

viewscnt

Comentarii

  • Cristian Cristian
    Era mai complicată situația dacă era anulată.
    Nici până acum nu s-au încheiat procedurile în privința frecvențele anulate ale Radiio Guerilla.
    Apoi RCS&RDS a și cedat niște frecvențe pe care le câștigase anterior, deci frecvența asta e un soi de despăgubire pentru frecvențele cedate.

    Sper că vor mai identifica un set de frecvențe rămase libere la nivelul întregii țări și vor face un nou concurs de atribuire de licențe radio, pentru că există multe zone în care abia dacă se recepționează unul sau două radiouri.
  • Radu Radu
    Daca tot a "cedat" licenta, poate are acum bani sa-si plateasca datoriile facute anii trecuti. Sau alea se trec la tzepe?
  • ștefan ștefan
    Așa mai cîștigă și nea Pîslaru niște bănuți.
  • geo geo
    Licența trebuia anulată, nu cedată...

Trimite un comentariu

sus