Skip to main content

Radu Herjeu, membru CNA, explică: „De ce am votat împotriva sancţionării Pro TV?”

 
Radu Herjeu
Radu Herjeu

radu herjeu
Radu Herjeu - Credit Foto: Stefan Ion

Publicitate

Radu Herjeu, membru CNA, explică de ce a votat împotriva unei sancţiuni pentru Pro TV în cazul dezvăluirii identităţii tinerei din Vaslui în emisiunea La Măruţă. „CNA nu este, pentru mine, o instanţă care trebuie să judece şi să dea verdicte aşa cum i-o cere poporul. În primul rând pentru că şi Consiliul şi televiziunile funcţionează în baza unor coduri de reglementare”, a explicat membrul CNA într-un mesaj postat pe blogul său.

„De ce nu am fost de acord cu sancţionarea PRO TV-ului? Pentru că nu am găsit în lege niciun articol care să fi fost încălcat. Deşi există unul care se referă exact la mediatizarea celor aflaţi în situaţia regretabilă a tinerei din Vaslui: ”Nu poate fi dezvăluită în niciun mod identitatea persoanelor care sunt victime ale infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală; se exceptează situaţiile în care victimele şi-au dat acordul scris, sub condiţia respectării limitelor de identificare stabilite prin acord”. Ei bine, acordul există şi a fost semnat şi de mamă şi de fiică”, şi-a explicat Herjeu votul.

„În condiţiile în care cineva major acceptă de bună voie să permită telespectatorilor s-o vadă şi s-o audă, eu consider că nu se mai pune problema de un abuz al vreunei televiziuni.”, a mai adăugat membrul CNA.

„Dacă ar fi după mine, foarte multe emisiuni n-ar avea ce căuta pe micile ecrane. Dar nu e după mine. Ci după lege.”, a spus Herjeu.

Reamintim că membrii CNA nu au ajuns ieri la niciun consens privind sancţionarea Pro TV pentru cazul La Măruţă, după cum paginademedia.ro a scris AICI. Un membru a propus sancţionarea postului cu amenda maximă, de 200.000 de lei, însă nu a întrunit numărul minim de voturi, şase. Doar cinci membri din cei prezenţi la şedinţa de ieri au votat „pentru”, în timp ce trei au fost „împotrivă”. După ce sancţiunea nu a ieşit la vot, Monica Gubernat, membru CNA, a anunţat că subiectul va fi rediscutat în şedinţa următoare.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Marian Marian
    Cine se scuza se... acuza! Toti stim de ce: ai "scoala" de televiziune a varanului cu o singura lentila...
  • david david
    Cred ca mica putere de care dispui ti s-a urcat la cap. Voteaza niste sanctiuni impotriva televiziunilor pretene PSD (sunt cazuri de sanctionat) si apoi vedem cum te-au sustinut parlamentarii. Stim toti cum se voteaza in parlament. Cu atitudini de astea de virgina veti ramane in presa vor ramane din ce in ce mai putini pentru ca ramaneti fara public. Si atunci unde vei mai munci? Banuiesc ca crezi ca esti vesnic pe scaunul ala, nu?
  • Brusc Willis Brusc Willis
    Inca o data, sa inteleaga si Dom' Herjeu:

    CNA-ul a fost infiintat pentru a proteja impotriva derapajelor mediatice. Este irelevant ce a semnat, cine cu cine, cand. Daca e sa ne luam dupa semnaturi si aprobari astia pot sa difuzeze orice la televizor, ca si-a dat cineva acordul, deci e ok.

    Pentru numele lui Dumnezeu: exista persoane care si-au dat acordul sa fie eutanasiati, sa fie mancati, sa fie flagelati, si multe altele (asta doar asa ca sa dau niste exemple extreme), asta inseamna ca daca-i vine cuiva ideea sa faca un "reality-show" pe astfel de teme, daca obtin niste acorduri scrise din partea prostilor pentru orice, CNA-ul zice ca e in regula?

    Ganditi, oameni buni, ca de-aia aveti creier!
  • Brusc Willis Brusc Willis
    Aha, asa deci. Dar CNA-ul se poate erija in numele PRO TV in aparatorul intereselor personale de firma ale acestora. Va amintiti de suportul acordat de CNA celor de la PRO TV in legatura cu site-urile de internet care difuzeaza filme? De cand CNA-ul isi da cu parerea despre ce se intampla pe internet la sesizarea si in interesul unui SRL oarecare? La televizor se difuzeaza numai porcaieli si tampenii care te indobitocesc in doar cateva ore, fara ca CNA sa intervina in vreun fel, iar minunata institutie joaca rolul de avocat al distribuitorilor de continut, in speta a unor SRL-uri, fie ele romanesti sau straine.

    Din cate imi amintesc, CNA-ul este o institutie de stat, platita de toti cetatenii platitori de taxe. De ce isi permite CNA-ul, ca pe banii cetatenilor sa reprezinte GRATUIT interesele distribuitorilor de continut pe internet, unde CNA-ul nu are absolut nicio treaba?

    Distribuitorii de continut sa faca singuri plangere in justitie, nu sa se foloseasca de o institutie publica pentru a fenta plata avocatilor.

    Deci, nu vine MGM, Universal, Sony si alti grei sa faca plangeri si sa deschida procese pe banii proprii, dar sare CNA-ul sa le apere interesele. Asa, din proprie initiativa si doar pentru ca.

    Observ ca acest CNA lucreaza deci pentru interesele si protectia PRO TV si impotriva intereselor prostimei multe si dobitoace care-i platesc si pentru care a fost infiintata.
  • Vasile Vasile
    Existenta unui act care ridica semne de intrebare privind validitatea impiedica CNA sa ia o decizie legala. Nu am timp de o disertatie aici. Cu putina buna-voiinta se poate! Daca suspectati ca e un fals grosolan votati tot impotriva?

    Daca va consoleaza cu ceva, numirea dvs. NU a fost cea mai mare prostie pe care au facut-o cei 459 de parlamentari... Dar nu ne mai prostiti. Numirile se fac de la BNR pana la femeile de serviciu pe baza de algoritm politic.
  • Marius Marius
    Dl Maruta a declarat ca unele televiziuni ameninta victima cu linsajul public. Intr-o tara civilizata, aceasta declaratie ar fi fost un motiv suficient unui organism de supravehere media pentru a incepe o investigatie asupra metodelor de presiune asupra victimelor. Nu e cazul de instanta de judecata. Aici este vorba strict despre deontologia profesionala a celor din meda. Cine nu o respecta, nu ar trebui sa aiba licenta de functionare.
  • Marius Marius
    CNA-ul si televiziunile din Romania se merita unii pe altii.
  • Thor Thor
    Tocmai pentru că CNA nu este un tribunal, nu trebuia adus argumentul cu acordul existent! Membrii CNA trebuiau să constate dacă a existat sau nu un derapaj în peisajul audiovizual și atât!

    Să prezinți victima unui viol, la ora 18, pe cel mai urmărit post de televiziune a țării, este, din orice punct de vedere ați privi (moral, deontologic, jurnalistic, de bun simț), un gest incalificabil, care poate avea urmări serioase, atât asupra victimei, cât și asupra anumitor categorii de telespectatori. E un lucru care nu se face! Asta trebuia să sesizeze CNA și atât Dacă Pro TV ar fi luat amenda, putea ulterior s-o conteste în instanță, aducând în favoarea sa acel acord de care pomeniți și poate avea câștig de cauză (sau poate nu). Poate instanța ar fi constatat nulitatea acelui acord pentru vicii de consimțâmânt. Oricum ar fi fost, din acel moment nu ar mai fi fost treaba dvs. Dar tocmai asta e problema, că ați simțit nevoia să îndepliniți rolul instanței de judecată, în loc să vă faceți datoria (de „gardian” al audiovizualului). Un acord poate fi anulat de instanță, dar timpul nu mai poate fi dat înapoi, astfel încât acea fată să nu apară în public.

    Sunt sigur că putem găsi tertipuri legale prin care ar putea fi promovate la televizor și prostituția, consumul de droguri, terorismul... Asta înseamnă că ar fi ok? Atunci să desființăm CNA, că oricum avem legi și judecători! Cred că bietul Ralu Filip se răsucește în mormânt.

    O întrebare: de ce 5 dintre colegii dvs. au votat altfel? Ei nu au văzut existența acelui acord? Sau nu au considerat că trebuie să țină cont de el? Sau dvs. vă credeți mai inteligent decât domniile lor?
  • Cristian Cristian
    Acordul semnat se bate cap in cap cu declaratia ulterioara, puteati sa cereti explicatii suplimentare celor de la PRO TV dar nu ati facut-o. Imaginea putea fi blurata! Legal aveti dreptate din punct de vedere moral, sunteti praf!
  • Radu Herjeu Radu Herjeu
    In ce calitate sa sesizez instanta? De cetatean? Daca "victima inselatoriei" nu se adreseaza instantei, o fac eu? Eu am respectat legea! Si-mi doresc s-o faca toti in tara asta. Si atunci cand, in spatele anonimatului, lanseaza acuzatii fara acoperire la adresa unui om. By the way, sunt sigur ca reprezentantii Antenei nu ar fi de acord cu afirmatiile tale. Si, tot ca amanunt, eu sunt sprijinit de cei 459 de parlamentari romani care m-au votat!
  • Radu Herjeu Radu Herjeu
    Domnul Herjeu vine de pe planeta in care CNA nu este un tribunal. Nu are nici detectivi angajati, nici procurori. CNA nu poate functiona prcum unii oameni cu banuieli, supozitii sau "convingeri" de genul "stim noi cum sta treaba". Doar o instanta de judecata poate stabili daca acordul a fost incheiat in conditii normale.
  • geo geo
    Anteniștii și Kanal Diștii cred că și-au luat-o în bot după ce reporterița Proului a intrat peste ăia în casă...care nu au luat-o de-o aripă și au dat-o afară...ba, mai mult, au fost de acord sa primeasca intreg carul de transmisie pentru direct...când puteau, simplu, să zică: ”intrăm în direct prin telefon 5 minute”, dacă este cazul. Asta este prostia moldovenească...
  • Niceta Niceta
    Nesimtirea nesimtirilor. Domnul Herjeu raspunde ca si cum ar veni de pe alta planeta si n-ar sti cum sunt obtinute unele dintre acorduri. Ce ignora dumnealui este factorul de inselaciune. Juridic vorbind, nu e totul sa existe un acord. Ca el sa fie valid, trebuie obtinut semnat fara presiuni si in deplina cunostinta de cauza. Camatarii s-au bazat ani de zile pe aceste tehnici de "persuasiune" dar vremurile acelea au cam trecut. Jenante si subtiri argumentele herjeului.
  • Vasile Vasile
    Daca spun ca nu, ma crezi? Antena il sustine pe Herjeu fiindca e sustinut de PSD
  • Gaetano Gaetano
    Vasile, esti de la Antena, cumva?

Trimite un comentariu

sus