Skip to main content

"Vorbeşte lumea", ne aude cineva? Debut pe locul patru. Prima ediţie e emisiunii de pe Pro TV, depăşită de Antena 1, Kanal D şi Antena 3. Cifre de trei ori mai mici decât Antena 1

 

Debut dezastruos pentru Vorbeşte lumea, show-ul cu Nadine, Sore, Vica Blochina şi Răzvan Fodor. Prima ediţie a emisiunii "Vorbeşte lumea", de pe Pro TV, a fost pe locul patru şi la nivel naţional, şi la oraşe, fiind depăşită, la mare distanţă, de Antena 1, Kanal D şi Antena 3.

Publicitate

Cifrele emisiunii de pe Pro TV au fost de trei ori mai mici decât audienţele Antenei 1. Când la Pro TV era Vorbeşte lumea, pe Antena 1 s-a difuzat Mireasă pentru fiul meu (până la 16.00), apoi ştiri (până la ora 17.00). Pe Kanal D era emisiunea Te vreau lângă mine (până la 16.00), apoi teleshopping şi, de la 16.45, Teo Show.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele posturilor TV pe intervalul primei ediţii Vorbeşte lumea (15.00-17.00):

NAŢIONAL. Prima ediţie Vorbeşte lumea a fost urmărită de 218.000 de români pe minut. Cu această audienţă, Pro TV a fost pe locul patru la nivelul, după Antena 1 (cu 683.000 de telespectatori), după Kanal D şi după Antena 3.

Comparativ, săptămâna trecută cifrele Pro TV pe intervalul pe care acum este Vorbeşte lumea erau aproape duble, iar staţia era pe locul al treilea.

URBAN. Emisiunea de pe Pro TV a fost pe locul patru şi la oraşe, tot după Antena 1, Kanal D şi Antena 3. Media Vorbeşte lumea pe urban: 135.000 de telespectatori, faţă de peste 400.000 la Antena 1, primul loc pe interval.

COMERCIAL. Pe segmentul comercial, show-ul de pe Pro TV a fost pe locul al treilea, după Antena 1 şi Kanal D. Vorbeşte lumea a fost urmărită de 74.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani, faţă de 172.000 la Antena 1.

Se remarcat pe intervalul emisiunii poziţia postului Digi 24 pe locul patru pe targetul comercial. Practic, canalul RCS a fost cea mai urmărită staţie de ştiri pe segmentul comercial între orele 15.00 şi 17.00.

Audienţa posturilor TV luni, 13 iulie, pe intervalul emisiunii Vorbeşte lumea, la nivel NAŢIONAL:

 NATIONAL Nr. persoane Rtg% Share%
1  Antena 1  683.000  3.7  16.9
2  Kanal D  545.000  3  13.5
3  Antena 3  255.000  1.4  6.3
4  Pro TV  218.000  1.2  5.4
5  Romania TV  203.000  1.1  5

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România. **Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv. 

Audienţa posturilor TV luni, 13 iulie, pe intervalul emisiunii Vorbeşte lumea, în mediul URBAN:

 URBAN Nr. persoane Rtg% Share%
1  Antena 1  406.000 4  17.5
2  Kanal D  257.000  2.5  11.1
3  Antena 3  177.000  1.8 7.6
4  Pro TV  135.000  1.3  5.8
5  România TV 119.000  1.2  5.1

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş. **Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv. 

Audienţa posturilor TV luni, 13 iulie, pe intervalul emisiunii Vorbeşte lumea, pe segmentul COMERCIAL:

 COMERCIAL Nr. persoane Rtg% Share%
1  Antena 1  172.000  3.4  21.3
2  Kanal D  75.000  1.5  9.3
3  Pro TV  74.000  1.5  9.1
4  Digi 24  36.000  0.7  4.4
5  Romania TV  29.000  0.6  3.5
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Madalina Madalina
    Sunt prea multi prezentatori si se baga unii peste altii, fiecare vrea sa se afirme...
  • Florin Florin
    nu trebuie sa aduni. :)) nationalul include urbanul, urbanul include comercialul.
  • Florin Florin
    nu da sfatul ala cand tu nu esti in stare sa taci. se vede inca o data. de unde stii tu cum sunt prezentatorii, subiectele despre care s-a vorbit, vedetele de carton intervievate ( Andreea Esca si Dan Bittman in prima editie) daca nu ai urmarit emisiunea? :)) mai gandeste inainte sa scrii, ca daca imi amintesc eu bine aceleasi lucruri le ziceai acum cateva luni despre lectii de viata, ca in ultima perioada sa spui ca e o emisiune ok. :)) audientele nu sunt bune, dar vezi ca in mai se uita mai multa lume la tv. iti trebuie datele de saptamana trecuta ca sa faci o asemenea comparatie. dar ma bucur ca ai aflat unde sa te uiti la audiente. cauta de acum incolo mereu inainte sa te contrazici ca Mireasa este peste emisiunea Gabrielei Cristea. :))
  • Iulian Iulian
    Pai la "Mireasa pentru fiul meu", daca aduni toate cele 3 targe-uri faci 1.261.000 de telespectatori
  • Iulian Iulian
    Daca taceai, filozof ramaneai. Nici n-avem nevoie sa ne uitam la aceasta emisiune. Si da, Antena1 si Kanal D dau o oferta mult mai ok decat emisiunea cu prezentatori analfabeti, subiecte in cautare de audienta si vedete(deCarton) invitate.
    Mai bine bagau doar 1 ora de Barfeste lumea, si de la 16:00 sa bage Lectii de Viata care in luna mai avea 203.000 de telespectatori/urban. Iar Barfeste lumea n-are 150.000/urban
    http://www.paginademedia.ro/2015/06/divertisment-mai-2015-romanii-au-talent-lasa-in-urma-celelalte-productii-top-3-completat-de-te-cunosc-de-undeva-si-ferma-vedetelor-ce-s-a-intamplat-in-lupta-tabloidelor/
  • Marius Marius
    "Barfeste lumea", o emisiunie cu subiecte triviale si non-vedete, intr-o piata si asa saturata cu astfel de emisiuni. In plus, niciuna dintre cele trei prezentatoare nu are dictie. Producatorii dorm?
  • Florin Florin
    @ Bogdan : vai de noi. vai de noi. Vorbeste lumea manelizeaza intervalul 15-17? Stii ce se gasea inainte pe acest interval? Telenovela turceasca si Lectii de viata. Bine, sunt de acord ca ambele sunt mai putin maneliste decat Mireasa pentru fiul meu, dar categoric sunt la alt nivel decat noua emisiune. De cand horoscop, retete gastronomice, sfaturi de moda sunt treburi manelistice? Sau tu nu ai vazut emisiunea? Si daca nu ai vazut emisiunea, de ce comentezi? :))
  • Florin Florin
    lumea care comenteaza a vazut emisiunea? stie ce ofera Antena si Kanal D pe acelasi segment? eu am vazut 90% din emisiunea de ieri si au o parte cu barfulete mai degraba nevinovate, dar trecand peste acea parte e o emisiune foarte ok fata de ce ofera concurenta pe interval : horoscop, sfaturi de stil, dieta, retete, interviuri nesenzationale cu vedete. defecte se gasesc, mai ales pentru o prima editie. se vede ca 3 dintre prezentatori nu au mai facut live pana acum, dar exista potential, iar decenta din prima editie cred ca ar merita aplaudata. audientele nu sunt bune, dar de ce sunt dezastruoase? eu vad ca serialul Puterea destinului, care era intre 15-16 scotea audiente asemanatoare. cred ca se stie ca daytime-ul e cel mai pretentios la schimbari, iar audienta emisiunii nu e ajutata nici de reluarea serialului care o preceda, care nu scoate audiente prea mari nici pe acasa in prime time. asa ca mai usor cu drama. nu zic ca va reusi, dar macar sa ne uitam la emisiune ca niste experti media. Paginademedia credea ca va fi numarul 1?
  • Florin Florin
    @ Iulian : de ce tot insisti? nu ai date pe comercial, iar ultimile date furnizate de paginademedia pe urban pe luna mai arata ca emisiunea Gabrielei Cristei este peste emisiunea Antenei 1.
  • Marius Marius
    In afara de subiectele triviale si de lipsa de idei din program, n-a observat chiar nimeni din echipa de productie ca niciuna din cele trei zane nu are dictie?
  • Iulian Iulian
    Chiar si asa, prapastia de pe comercial este mare, de aproape 3 ori diferenta. Nu crezi ca, chiar daca era teleshopping macar era la jumatate?
  • george george
    Dar cam multa lume care nu are ce face de la ora 15
  • Iulian Iulian
    Da sigur.
  • Bogdan Agapitei Bogdan Agapitei
    Chiar nu pricep de ce vor cu orice pret sa manelizeze si sa "imbolnaveasca" acel tronson de pranz. Poate cineva, va rog, sa traduca aceasta intrebare in lituaniana si sa o trimita direct la CEO? Nu de altceva, dar la ce pupinfundisti sunt in jurul lui Cernobalcius, nimeni nu va avea vreodata curajul sa ridice astfel de probleme acolo.
  • Bogdan Agapitei Bogdan Agapitei
    Chiar nu pricep de ce vor cu orice pret sa manelizeze si sa "imbolnaveasca" acel tronson de pranz. Poate cineva, va rog, sa traduca aceasta intrebare in lituaniana si sa o trimita direct la CEO? Nu de altceva, dar la ce pupinfundisti sunt in jurul lui Cernobalcius, nimeni nu va avea vreodata curajul sa ridice astfel de probleme acolo.

Trimite un comentariu

sus