Skip to main content

CNA ar putea lua în discuţie interzicerea apariţiei copiilor în reclamele la produse alimentare

 
CNA
CNA

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) ar putea să ia în discuţie, în următoarea perioadă, interzicerea apariţiei copiilor în reclamele la produse alimentare, care sunt difuzate la televiziune şi radio, o propunere în acest sens fiind făcută, astăzi, de membrul CNA Valentin Jucan, relatează Mediafax.

Publicitate

Valentin Jucan le-a făcut această propunere colegilor săi din CNA, în şedinţa de joi, în timpul analizării unor spoturi publicitare în care apăreau copii.

"Vă propun amendarea Codului audiovizual, în sensul interzicerii apariţiei minorilor în reclamele la produse alimentare", le-a spus Valentin Jucan celorlalţi membri ai CNA, precizând că, în acest sens, Consiliul ar putea să poarte discuţii inclusiv cu conducerea Spitalului pentru copii din Bucureşti, respectiv cu doctorul Dan Mircea Enescu.

"O astfel de măsură, chiar dacă este destul de contondentă la adresa pieţei de publicitate, ne este permisă inclusiv de reglementările comunitare, care spun că, dacă într-o ţară membră a Uniunii Europene există un segment care necesită măsuri legislative mai severe, atât timp cât acestea nu influenţează în cazul nostru piaţa de publicitate, într-o măsură majoră, acestea pot fi luate, dacă sunt în folosul direct al cetăţenilor ţării respective. Având în vedere situaţia precară a învăţământului, şi aici mă refer la educaţia familială, care ţine de ce consumă copiii, care este alimentaţia, dar şi situaţiile pe care le avem aici, la CNA, vă propun să amendăm Codul audiovizualului, în sensul interzicerii apariţiei minorilor în reclamele la produse alimentare", a mai spus Valentin Jucan.

O discuţie în acest sens ar urma să fie purtată într-o altă şedinţă a CNA, având în vedere că modificarea Codului audiovizual poate fi făcută de Consiliu doar după dezbaterea publică a respectivei modificări.

De asemenea, membrul CNA Monica Gubernat a spus că sunt mai multe aspecte de analizat în acest caz, ea referindu-se la reclamele la laptele praf. "Cum se poate face o reclamă fără minori la lapte praf?", şi-a pus problema Monica Gubernat.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • geo geo
    Inainte de a lua in discutie o asemenea tâmpenie deschideți televizoarele și priviți la reclamele care se difuzează la televiziunile din Germania, Franta, Italia, etc...
  • Iulian Iulian
    Penibili. CNA AR TREBUII SA FIE CU OCHII PE EMISIUNILE: WOWBIZ SI UN SHOW PACATOS, ACELE EMISIUNI CU TIGANI CARE SE INJURA. Si cine naiba sa apara in reclamele pentru alimente? Animalele? Penibili, penibili, penibili!

Trimite un comentariu

sus