Skip to main content

FOTO. Cum arătau revistele glossy din România la primul număr şi cum arată acum. Avantaje, Viva şi Elle, printre titluri

 
istoric reviste
istoric reviste

Jurnalistul Horia Ghibuţiu a publicat pe blogul său un scurt istoric al publicaţiilor glossy din România. În realizarea acestui material el a ales 10 titluri: patru reviste pentru femei, două pentru bărbaţi, una de celebrităţi, una de psihologie, un ghid TV şi o revistă de cultură generală.

Publicitate

Trecerea în revistă a publicaţiilor româneşti se încheie cu o analiză realizată de Cristina Simion, fost manager de presă.

Cristina Simion: "Revistele glossy româneşti sunt moderne, mature, elegante şi foarte bine scrise"

„Unica” a fost prima revistă glossy cu un concept şi un conţinut editorial 100% românesc, un curaj într-o perioadă în care mai ales imaginea de calitate era destul de greu de obţinut. Destule subiecte din acea perioada de „copilărie” a presei glossy aveau puţine lucruri în comun cu conceptul şi stilul editorial al revistelor, dar îmi amintesc cu plăcere că era o vreme a experimentului, plină de entuziasm, în care reportajele senzaţionale (şi „senzaţional” însemna, pe atunci, o zi în Penitenciarul de la Târgşor sau povestea eroică a unei antreprenoare-în-faşă) se amestecau cu tirade sfătoase despre bunele maniere (cu destule greşeli sau infantilisme), cu fragmente literare şi cu sfaturi elementare de igienă. Dar câta nevoie era de toate acestea şi câte discuţii în redacţia lărgită pentru fiecare articol!

Astăzi, fiecare revistă are un conţinut mult mai tehnic, în sensul respectării structurii editoriale, a proporţiei între volumele editoriale dedicate fiecărei secţiuni, în sensul portofoliului de subiecte, dar mi se pare că s-a pierdut măcar în parte entuziasmul, pe alocuri naiv, al anilor de început. (...) Îmi place cum au evoluat revistele care supravieţuiesc, îmi place că îşi păstrează identitatea, evoluând în acelaşi timp cu interesele publicului. Consider publicul românesc de reviste glossy ca fiind competent, informat şi foarte, foarte exigent" - Cristina Simion.

Câteva coperţi de revistă de astăzi puse în oglindă cu ediţiile de început

AVANTAJE: 1995/2015

AVANTAJE-tile

Prima apariţie: 1995

Primul redactor-şef: Ioana Stanciu

Actualul redactor-şef: Daniela Palade Teodorescu

ELLE

ELLE-tile

Prima apariţie: 1997

Primul redactor-şef: Diana Voicu

Actualul redactor-şef: Roxana Voloşeniuc

UNICA 

UNICA-tile

Prima apariţie: 1997

Primul redactor-şef: Nora Ioniţă

Actualul redactor-şef: Raluca Hagiu

TV MANIA

TV-mania-1998-tile

Prima apariţie: 1998

Primul redactor-şef: Claudiu Şerban

Actualul redactor-şef: Ruxandra Dincă

VIVA!

VIVA-tile

Prima apariţie: 1999

Primul redactor-şef: Ada Teslaru

Actualul redactor-şef: Luana Dăneţ

Galeria completă, AICI

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus