Peste 3.000 de persoane au semnat o petiţie online, lansată vineri, prin care foştii Guerrilla cer ca radioul să primească frecvenţele înapoi la concursul pe care Consiliul Naţional al Audiovizualului îl lansează pe 16 noiembrie.
„Suntem oamenii care au făcut Guerrilla. 11 ani. Şi ne place Radioul. Rău, rău de tot. Acum, dupa doi ani fără aer în urma unui război care nu era al nostru, avem şansa să ne recăpătăm suflul”, se spune în textul petiţiei.
„O să ne prezentăm la CNA cu cel mai frumos şi mai potrivit proiect pentru ele: Radio Guerrilla. Un radio al independenţei editoriale şi muzicale, al atitudinii civice şi al culturii urbane. Ştim ce vrem, o să-l susţinem din tot sufletul, dar credem că am fi mai convingători dacă v-am avea alături şi pe voi, Grupul Consumatorilor de Radio Guerrilla.”, se mai arată în mesajul petiţiei.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii