Skip to main content

Conducerea editorială de la România liberă părăseşte publicaţia

 

Plecări la vârful România liberă. Dan Turturică, redactor-şef, şi doi dintre adjuncţi, Laurenţiu Mihu şi Gabriel Bejan, şi-au anunţat astăzi plecarea din conducerea editorială a publicaţiei deţinute de omul de afaceri Dan Adamescu.

Publicitate

Plecările vin pe fondul unor restanţe, a unor neînţelegeri dintre redacţie şi management, dar şi al reproşurilor aduse ziariştilor de către proprietarul Dan Grigore Adamescu. La întâlnirea în care jurnaliştii i-au prezentat acestuia situaţia restanţelor salariale, Adamescu le-a reproşat că nu l-au susţinut în cazul problemelor lui cu legea (arestarea preventivă, urmărirea penală, falimentul Astra).

Potrivit informaţiilor paginademedia.ro, coordonarea editorială a ziarului îi va reveni lui Răzvan Chiruţă.

Contactat de paginademedia.ro, Laurenţiu Mihu a confirmat informaţia menţionând că a fost o plecare cu acordul părţilor.

Gabriel Bejan a scris pe pagina sa de Facebook despre plecarea de la România liberă: „Dupa 9 ani de munca, din care 7 in functii de conducere, am incetat orice colaborare cu Romania libera. A fost o decizie pe care am luat-o cu ceva vreme in urma, dar pe care am materializat-o in scris aseara. Ar fi multe lucruri de spus despre trecut, dar deja trecutul nu mai are nici o valoare. Iar viitorul Romaniei libere, oricare va fi el, nu ma mai priveste in nici un fel. Nu-mi ramane, asadar, decat sa le urez mult succes fostilor colegi de la Rl.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Gunas Gunas
    Doi escroci (Voiculescu si Adamescu) care si-au gasit semidoctii cu aere de intelectuali (ziaristii); asa de corecti ziaristi avem, dupa cum sunt si politicienii.
  • danaaaa danaaaa
    Au facut ce fac slugile lui basescu in schimb si nu i-a ajutat la nimic. Bine, pa!
  • ulici  m. ulici m.
    Daca n=au facut ceea ce fac slugile lui voiculescu ,nu mai au loc in redactie !!!

Trimite un comentariu

sus