Skip to main content

Conferinţă Discovery Media: Publicitatea TV în Era curiozităţii. Despre tendinţele consumului TV, cu vorbitori internaţionali, de la Discovery, Eurosport şi Fox Channels

 
Conferinţă Discovery Media: Publicitatea TV în Era curiozităţii. Despre tendinţele consumului TV, cu vorbitori internaţionali, de la Discovery, Eurosport şi Fox Channels

Publicitate

Emilie Wapnick, unul dintre cei mai în vogă vorbitori TED ai momentului
Emilie Wapnick, unul dintre cei mai în vogă vorbitori TED ai momentului

PARTENERIAT. Cum monetizăm într-o manieră eficientă conţinutul premium? Cum pot brandurile să rămână relevante într-o piaţă saturată de informaţii? Care sunt argumentele care determină agenţia de media să propună, iar clientul să cumpere?

Sunt doar câteva din întrebările puse în discuţie la evenimentul Publicitatea TV în Era curiozităţii, organizat de Discovery Media pe 25 noiembrie, cu participarea mai multor speakeri internaţionali. Discovery Media este casa de vanzari din Romania, care gestioneaza publicitatea pentru canalele Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Eurosport 1, National Geographic, Nat Geo Wild

Invitata specială a evenimentului este Emilie Wapnick, unul dintre cei mai în vogă vorbitori TED ai momentului.

Evenimentul se deschide cu studiul Era Curiozităţii, prezentat de Tanya Adlam, VP Research, Insights and Innovation, Discovery Networks CEEMEA. Cercetarea a urmărit obiceiurile de consum de conţinut ale telespectatorilor din şapte ţări, printre care şi România.

Detalii despre programul evenimentului şi despre vorbitori, în continuare:

9:30-10:00 – Concluziile studiului „Era Curiozităţii” – Tanya Adlam, VP Research, Insights and Innovation, Discovery Networks CEEMEA

10:00-10:30 – Invitat special: Emilie Wapnick, scriitoare, coach, artist, speaker TED

10:45-12:00 – Valoarea de brand în „Era curiozităţii”

După ce a traversat numeroase stadii de-a lungul vremii, în prezent, informaţia nu mai este exclusivă sau copleşitoare. Trăim într-o Eră a Curiozităţii, în care cunoaşterea este sinonimă cu divertismentul, iar această epocă generează o nouă realitate la care trebuie să ne adaptăm. Aducem împreună branduri de canale TV factuale, alături de clienţi de publicitate, pentru a afla cum îşi regândesc strategiile pentru a ajunge la telespectatorii şi consumatorii moderni, aceşti cetăţeni ai Erei Curiozităţii.

Paneliști:

  • Paul Welling, SVP Head of Channels Discovery Networks CEEMEA
  • Christian Brent, SVP Global Research & Audience Strategy FOX International Channels
  • Arnaud Simon, SVP, Content and Production Eurosport
  • Roxana Grigorean, PR Manager Samsung Romania
  • Bogdan Bucurei, Marketing Director UPC Romania

12:15-13:30 Monetizarea curiozităţii

Piața de publicitate este supraîncărcată de oferte și informații. Aducem laolaltă reprezentanții Discovery și Fox International Channels, alături de agenții de media buying, pentru a stârni o dezbatere despre relevanță, eficiență și noile instrumente menite să atragă atenția clienților. Ne dorim să aflăm cum putem colabora mai bine pentru a ridica standardele pieței, a aduce valoare reală clienților, a seta corect așteptarile și a schimba percepții.

Panelişti:

  • Victoria Davies, VP, Country Manager Discovery SEE
  • Marcin Lukasiewicz, Ad Sales Director CEE FOX International Channels
  • Maria Tudor, Managing Director Zenith Romania
  • Alexandra Iavorschi, Associate Managing Director Starcom MediaVest
  • Monica Jitariuc, Managing Director MSLGROUP The Practice

Vorbitorii internaţionali:

Emilie Wapnick, scriitoare, coach, speaker TED

Emilie Wapnick este vorbitor, coach de carieră, blogger şi lider de comunitate. Este Fondator şi Creative Director în cadrul Puttylike.com, o comunitate prin care ajută persoane multipotenţiale să-şi integreze toate zonele de interes, pentru a-şi construi o viaţă personală şi profesională dinamică, împlinită, prolifică. Pentru că nu a reuşit să se rezume doar la un domeniu de activitate, Emilie a făcut studii de muzică, artă, producţie de film şi drept, absolvind în 2011 Facultatea de Drept, din cadrul Universităţii McGill.

Emilie este vorbitor în cadrul întâlnirilor TEDx. Publicaţii precum Fast Company, The Financial Times, The Huffington Post şi Lifehacker au publicat articole despre Emilie. Cea mai recentă prezentare a sa în cadrul TEDx, Why Some of Us Don't Have One True Calling (De ce unii dintre noi nu au o vocaţie unică), a fost redată pe TED.com, unde a avut 1,4 milioane de vizualizări şi a fost tradusă în zece limbi.

Paul Welling, Senior Vice President, Head of Channels, Discovery Networks CEEMEA

Paul este Senior Vice President, Head of Channels pentru Discovery Networks în Europa Centrală & de Est, Orientul Mijlociu şi Africa (CEEMEA), o divizie a Discovery Communications. Echipa din regiunea CEEMEA gestionează distribuţia a 18 branduri din portofoliul Discovery, inclusiv Eurosport, în 109 de ţări.

Paul este responsabil pentru dezvoltarea strategică şi creşterea brandurilor Discovery în pieţe precum Rusia, Ucraina, Germania, Polonia, România, Africa de Sud, Turcia şi Orientul Mijlociu. El supervizează activitatea departamentelor de programe, marketing, on-air şi PR pentru toate canalele, din întreaga regiune.

În ultimii 15 ani, Paul a ocupat numeroase funcţii în echipa Discovery, printre care VP, Head of Lifestyle & Entertainment, Discovery Networks pentru Marea Britanie, fiind responsabil de gestionarea portofoliului lifestyle al Discovery şi de lansarea canalului DMAX. De asemenea, Paul a ocupat poziţia de VP & Channel Director pentru Discovery Real Time şi Director of On Air Presentation & Promotions, Discovery Networks.

Anterior, Paul a lucrat în departamentul de vânzări de publicitate al canalului britanic ITV din Scoţia de Nord şi a gestionat campania de rebranding a canalului Bravo TV din Marea Britanie. Paul a absolvit Facultatea de Management Imobiliar, din cadrul Universităţii East London, şi are o diplomă de specializare ca topograf expert, acreditat de Institutul Regal de Topografie din Marea Britanie.

Victoria Davies, VP, Country Manager Discovery Europa de Sud-Est

Victoria Davies coordonează operaţiunile Discovery Networks pe 10 pieţe, printre care România, Bulgaria, Serbia, Croaţia şi Slovenia, incluzând activitatea birourilor locale din Bucureşti şi Sofia.

De asemenea, Davies supervizează distribuţia regională a canalelor din portofoliul companiei şi vânzările de publicitate, precum şi performanţele unui portofoliu integrat, ce include 15 televiziuni ce oferă conţinut de non-ficţiune, între care Discovery Channel, TLC, Animal Planet, ID Xtra şi Eurosport (ca urmare a preluării de către Discovery a controlului integral al Eurosport în iulie 2015).

Până în aprilie 2014, când a fost numită Acting Country Manager pentru Europa de Sud-Est, Davies a ocupat funcţia de Distribution & Commercial Development Director pe Europa de Sud-Est. În această poziţie, a fost managerul biroului Discovery din Sofia şi a fost responsabilă cu dezvoltarea strategică a distribuţiei în regiunea Europa de Sud-Est, inclusiv în Slovenia, Croaţia şi Bulgaria, explorând oportunităţi comerciale în întreaga regiune.

Tanya Adlam, VP, Research, Insights & Innovation, Discovery Networks CEEMEA

Tanya Adlam este VP, Research, Insights & Innovation, Discovery Networks CEEMEA. Tanya colaborează cu echipele editoriale şi comerciale pentru a asigura dezvoltarea şi creşterea brandurilor Discovery pe mai multe pieţe, precum Rusia, Ucraina, Germania, Polonia, România, Europa Centrală şi de Est, Europa de Sud-Est, Africa, Turcia şi Orientul Mijlociu.

Tanya coordonează studii de cercetare centrate pe consumatori, având rolul de a contribui la evoluţia portofoliului de branduri din această regiune. Ea a coordonat studii pan-europen complexe, precum SPECIES: A Users Guide To Men (2012), SHE: Her Search For Happiness (2012) şi Discovery Insights (2012, 2014, 2015). În plus, Tanya este implicată şi în dezvoltarea unor proiecte comerciale, adresate consumatorilor finali sau companiilor.

Tanya lucrează în industria audiovizuală de peste 15 ani, acumulând experienţă în regiunea CEEMEA şi Marea Britanie. În funcţiile ocupate anterior, Tanya a lucrat la dezvoltarea de canale de comunicare directă cu consumatorii, la strategii pentru fuziuni VOD şi Advertising pentru UKTV (un proiect realizat în colaborare cu BBC) şi la proiecte de strategie comercială pentru ITV Digital.

Arnaud Simon, Senior Vice President, Content & Production, Eurosport

Arnaud Simon şi-a început cariera în cadrul TF1 Group, în 1992. S-a alăturat apoi echipei Eurosport în 1994 şi a devenit Programming Director în 2003. În 2004, Arnaud a devenit responsabil pentru dezvoltarea Eurosport 2, apoi a fost numit European Programming Director pentru ambele canale.

În 2008 a fost avansat în funcţia de Director of Broadcasting pentru Eurosport International şi Eurosport 2. În septembrie 2010, Arnaud a preluat un nou rol, ca Deputy Managing Director pentru Eurosport Franţa, devenind ulterior responsabil pentru TV Content & Production pentru Eurosport International şi Managing Director pentru Eurosport Franţa.

În iulie 2015 a fost numit Senior Vice President, Content & Production.

Christian Brent, SVP, Global Research & Audience Strategy, FOX International Channels

Christian lucrează pentru FIC de mai bine de doi ani, fiind în prezent SVP, Global Research & Audience Strategy. Din această funcţie, creată în iunie 2014, el supervizează toate eforturile de cercetare ale audienţei pentru FOX International Channels, în trei dintre regiunile-cheie ale companiei: Europa & Africa, America Latină şi Asia Pacific.

Printre responsabilităţile lui Christian se numără aspecte legate de cotele de audienţă TV, analiză digitală şi proiecte cu agenţiile, colaborând cu echipele comerciale şi editoriale din cadrul tuturor brandurilor FOX, FOX Sports şi National Geographic.

Christian Brent s-a alăturat echipei FOX International Channels în 2013, ocupând funcţia de VP, Audience Research & Strategy pentru Europa şi Africa. Christian Brent are o bogată experienţă în analize de audienţă, cercetare şi strategii de marketing. A ocupat funcţii de management în cadrul mai multor companii multinaţionale din Marea Britanie şi Statele Unite.

Înainte de a se alătura echipei FIC în 2013, a lucrat şapte ani pentru BBC Worldwide, unde a supervizat departamentul de cercetare şi strategie pentru canalele internaţionale ale BBC. Anterior, Christian a fost Head of Research pentru Walt Disney Television, America Latină. De asemenea, Christian a lucrat şi a locuit o vreme în Hong Kong.

Marcin Lukasiewicz, Ad Sales Director CEE, FOX International Channels

Marcin s-a alăturat echipei FOX International Channels în august 2014, în calitate de Ad Sales Director pentru Europa Centrală şi de Est. În această funcţie, el este responsabil de strategia de vânzări a spaţiului publicitar pentru toate canalele din portofoliul FOX International Channels din regiunea CEE, incluzând feed-urile pentru Europa Centrală, Balcani şi Rusia.

Printre responsabilităţile lui Marcin se numără gestionarea parteneriatelor şi a vânzărilor de publicitate cu casele de media şi direct cu reprezentanţii companiilor pentru toate brandurile FOX şi National Geographic. Marcin Łukasiewicz are o experienţă de peste 13 ani în industria media.

Înainte de a se alătura FIC în 2014, a lucrat 9 ani pentru Discovery Networks, fiind responsabil de coordonarea departamentului de vânzări de publicitate pentru Europa Centrală.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus