Skip to main content

Lucia Antal, ARMA: Televiziunile nu ştiu cine are peoplemetere în casă. Cred că doar doi oameni de la Kantar cunosc lista

 

VIDEO. “Niciun om din media, nu neapărat din televiziune, nu are contact cu membri din panelul de măsurare a audienţei TV”, a declarat într-un interviu acordat Paginademedia.ro Lucia Antal, preşedintele Asociaţiei Române pentru Măsurarea Audienţei TV.

Publicitate

“Cred că doar două persoane, poate chiar una, de la Kantar Media – compania care face măsurătorile – cunoaşte lista celor care au peoplemetere”, a continuat preşedintele ARMA. “Lista este împărţită pe bucăţi, pentru siguranţă”, a explicat Lucia Antal, precizând că, în trecut, au existat tentative ale televiziunilor de a ajunge la panel. În cazul în care există suspiciuni, peoplemeterele sunt retrase din gospodăria respectivă.

În legătură cu numărul de peoplemetere?

"În România avem instalate peoplemetere în 1.320 de gospodării, la o populaţie de 19 milioane de locuitori. În Marea Britanie sunt 5.000 de gospodării cu peoplemetere, la o populaţie de peste 60 de milioane. Prin comparaţie, cred că stăm bine", a spus preşedintele ARMA.

Proiecte de colaborare cu cabliştii pentru măsurarea audienţei

Începând de anul viitor, odată cu noul contract de măsurare a audienţei TV cu Kantar Media, două direcţii de dezvoltare sunt posibile: măsurarea audienţei online şi o colaborare cu cabliştii. Posibilitatea ar creşte accesul la câteva mii de gospodării, dar ar implica şi costuri. Dacă posturile TV vor fi de acord, se vor putea extinde măsurătorile şi în acest fel.

Lucia Antal:

Există un sistem, Return Path Data. Împreună cu cei care distribuie semnalul TV prin diverse metode (cum ar fi cablul) am putea să avem acces la un număr de gospodării mult mai mare decât cel actual din panel. Se poate cu acest sistem Return Path Data, respectiv colectarea datelor din set top boxuri, cu o modelare matematică, pentru că în set top boxuri ştim doar pe ce a fost deschis televizorul respectiv, nu şi ce persoane s-au uitat la televizor.

În momentul în care piaţa va fi pregătită, atât din punct de vedere al procentelor care ne vor spune că acest lucru ne ajută, cât şi din punct de vedere financiar, vom putea implementa cu siguranţă. Avem anexă la contract şi pentru acest serviciu.

Interviul, pe larg:

Petrişor Obae: Câte peoplemetere sunt instalate în România?

Lucia Antal: În România sunt raportate în fiecare zi 1.200 de gospodării. Pentru asta sunt instalate peoplemetere în 1.320 de case. Indiferent că au unul, două sau trei televizoare, toate au peoplemetere.

În România avem instalate peoplemetere în 1320 de gospodării, la o populaţie de 19 milioane de locuitori. În Marea Britanie sunt 5.000 de gospodării cu peoplemetere, la o populaţie de peste 60 de milioane. Prin comparaţie, cred că stăm bine. Un adaos de gospodării nu ar aduce un plus atât de mare, astfel încât costurile implicate de această creştere să ne aducă şi un plus de valoare.

Cum aflaţi dacă cineva din panel este inluenţat să se uite la un anume post TV? Ce se întâmplă în acest caz?

Lucia Antal: De-a lungul istoriei noastre de măsurare a audienţei au existat, normal, momente în care televiziunile au fost interesate să influenţeze vizionarea telespectatorilor. Uneori nu cu metode foarte corecte. Oricum, orice deviere de la un consum normal al unei persoane este urmărită de controale de calitate pe care Kantar le vede în fiecare zi. În momentul în care există o vizionare să zicem deplasată faţă de ce era înainte pe gospodăria respectivă, este exclusă din măsurătoare. În ultimul an nu aş putea să spun că am avut astfel de cazuri.

Câţi oameni ştiu exact cine sunt cei din panel?

Lucia Antal: Din câte ştiu eu, nu există decât una sau două persoane care ştiu toate persoanele din panel. În general, fiecare ştie bucăţele, este mai sigur aşa. Nici eu nu ştiu care sunt persoanele ce cunosc lista oamenilor din panel.

Televiziunile cunosc acest panel?

Lucia Antal: Niciodată. Este unul din lucrurile care sunt verificate de fiecare dată la audit: niciun om din media, nu neapărat din televiziune, nu are contact cu membri din panel.

Sunt prevăzute undeva măsurătorile audienţel online sau în locuri publice?

Lucia Antal: Spaţiile publice sunt încă în discuţie. Nu le avem neapărat ca şi act adiţional la contract. Există discuţii, bineînţeles, pentru că toată lumea se îndreaptă spre ceea ce se numeşte personal peoplemeter, care ar măsura audienţa şi în locurile publice. În schimb, avem în contract alte lucruri care, cel puţin din ultimele măsurători de calibrare se fac simţite şi la noi în ţară.

Unul ţine de vizionarea de video online, iar pe noi, la ARMA, de interesează vizionarea de programe TV online. Kantar este pregătit cu virtual meter, care ar permite măsurarea, exact ca şi peoplemeterul, dar online, a audienţei TV. Pentru o rafinare a audienţei, la un moment dat, pentru canalele mici – nu înseamnă că acum audienţa nu este corectă şi coerentă – există un sistem, returt path data.

Împreună cu cei care distribuie semnalul TV prin diverse metode (cum ar fi cablul) există posibilitatea de a putea să avem acces la un număr de gospodării mult mai mare decât cel actual din panel, de câteva mii. Se poate cu acest sistem Return Path Data, respectiv colectarea datelor din set topboxuri, cu o modelare matematică, pentru că în set top boxuri ştim doar pe ce a fost deschis televizorul respectiv, nu şi ce persoane s-au uitat la televizor.

Se va aplica pe noul sistem?

Lucia Antal: Avem anexă în contract. În momentul în care piaţa va fi pregătită, atât din punct de vedere al procentelor care ne vor spune că acest lucru ne ajută, cât şi din punct de vedere - nu în ultimul rând - financiar, îl vom putea implementa cu siguranţă. Avem anexă la contract şi pentru acest serviciu.

VIDEO. Interviul acordat Paginademedia.ro de Lucia Antal, preşedintele ARMA

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Daniel Daniel
    Masurarea prin peoplemeter mi se pare gresita. In urma cu vreo 5 ani am avut instalat acasa un asemenea dispozitiv. Pe langa faptul ca era foarte incomod ca de fiecare data cand porneai televizorul sa setezi datele legate de toti cei ce se uita la televizor, pe parcursul unui an de zile tehnicianul in grija caruia era echipamentul a fost la revizie cred ca si de 15 ori. Noi ne uitam foarte rar la televizor, iar compania care monitoriza zicea fie ca e defect aparatul, fie ca probabil nu e compatibil cu televizorul nostru care era pe 100 Hz. Suspectau tot felul de probleme, dar nu puteau crede ca noi ne uitam asa rar la televizor. Erau saptamani cand abia daca era deschis de 2 ori televizorul. Oricum, in niciun caz nu as mai accepta sa intru in sistemul de monitorizare pt ca e foarte incomod sa ai grija de acuratetea datelor inregistrate de aparat. Si ma gandesc ca sunt multi cei ca si mine. Cred ca multi din cei ce accepta un asemenea aparat in casa lor fie o fac pentru cei 40 sau 50 de lei cati primesc per luna sau, oricum, putini sunt persoane active, pentru care privitul la televizor e ocazional. Dovada ca asa arata si programele de la televizor: pentru cei care ar accepta in casa lor sistemul de monitorizare.

Trimite un comentariu

sus