Skip to main content

SUPRAÎNCĂRCAT. Kanal D, amendat pentru depăşirea cu o oră şi 40 de minute a timpului alocat publicităţii

 
Televizor
Televizor

Ultimele luni din an aduc o aglomeraţie a reclamelor în calupurile publicitare. La un singur post, monitorizarea CNA arată o depăşire consistentă a celor 12 minute dedicate în mod legal publicităţii.

Publicitate

Postul Kanal D a fost sancţionat de Consiliul Naţional al Audiovizualului cu suma de 15.000 de lei pentru depăşirea timpului alocat publicităţii, în luna septembrie. Cu cât a depăşit postul spaţiul legal, în continuare:

Potrivit legii audiovizualului, televiziunile au voie să difuzeze cel mult 12 minute de publicitate comercială pe oră, în timp ce TVR, opt.

CNA a constatat că postul Kanal D a depăşit în septembrie timpul alocat publicităţii cu un total de o oră şi 40 de minute. Depăşirile au fost înregistrate timp de 17 zile din luna septembrie, în intervalul 18.00 - 23.00.

De menţionat că, într-o oră şi 40 de minute intră aproximativ 200 de reclame de câte 30 de secunde.

Reprezentantul Kanal D, Cătălin Băleanu, a prezentat în faţa membrilor punctul de vedere al postului, în care se invocă, printre altele, situaţia dificilă a industriei de publicitate.

„Piaţa de publicitate TV din România este şi în acest an cu mult sub nivelurile înregistrate cu 7-8 ani în urmă şi se împarte la mai multe posturi decât în acea perioadă de relativă normalitate, inclusiv la posturi care nu sunt licenţiate în România”, a menţionat reprezentantul postului.

„Pe această piaţă redusă valoric este foarte dificil pentru un post de anvergură să-şi acopere exclusiv din publicitate costurile de funcţionare. Cu toate acestea, postul Kanal D a reuşit nu numai să reziste, dar şi să aibă un succes important de audienţă, prin eforturi financiare majore şi fără a face restructurări de personal.”

„Situaţia aferentă lunii septembrie este un caz special şi nu este reprezentativă pentru conduita postului nostru”, a mai spus reprezentantul postului.

În aceeaşi şedinţă, forul audiovizual a decis să trimită Antenei 1 o scrisoare de atenţionare pentru depăşiri de puţin  peste două minute pe toată luna septembrie.

Kanal D a mai fost amendat anul acesta, cu 100.000 de lei, pentru depăşiri ale timpului alocat publicităţii cu aproximativ şase ore în perioada februarie - decembrie 2014 (detalii, AICI).

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ady Ady
    Ma bucur ca au luat amenda cei de la Kanal D.Asa le trebuie daca nu asculta si nu fac ce li se cere.Sa ea amenda in fiecare zi de acum in colo si sa nu mai faca cum vor ei.Kanal D este un post de c...t.

Trimite un comentariu

sus