Skip to main content

Membru CNA: imnul obligatoriu pe TV, primul pas spre cenzură

 
valentin-jucan-razvan-chirita (1)
valentin-jucan-razvan-chirita (1)
"Trebuie să înţelegeţi că NU puteţi impune unei televiziuni sau unui radio ce anume să difuzeze. Acesta este primul pas spre cenzură", le spune membrul CNA Valentin Jucan parlamentarilor care au propus o iniţiativă legislativă privind obligarea posturilor de radio şi TV să transmită în fiecare dimineaţă imnul României.
Publicitate

Acesta adaugă că următorul pas este să le spună televiziunilor şi radiourilor ce să nu difuzeze.

"Următorul pas, cel care desăvârşeşte cenzura, este să impuneţi ce anume să nu difuzeze", scrie Jucan, pe pagina lui oficială de Facebook.

Reamintim că în momentul de faţă se află în consultare publică un proiect legislativ de modificare a Legii audiovizualului, care îi are ca iniţiatori pe deputaţii Mihai-Bogdan Diaconu şi Răzvan Tănase şi care propune ca "toţi furnizorii de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia României au obligaţia să difuzeze în fiecare zi de la ora 7.00 Imnul Naţional al României, varianta integrală".

Valentin Jucan mai spune că nu vrea să vorbească despre "oportunitatea difuzării imnului" la radio sau pe TV.

"NU comentez oportunitatea difuzării imnului la televizor şi radio. (Aş prefera, totuşi, ca în şcoli să se petreacă acest lucru; două strofe, nu mai mult.) RESPING, însă, ideea de a impune radiodifuzorilor ce anume şi când să difuzeze un anumit tip de program", spune membrul CNA, pe Facebook.

În finalul mesajului său, Valentin Jucan îi roagă pe parlamentari să retragă această propunere legislativă.

Paginademedia.ro prezintă, în continuare, mesajul complet adresat de Valentin Jucan parlamentarilor:

"Câteva consideraţii în legătură cu această (nouă) propunere legislativă care vizează modificarea Legii audiovizualului.

  • 1. NU comentez oportunitatea difuzării imnului la televizor şi radio. (Aş prefera, totuşi, ca în şcoli să se petreacă acest lucru; două strofe, nu mai mult.)
  • 2. RESPING, însă, ideea de a impune radiodifuzorilor ce anume şi când să difuzeze un anumit tip de program.

Domnilor parlamentari, cu siguranţă aţi fost bine intenţionaţi, dar înainte de a face astfel de propuneri care vizează un domeniu care operează exclusiv cu "libertatea exprimării", consultaţi-vă cu cei avizaţi, altfel vă faceţi de râs.

Trebuie să înţelegeţi că NU puteţi impune unei televiziuni sau unui radio ce anume să difuzeze. Acesta este primul pas spre cenzură. Următorul pas, cel care desăvârşeşte cenzura, este să impuneţi ce anume să nu difuzeze.

Ar mai fi un aspect important, anume că Televiziunea publică - TVR, are obligaţii speciale, ea fiind, prin definiţie, televiziunea naţională. TVR difuzează de mult timp, de dimineaţă, în deschiderea programului, imnul naţional. Însă TVR este una, iar celelalte posturi, PRIVATE, reprezintă altceva.

Aşa că, vă rog, în calitate de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, retrageţi-vă această propunere legislativă. Sunt alte lucruri mult mai bune de făcut."

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Bogdan Bogdan
    http://www.cancan.ro/actualitate/nasul-radu-moraru-ingenunchiat-de-un-executor-judectoresc-ce-suma-fabuloasa-datoreaza-banii-jurnalistul.html

Trimite un comentariu

sus