Skip to main content

Jurnalul Naţional şi-a schimbat formatul şi a mărit preţul

 
Jurnalul Naţional şi-a schimbat formatul şi a mărit preţul

La început de an, ziarul Jurnalul Naţional apare într-un nou format şi cu cu un preţ mai mare. Un exemplar al ziarului este mai scump cu zece bani - 1,9 lei, faţă de 1,8 lei, cât era la finalul anului trecut.

Publicitate

Ediţia de astăzi este mai mare cu câţiva centrimetri faţă de formatul pe care l-a avut ziarul anul trecut. Publicaţia editată de Intact Publishing şi-a păstrat numărul de pagini, 24.

Ultima schimbare majoră de format a fost făcută la jumătate lunii decembrie a anului 2014, când Jurnalul Naţional a apărut într-o formulă de două ori mai mică, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Dacă în ianuarie 2014, Jurnalul Naţional era tipărit în format A3, pe 15 decembrie 2014 paginile sale au apărut în format A4. Tot la finalul lui 2014, ziarul a suferit mici modificări şi în privinţa logo-ului.

Reamintim că Intact Publishing, compania care editează Jurnalul Naţional, şi-a cerut insolvenţa pe 19 ianuarie 2015, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

În ianuarie 2015 Jurnalul Naţional şi-a cerut insolvenţa pentru a doua oară. În noiembrie 2012, Jurnalul Naţional era editat de Editura Intact, companie care şi-a cerut insolvenţa. Ulterior, titlul a fost trecut pe compania Intact Publishing.

În ianuarie 2015, Tribunalul Bucureşti a admis cererea înaintată de Intact Publishing, compania care editează Jurnalul Naţional, pentru intrare în insolvenţă, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Andrei.eu Andrei.eu
    Cum a decăzut acest ziar din punct de vedere al graficii din alte puncte o fi decăzut de mult. Însă ziarul ăsta arăta bine ,acum arată ca un ziar de început de ani '90.
  • geo geo
    Poate imi explica cineva cum e cu TVAul redus la 5 % pentru carti, reviste si ziare.
    Nu ar fi trebuit ca ziarele sa fie putin mai ieftine dupa reducerea TVA...ori scaderea TVAului a fost comensata de o usoara crestere de pret...Chiar ar fi interesant de urmarit daca vreunul din ziare s-a ieftinit...ca de scumpit...nu m-ar mira ca si JN sa renunte la editia print, in acest an.

Trimite un comentariu

sus